Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

Introducere.
Povestea dinapoia romanelor cu roboţi Transpunerea pe hârtie a idilei mele cu roboţii a început în
ziua de 10 mai 1939, dar povestea de dragoste era mult mai
veche, datând din timpurile când eram un simplu cititor de
science-fiction.
La urma urmelor, roboţii nu constituiau o noutate în SF nici
chiar în 1939. Oameni mecanici pot fi întâlniţi în miturile antice şi
legendele medievale, iar cuvântul „robot” a apărut prima oar ă în
piesa de teatru R.U.R. scris ă de Karel Čapek, care a fost pus ă în
scen ă întâia dat ă în 1921, în Cehoslovacia, pentru ca dup ă scurt
timp s ă fie tradus ă în numeroase limbi.
R.U.R. era abrevierea de la „Rossum’s Universal Robots”,
fabrica industriaşului englez Rossum care producea fiinţe
artificiale destinate muncilor fizice, menite s ă elibereze omenirea
şi să-i ofere astfel mai mult timp dedicat creativităţii.
(Cuvântul
„robot” provine de la un cuvânt ceh însemnând „corvoad ă ”.)
Deşi Rossum era animat de intenţii nobile, lucrurile nu s-au
petrecut aşa cum intenţionase el: roboţii s-au răsculat şi au
distrus specia uman ă.
Poate c ă nu surprinde faptul c ă în 1921 exista opinia potrivit
că reia progresul tehnologic duce la dezastru universal. Nu
trebuie uitat c ă de abia se sfârşise
primul ră zboi mondial, cu
tancurile, avioanele şi gazele sale toxice, care le ară tase
oamenilor „partea întunecat ă a Forţei”,
ca s ă folosesc
terminologia din Star Wars.
R.U.R. şi-a adăugat viziunea sumbr ă la cea a faimosului
roman Frankenstein, în care crearea altui tip de om artificial se
încheie de asemenea printr-un dezastru, deşi la o scar ă mai
redus ă . Ca urmare a acestor exemple, a devenit cât se poate de
firesc ca, între anii 1920 şi 1930, roboţii s ă fie descrişi
drept
creaturi primejdioase care, invariabil, îşi distrug creatorii. Se
repeta apăsat morala: „exist ă anumite lucruri pe care Omul nu
trebuie s ă le cerceteze”.
Din adolescenţ ă îns ă mi-a fost imposibil s ă cred c ă atunci
când cunoaşterea prezint ă primejdii, soluţia
poate fi ignoranţa.
Dintotdeauna am considerat c ă soluţia
trebuie s ă fie
înţelepciunea.
5