Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

asemănător triumfului. Alt ă pies ă îşi
găsise locul!
– Din spusele lor, aşa se părea. Ziceau c ă se vorbeşte
despre
un robot spaţial care umbl ă prin Oraş.
Se spunea c ă arat ă exact
ca un om şi c ă lucreaz ă cu poliţia.
M-au întrebat pân ă şi pe mine
despre asta. Au râs şi au zis: „Lije al tău nu ştie nimic despre
asta, Jessie?”, iar eu am râs şi-am răspuns „Terminaţi
cu
prostiile!”. Dup ă aceea am plecat la eterice şi am început s ă mă
gândesc la noul tău partener. Mai ţii minte fotografiile acelea pe
care le-ai adus acas ă, pe care Julius Enderby le-a făcut în Oraşul
Spaţial, ca să-mi arate cum sunt spaţialii?
Ei bine, am ajuns la
concluzia c ă aşa
arat ă şi partenerul tă u. Mi-am dat seama brusc
de asta şi mi-am zis „Dumnezeule, cineva trebuie să -l fi
recunoscut în magazinul de pantofi, iar el este cu Lije!” M-am
scuzat c ă am o migren ă şi-am fugit…
– Gata, Jessie, făcu Baley, opreşte-te,
calmează -te. Te întreb
acum, de ce ţi-e fric ă ? Nu te temi de Daneel în sine. L-ai abordat
direct, când ai ajuns acas ă.
Te-ai comportat minunat. Atunci…
Se opri pe neaşteptate. Se scul ă în capul oaselor, cu ochii larg
deschişi, făr ă s ă zăreasc ă nimic în bezna dormitorului.
Îşi simţi soţia foindu-se lâng ă el. Întinse iute mâna, îi gă si
buzele şi apăs ă un deget peste ele. Jessie se împotrivi strânsorii,
prinzându-l de încheietur ă şi zbătându-se, dar bă rbatul o strânse
şi mai tare.
Apoi, pe neaşteptate, o eliber ă.
Ea scânci.
– Iartă-m ă, şopti Baley răguşit, ascultam…
Coborî din pat, încălţându-şi plastofilmele calde.
– Lije, unde pleci? Nu m ă lăsa! – Stai liniştit ă. Merg doar pân ă la uş
ă.
Plastofilmele scoaser ă sunete moi, înăbuşite, în vreme ce
Baley ocoli patul. Întredeschise uşa spre sufragerie şi ră mase în
aşteptare.
Nimic nu se auzi timp îndelungat. Era atâta linişte încât putea
s ă aud ă dinspre patul lor şuieratul subţire al respiraţiei lui Jessie.
Îşi auzea propriile bătăi ale inimii, sunându-i înfundat în urechi.
Mâna lui Baley se strecur ă prin deschizătura uşii,
întinzânduse
spre punctul pe care îl putea găsi şi cu ochii închişi. Degetele
îi cuprinser ă butonul potenţiometru
care regla intensitatea
plafonierei. Exercit ă o apăsare aproape insesizabil ă şi tavanul
sclipi vag, atât de slab încât jumătatea inferioar ă a sufrageriei
rămase în semiîntuneric.
Văzu îns ă destul. Uşa
principal ă era închis ă , iar sufrageria
74