Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

– Lăsaţi-m ă s ă trec! Lăsaţi-m ă s ă trec! Poliţia!
Oamenii se dădur ă în lături şi Baley auzi cuvintele din urma
lui:
– … bucăţi-bucăţele. Şurub cu şurub. Să-i despic încetişor
pembinări…
Altcineva chicoti răutăcios. Baley simţi că-l trece un fior. Oraşul
reprezenta apogeul
eficienţei, dar în acelaşi timp impunea restricţii locuitorilor să i. Le
cerea s ă trăiasc ă conform unei rutine rigide şi să-şi ordoneze
vieţile dup ă un control strict şi ştiinţific. Ocazional, acumularea
inhibărilor determina răbufniri. Îşi reaminti Revoltele Barierei.
Motive pentru revolte antiroboţi existau cu siguranţ ă . Oamenii
care, dup ă o jumătate de viaţ
ă de trud ă, se trezeau confruntaţi
cu posibilitatea minimumului necesar existenţei pe care o
determina declasificarea nu puteau decide obiectiv c ă vina nu
aparţinea roboţilor individuali. Cel puţin în roboţi puteai lovi cu
pumnul sau piciorul.
Pe de alt ă parte, nu puteai lovi în noţiunea
abstract ă de
„politic ă administrativ ă” sau într-o lozinc ă de genul „Producţii
superioare prin munc ă robotizat ă!”.
Guvernanţii le considerau „suferinţe inevitabile”. Clă tinau cu
tristeţe din capete şi ofereau asigurări c ă dup ă o inevitabilă
perioad ă de ajustări, pe toţi
îi va aştepta o viaţ ă nou ă, mai bun ă.
Mişcarea medievalist ă sporea îns ă odat ă cu procesul de
declasificare. Oamenii deveneau disperaţi şi frontiera dintre
frustrarea amar ă şi distrugerea sălbatic ă era uneori încălcat ă cu
uşurinţ ă.
În clipa aceea, doar câteva minute puteau separa ostilitatea
înăbuşit ă a mulţimii
de o baie de sânge dublat ă de vandalisme.
Baley îşi croi drum cu disperare spre uşa de forţ ă.
36