Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

confortabil în mod firesc într-o birocraţie.
Comisarul nu se caracteriza printr-o inteligenţ ă ieşit
ă din
comun, iar Baley o ştia. Avea ciudăţeniile sale copilăreşti, de
pild ă crizele intermitente de medievalism ostentativ. În exterior
îns ă se comporta făr ă cusur, nu jignea pe nimeni, accepta
ordinele cu eleganţ ă şi comanda la rândul său cu o combinaţie
perfect ă de blândeţe
şi fermitate. Se înţelegea pân ă şi cu
spaţialii. Poate c ă era excesiv de servil faţ
ă de aceştia
(Baley nar
fi putut s ă se descurce cu ei pentru mai mult de jumă tate de zi
făr ă s ă dea în clocot; era sigur în privinţa
asta, deşi, de fapt, nu
vorbise niciodat ă cu un spaţial
altfel decât la telefon), dar
spaţialii aveau încredere în el şi astfel Enderby devenise foarte
util Oraşului.
În felul acesta, într-un serviciu civil în care sociabilitatea şi
diplomaţia erau mai utile decât competenţa individual ă , Enderby
promovase rapid şi ajunsese la rangul de comisar, în vreme ce
Baley nu era decât C-5. Baley nu-i purta ranchiun ă pentru
diferenţa dintre ei, în ciuda faptului c ă, om fiind, nu putea s ă nu
încerce regrete. Enderby nu uitase vechea lor prietenie şi, în felul
său, încerca să-l ajute cum putea.
Parteneriatul cu R. Daneel constituia un exemplu în această
privinţ ă. Era dur şi neplăcut, dar, indiscutabil, conţinea
sâmburele unei avansă ri spectaculoase. Comisarul ar fi putut
acorda şansa altcuiva. Propriile sale cuvinte, spuse în cursul
dimineţii, despre rugămintea pentru o favoare, camuflaseră
realitatea făr ă s-o ascund ă.
Jessie nu vedea niciodat ă lucrurile în felul acela. În ocazii
similare din trecut, ea comentase: „ Ăsta-i indicele tă u idiot de
loialitate. Mi s-a acrit să-i aud pe toţi
lăudându-te pentru simţul
datoriei. Din când în când, ar trebui s ă te mai gândeşti
şi la tine.
Am observat c ă cei din vârf nu sufl ă o vorb ă despre indicele lor
de loialitate.”
Baley rămase întins, într-o stare de veghe încordat ă, lă sând-o
pe Jessie s ă se calmeze. El trebuia s ă gândeasc ă. Trebuia s ă fie
sigur pe bănuielile sale. Detaliile se înlănţuir ă şi se potriviră
laolalt ă în mintea lui. Lent, se aranjar ă într-un şablon.
Simţi salteaua mişcându-se, când Jessie se clinti.
– Lije?
Buzele femeii îi atingeau urechea.
– Ce este?
– De ce nu demisionezi?
72