Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

– Atunci, uite ce-ţi propun. De ce s ă nu intri, mai târziu, prin
trimensiune? Doar temporar, înţelegi? În caz c ă am nevoie de o
mân ă de ajutor.
– Da, cred c ă asta se poate, aprob ă Enderby făr ă entuziasm.
– Perfect. (Baley se uit ă la ceasul mural, încuviinţ
ă din cap şi
se scul ă în picioare.) Ţinem legătura, atunci.
În clipa când ieşi din birou, întârzie o fracţiune de secund ă în
prag şi privi iute în urm ă. Zări fruntea comisarului începând să
coboare spre antebraţul pe care-l ţinea pe birou. Detectivul fu
aproape convins c ă auzise un icnet.
„Sfinte Iosafat!” gândi el realmente şocat.
Se opri în sala comun ă şi se aşez ă pe colţul
unui birou din
apropiere, ignorându-l pe ocupantul acestuia, care ridic ă ochii,
murmur ă un salut scurt şi reveni la munca sa.
Baley demont ă filtrul pipei şi sufl ă în el. Răsturn ă pipa
deasupra miniaspiratorului de pe birou şi lăs ă s ă dispar ă scrumul
alb şi fin de tutun. Privi cu regret spre pipa goal ă, mont ă filtrul la
loc şi strecur ă instrumentul în buzunar. Alt ă doz ă dispărut ă pe
vecie!
Rederul ă în minte conversaţia
purtat ă cu Enderby. Dintr-un
punct de vedere, comisarul nu-l surprinsese. Se aşteptase la
împotrivire faţ ă de orice tentativ ă din partea sa de a intra în
Oraşul Spaţial, deoarece îl auzise vorbind adesea despre
dificultăţile relaţiilor cu spaţialii, despre pericolul de a permite
altor persoane decât unor negociatori experimentaţi s ă intre în
legătur ă cu aceştia,
chiar şi în privinţa unor chestiuni minore.
Pe de alt ă parte, nu se aşteptase
ca Enderby s ă cedeze atât
de uşor. Bănuise c ă va insista cel puţin
pentru a-l însoţi pe Baley.
Toate celelalte cazuri erau neînsemnate în comparaţie cu acesta.
Iar Baley nu dorise aşa ceva, ci dorise exact ceea ce obţinuse.
Voise ca Enderby s ă fie prezent graţie
receptorului trimensional,
pentru a fi martor la discuţii dintr-o poziţie sigur ă şi protejat ă.
Siguranţa era elementul principal aici. Baley avea nevoie de
un martor care s ă nu poat ă fi scos imediat din joc. Acesta
constituia o garanţie minim ă a propriei sale siguranţe.
În privinţa respectiv ă, comisarul îşi
dăduse acordul fără şovăial ă. Baley îşi
aminti de icnetul pe care-l surprinsese din prag
şi se gândi: „Sfinte Iosafat, este realmente afectat!”
Un glas voios, dar neclar, se auzi înapoia sa, şi detectivul
tresări făr ă s ă vrea.
– Ce dracu’ vrei? se răsti el iritat.
78