Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

– Ei bine, atunci, dac ă eu am trecut testul, ce se poate spune
despre tine? Ce face din tine un detectiv?
– Nu te înţeleg.
– Ai fost conceput ca maşin ă colectoare de informaţii.
O
imitaţie a omului care s ă înregistreze evenimentele din viaţa
pământenilor pentru a fi analizate de spaţiali.
– A fi o maşin ă colectoare de informaţii
reprezint ă un început
bun pentru un investigator, nu este aşa?
– Un început, poate, dar în niciun caz asta nu-i totul.
– Desigur, circuitele mele au mai suferit o ajustare final ă.
– Aş fi curios s ă aflu detalii în privinţa
asta, Daneel.
– Nimic mai simplu. În băncile mele motivaţionale
a fost
introdus un factor de impulsionare extrem de puternic: dorinţa
justiţiar ă.
– Justiţiar ă ! strig ă Baley.
Ironia i se destrăm ă de pe chip, fiind înlocuit ă de o expresie
de vădit ă neîncredere.
R. Daneel se răsucise îns ă iute în scaun şi privea spre uş ă.
– Este cineva acolo, anunţ ă el.
Era într-adevăr cineva. Uşa
se deschise şi Jessie, palid ă şi cu
buzele strânse într-o linie subţire, intr ă în apartament.
* * *
Baley fu surprins.
– Jessie? se încrunt ă el. S-a-ntâmplat ceva?
Femeia rămase locului, făr ă să-l priveasc ă în ochi.
– Îmi pare rău c-a trebuit să… începu ea, apoi se opri.
– Unde-i Bentley?
– Va rămâne peste noapte în Sala Tinerilor.
– De ce? Nu ţi-am spus s ă faci aşa
ceva.
– Am înţeles c ă partenerul tău va rămâne peste noapte şi mam
gândit c ă va avea nevoie de camera lui Bentley.
– Nu era necesar, Jessie, rosti R. Daneel.
Ea ridic ă ochii spre chipul lui R. Daneel, privindu-l deschis.
Baley îşi examin ă vârfurile degetelor, îngrozit de ceea ce
putea s ă urmeze, dar cumva incapabil s ă intervin ă. Tă cerea îi
apăs ă greu pe timpane, iar apoi, parc ă prin nenumă rate straturi
de plastex, auzi glasul soţiei sale:
– Daneel, cred c ă eşti
un robot.
Şi R. Daneel răspunse cu aceeaşi
voce calm ă dintotdeauna:
– Da, sunt.
68