Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

R. Daneel sui agil pe un scaun, şi de acolo pe o tejghea cu
vitrin ă din transtex. Fluorescenţa
colorat ă ce sclipea prin fantele
peliculei moleculare polarizate îi transforma chipul neted şi
indiferent în ceva nepământean. „Nepământean…”, reflect ă Baley.
Tabloul rămase încremenit în vreme ce R. Daneel aştepta
– un
individ tăcut, dar cu o prezenţ
ă formidabil ă.
– În sinea voastr ă, spuse el sec, gândiţi
aşa: „Bă rbatul acesta
are un bici neuronic sau un paralizator. Dac ă ne vom nă pusti cu
toţii asupra lui, îl vom doborî şi cel mult unul sau doi dintre noi
vor păţi ceva, dar şi ei îşi vor reveni în cele din urm ă . Între timp,
noi vom face ceea ce dorim, iar legea şi ordinea pot s ă se duc ă în
spaţiu!”
Glasul lui nu era nici aspru, nici mânios, îns ă deţinea
autoritate. Avea tonul cuiva sigur pe el şi obişnuit să
porunceasc ă. Continu ă:
– V ă înşelaţi!
Obiectul din mâna mea nu este nici bici
neuronic, nici paralizator. Este un blaster, o arm ă mortal ă . O voi
utiliza şi nu voi trage în aer. Voi ucide mulţi dintre voi înainte de
a m ă doborî – poate mai mult de jumătate din numă rul vostru.
Vorbesc cât se poate de serios. Vi se pare c ă nu arăt a persoană
care vorbeşte serios?
La marginile gloatei se întrezăreau mişcări,
dar mulţimea
nu
mai creştea. Numărul nou-veniţilor
care se opreau s ă caşte
gura
era egal cu cel al cărora se îndepărtau în grab ă. Cei mai apropiaţi
de R. Daneel îşi ţineau răsuflarea, străduindu-se cu disperare să
nu înainteze sub presiunea masei de trupuri dinapoia lor.
Clienta cu pălărie rupse vraja. Printre icnete şi gâfâituri,
zbier ă:
– O s ă ne-omoare pe toţi.
N-am făcut nimic! Lăsaţi-m ă s ă ies!
Se răsuci, dar se trezi în faţa
unui zid neclintit de femei şi
bărbaţi înghesuiţi unii în alţii. Căzu în genunchi. Mişcarea
spre
înapoi a mulţimii tăcute se accentu ă.
R. Daneel sări de pe tejghea şi spuse:
– Pornesc spre uş ă şi voi împuşca orice bă rbat sau femeie
care m ă atinge. Când ajung la uş
ă, voi împuşca
orice bă rbat sau
femeie care nu pleac ă pentru a- şi vedea de treburile lui. Femeia
aceasta…
– Nu, nu, ţip ă femeia cu pălărie. N-am fă cut nimic! N-am vrut
niciun rău. Nu vreau pantofi. Vreau acas ă!
– Femeia aceasta, continu ă R. Daneel, va rămâne şi va fi
41