Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

Jessie nu se schimbase prea mult în cei optsprezece ani de când
erau căsătoriţi, cel puţin nu în ochii lui Baley. Desigur, se mai
împlinise la trup, iar chipul îşi pierduse din vigoarea tinereţii. În
colţurile gurii îi apăruser ă cute şi pomeţii îi deveniser ă mai
masivi. Adoptase o coafur ă clasic ă, iar castaniul pă rului se
decolorase.
„Toate astea sunt îns ă lipsite de importanţ
ă ”, gândi Baley. Pe
Lumile Exterioare, femeile erau înalte, zvelte şi aveau aceeaşi
ţinut ă regal ă ca bărbaţii. Cel puţin aşa le prezentau cărţile-film şi
probabil acela era genul de femei cu care se obişnuise R. Daneel.
Robotul părea îns ă netulburat de conversaţia
lui Jessie, de
aspectul ei sau de faptul c ă îl tutuia.
– Nu comit o impoliteţe? întreb ă el. Jessie mi se pare un
diminutiv. Poate c ă utilizarea lui este restricţionat
ă la membrii
familiei şi de aceea ar fi mai cuvenit s ă îţi
folosesc prenumele
complet.
Femeia, care tocmai desfăcea ambalajul izolator al raţiilor
pentru cin ă, plec ă fruntea, brusc concentrat ă.
– Jessie e foarte bine, răspunse ea cu glas încordat. Toţi
îmi
spun aşa. Nu folosesc alt nume.
– Perfect, Jessie.
Uşa se deschise şi un băiat intr ă precaut. Ochii să i îl
descoperir ă aproape imediat pe R. Daneel.
– Tat ă? rosti băiatul nesigur.
– Acesta este fiul meu, Bentley, făcu prezentă rile Baley cu
glas scăzut. Ben, dânsul este domnul Olivaw.
– Este partenerul tău, nu, tat ă? Bun ă seara, domnule Olivaw,
spuse Ben şi ochii i se lărgir ă, scânteind. Tat ă , ce s-a-ntâmplat la
magazinul de pantofi? Buletinul de ştiri…
– Făr ă întrebări acum, Ben, i-o retez ă Baley.
Băiatul se bosumfl ă şi privi spre mama sa, care-i făcu semn să
se aşeze.
– Ai făcut ce te-am rugat? îl întreb ă ea dup ă aceea.
Îl mângâie uşor pe părul negru ca al tatălui său; avea s ă fie de
aceeaşi înălţime ca Baley, dar acelea erau singurele asemănă ri
dintre cei doi. Bentley moştenise de la Jessie chipul oval, ochii
căprui şi atitudinea vesel ă faţ
ă de viaţ
ă.
– Sigur c ă da, răspunse Bentley aplecându-se puţin
ca să
priveasc ă în recipientul dublu din care începuser ă s ă se înalţe
aburi aromaţi. Ce-avem de mâncare? Sper c ă nu iarăşi
zimoviţel,
mam ă! Mam ă?
55