Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

Baley conştientiz ă cu acuitate prezenţa
lui R. Daneel imediat
lâng ă el. Îi privi pe vânzători. Erau produşi
pe Pământ şi, chiar
ţinând seama de acest amendament, erau modele relativ ieftine.
Pur şi simplu, roboţi fabricaţi pentru a cunoaşte câteva lucruri
elementare. Ştiau toate modelele de pantofi existente în
magazin, preţurile lor şi mă rimile disponibile în depozit. Puteau
ţine evidenţa fluctuaţiilor stocurilor, probabil mai bine decât un
om, deoarece nu aveau preocupă ri externe slujbei. Puteau
calcula comenzile necesare pentru săptămâna urmă toare.
Puteau determina cu precizie mărimea potrivit ă pentru orice
client.
În sine, perfect inofensivi. Ca grup îns ă , incredibil de
periculoşi.
Baley era de acord cu clienta gălăgioas ă într-o măsur ă mai
mare decât ar fi crezut posibil cu o zi în urm ă . Ba nu, cu numai
dou ă ore în urm ă. Îl percepea pe R. Daneel în apropiere şi se
întreb ă dac ă acesta n-ar fi putut înlocui un detectiv C-5. Când se
gândi la asta, îşi reaminti barăcile şi simţi gustul terciului de
enzime. Şi-l aminti pe tatăl său. Tatăl lui Baley fusese specialist în fizic ă nuclear ă , având o
clasificare ce-l situa în primele zece procente ale locuitorilor
Oraşului. Apoi îns ă în centrala electric ă se petrecuse un accident,
tatăl său fusese găsit vinovat şi urmase declasificarea. Baley nu
cunoştea detaliile, deoarece totul se întâmplase pe când el avea
doar un an.
Îşi amintea îns ă barăcile copilă riei sale, traiul în comun dur, la
limita suportabilului. Pe mama sa nu şi-o amintea deloc – ea nu
rezistase mult timp. Îl ţinea minte pe tatăl lui, un bă rbat
abrutizat, morocănos şi pierdut în lumea sa interioar ă , vorbind
uneori despre trecut în propoziţii răguşite, neterminate.
Tată l murise, tot declasificat, când Lije avea opt ani. Micul
Baley şi cele dou ă surori mai mari ale sale fuseser ă transferaţi
în
orfelinatul Secţiunii, „Nivelul Copiilor”, cum îl numeau ei. Fratele
mamei sale, unchiul Boris, era el însuşi prea să rac pentru a-i
ajuta.
De aceea, viaţa împovărătoare continuase. Şcoala fusese de
asemenea grea, lipsit ă de privilegiile derivate din statutul unui
tat ă, care să-i netezeasc ă drumul.
Iar acum trebuia s ă stea în mijlocul unei posibile răzmeriţe şi
s ă descurajeze bărbaţi şi femei care, la urma urmelor, se temeau
doar de declasificare pentru ei şi pentru cei pe care-i iubeau, la
38