Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

său nu ardea nicio lumin ă, dar orice legătur ă cu somnul se oprea
aici.
Jessie era întins ă lâng ă el, nemişcat
ă în bezn ă. Bărbatul nici n-
o auzise, nici n-o simţise mişcându-se.
De cealalt ă parte a peretelui, R. Daneel Olivaw stă tea în
picioare, aşezat sau întins (Baley se întreb ă cum anume).
– Jessie! şopti detectivul. Jessie!
Silueta întunecat ă de alături se foi uşor
sub pătur ă.
– Ce vrei?
– Jessie, te rog, nu-mi îngreuna şi mai mult situaţia.
– Puteai să-mi fi spus.
– Cum s-o fi făcut? Intenţionam,
dar n-aveam deocamdată
niciun plan. Sfinte Iosafat, Jessie…
– Ş-ş-ş!
Vocea bărbatului redeveni o şoapt ă.
– Cum ai aflat? Nu vrei să-mi spui?
Jessie se răsuci spre el şi Baley îi simţi ochii aţintiţi asupra sa
prin întuneric.
– Lije… (Glasul era de abia o adiere prin aerul nemişcat al
dormitorului.) Ne poate auzi…? Creatura aceea?
– Nu, dac ă vorbim în şoapt ă.
– De unde ştii? Poate c ă are urechi speciale, ca s ă detecteze
sunetele cele mai slabe. Roboţii spaţiali pot face tot felul de
chestii.
Baley ştia asta. Propaganda pro-roboţi sublinia permanent
caracteristicile miraculoase ale roboţilor spaţiali, anduranţa lor,
simţurile suplimentare, serviciile aduse omenirii într-o sut ă de
modalităţi noi. El considera abordarea respectiv ă complet greşită
– pământenii îi urau cu atât mai mult pe roboţi
pentru
superioritatea lor.
– Nu şi Daneel, răspunse încetişor.
Pe el l-au construit în mod
deliberat asemănător omului. Voiau s ă fie acceptat ca fiinţă
omeneasc ă, aşa
c ă trebuia s ă aib ă numai simţuri
omeneşti.
– De unde ştii?
– Dac ă ar fi avut simţuri
suplimentare, ar fi existat pericolul să
se trădeze în mod accidental ca fiind non-uman. Ar fi fă cut prea
multe şi ar fi ştiut prea multe.
– Poate, s ă zicem…
Se lăs ă din nou tăcere. Dup ă un minut, Baley încerc ă din nou:
– Jessie, dac ă ai ignora pur şi simplu situaţia, până… până …
Uite ce-i, scumpo, nu-i corect din partea ta s ă fii furioas ă.
70