Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

plus, nu mai este necesar s ă presupunem c ă un locuitor al
Oraşului a trebuit s ă parcurg ă aproape doi kilometri noaptea, sub
cerul liber.
Cu toate acestea, când Baley termin ă de vorbit, R. Daneel
rosti:
– Îmi pare rău, partenere Elijah, şi în acelaşi timp îmi pare
bine pentru comisarul Enderby, dar teoria ta nu explic ă nimic. Ţiam
spus c ă proprietăţile
cerebro-analitice ale comisarului sunt de
asemenea natur ă încât este imposibil ca el s ă fi comis o crimă
premeditat ă . Nu cunosc termenul exact care ar putea fi aplicat
acestei realităţi psihologice: laşitate, conştiinţ ă sau compasiune.
Cunosc definiţiile de dicţionar ale termenilor respectivi, îns ă nu
m ă pot pronunţa.
Oricum, comisarul nu a ucis.
– Mulţumesc, şopti Enderby iar vocea îi căpăt ă putere şi
încredere. Nu ştiu care îţi sunt motivaţiile, Baley, sau de ce
încerci s ă m ă distrugi în felul acesta, dar voi ajunge eu la capă tul
firu…
– Aşteapt ă, spuse Baley. Înc ă n-am terminat.
Trânti cubuleţul de aluminiu pe biroul lui Enderby şi se stră dui
s ă simt ă siguranţa
pe care spera c ă o radia. De o jumă tate de
or ă, îşi
ascunsese sieşi faptul c ă habar n-avea ce conţinea filmul.
Încerca o cacealma, dar altceva nu-i mai rămăsese de făcut. Enderby tresări înaintea obiectului micuţ.
– Ce-i asta?
– Nu-i o bomb ă, fă cu Baley sardonic, ci doar un microproiector
obişnuit.
– Şi? Ce va dovedi el?
– Păi… s ă ne uităm. Unghia sa atinse una dintre fantele cubului şi un colţ al
cabinetului se înceţoş ă, apoi se lumin ă, prezentând o scenă
tridimensional ă străin ă.
Cadrul se ridica din podea pân ă în plafon şi se extindea
dincolo de pereţii încăperii. Era scăldat într-o lumin ă cenuşie
al
cărei spectru nu fusese niciodat ă furnizat de utilităţile
Oraşului.
„Trebuie s ă fie zorii despre care vorbesc spaţialii”,
gândi
Baley cu un fior de neplăcere amestecat ă cu o atracţie
pervers ă.
Scena prezenta domul lui Sarton. Cadavrul acestuia, un
morman oribil de resturi carbonizate, umplea centrul imaginii.
Ochii lui Enderby se holbar ă,
privind.
– Ştiu, zise Baley, comisarul nu-i un asasin. Nu trebuia s ă mi-o
aminteşti, Daneel. Dac ă aş
fi putut ocoli lucrul acesta mai
217