Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

instalaser ă o barier ă de forţ
ă între ei şi Oraşul New York, apoi
stabiliser ă o combinaţie
de birou vamal şi serviciu de imigră ri.
Dac ă aveai afaceri cu ei, te identificai, te lăsai percheziţionat
şi
investigat medical, dup ă care erai supus unei dezinfectă ri de
rutin ă.
Măsura trezise nemulţumiri.
Evident. Mai multe nemulţumiri
decât merita. Suficiente pentru a băga beţe
serioase în roţile
programului de modernizare. Baley îşi amintea de Revoltele
Barierei. El însuşi făcuse parte din gloata care se agăţase
de
balustradele expresului, se înghesuise pe scaune, ignorând
privilegiile clasificării, alergase în sus şi în jos pe benzi, riscând în
orice clip ă s ă se aleag ă cu fracturi, şi rămă sese imediat în
exteriorul Oraşului Spaţial, scandând lozinci şi distrugând
bunurile Oraşului New York, pur şi simplu din frustrare.
Dac ă se străduia, Baley îşi
mai putea reaminti unele dintre
cântecelele de pe atunci. De pild ă „Omul s-a născut pe Pă mânt,
s-aude?”, care se cânta pe melodia unui vechi cântec folk, al
cărui refren stupid era: „Hinchi-dinchi-parlei-vu”.
„Omul pe Pământ s-a născut, s-aude?
Pe Pământ a fost făcut, s-aude?
Spaţiali, căraţi-v ă de pe Pământ, În spaţiul care v ă este mormânt.
Spaţiali murdari, s-aude?”
Existau sute de strofe, câteva inteligente, majoritatea idioate,
multe obscene. Toate se sfârşeau îns ă cu refrenul „Spaţiali
murdari, s-aude?”. „Murdar” era o inutil ă azvârlire a insultei pe
care pământenii o resimţeau
cel mai acut: insistenţa spaţialilor
de a-i considera pe nativii Terrei ca dezgustător de bolnavi.
Bineînţeles, spaţialii nu plecaser ă. Nu fusese nici mă car
nevoie să-şi utilizeze vreuna dintre armele lor teribile. Învechita
flot ă spaţial
ă a Pământului învăţase
de mult c ă aventurarea în
preajma unei nave a Lumilor Exterioare ar fi însemnat un act
sinucigaş. Avioanele terestre care survolaser ă zona Oraşului
Spaţial în primele zile dup ă construirea acestuia dispăruser ă pur
şi simplu. În cazul cel mai fericit, câte un vârf rupt dintr-o aripă
mai căzuse pe sol.
Şi nicio gloat ă nu putuse fi atât de înnebunit ă încât s ă uite
26