Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

care s ă spun ă ce trebuie făcut, zise R. Daneel.
Îşi întoarse chipul lătăreţ spre directorul magazinului:
– Dezactivaţi uşa de forţ ă,
domnule.
Braţul lui Baley se repezi brusc înainte, pentru a-l prinde pe R.
Daneel de umăr şi a-l întoarce spre el. Îşi opri gestul la jumă tate.
Dac ă în clipa aceea, doi poliţişti
s-ar fi certat în vă zul tuturor, ar fi
însemnat sfârşitul oricărei şanse pentru o soluţie paşnic ă.
Directorul protest ă şi privi către Baley, îns ă detectivul îşi
feri
ochii.
– V ă ordon, în numele legii, rosti inexpresiv R. Daneel.
– O s-acuz Oraşul pentru orice distrugeri, smiorcă i directorul.
Atrag atenţia c ă fac asta numai pentru c ă mi s-a ordonat.
Bariera se dezactiv ă, iar femeile şi bărbaţii se năpustiră înăuntru, urlând fericiţi.
Simţeau gustul victoriei.
Baley auzise despre cazuri de revolt ă similare, ba chiar
asistase la unul. Văzuse roboţi
ridicaţi de o duzin ă de braţe,
cu
trupurile grele şi inerte trecute din mân ă în mân ă. Bărbaţii trăseser ă şi răsuciser ă imitaţiile
metalice de oameni. Utilizaseră
ciocane, cuţite de forţ ă şi arme cu ace, reducând finalmente
bietele maşinării la mormane din bucăţi
de metal şi sârme.
Creierele pozitronice costisitoare, cele mai complexe creaţii ale
minţii umane, fuseser ă şutate de la unul la altul, aidoma unor
mingi de fotbal, şi distruse în foarte scurt timp.
Pentru ca dup ă aceea, animate de geniul eliberat al
distrugerii, gloatele să-şi îndrepte atenţia asupra orică rui lucru ce
putea fi făcut praf.
Poate c ă vânzătorii roboţi
nu aveau habar de toate acestea,
totuşi piuir ă când gloata se revărs ă de afar ă şi ridicar ă braţele
înaintea feţelor, parc ă într-un efort primitiv de apă rare.
Înspăimântat ă când văzu cum incidentul creşte
brusc şi mult
peste ceea ce se aşteptase, femeia care-l declanşase icni:
– Ia, staţi… Ia, staţi…
Cineva îi trase pălăria peste faţ
ă şi glasul îi ră mase doar o
stridenţ ă lipsit ă de înţeles.
– Opreşte-i, domnule poliţist! ţip ă directorul. Opreşte-i!
R. Daneel vorbi. Făr ă niciun efort aparent, vocea lui căpăt ă pe
neaşteptate mai mulţi decibeli decât ar fi avut dreptul o voce de
om. „Bineînţeles”, gândi Baley pentru a zecea oar ă,
„el nu-i…”
– Primul care se clinteşte, rosti R. Daneel, va fi împuşcat.
– Radeţi-l! url ă cineva din spate.
Totuşi pentru o clip ă nu se mişc
ă nimeni.
40