Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

18. Sfârşitul unei anchete
Ochii comisarului se îngustar ă, apoi se holbar ă la Baley.
– Ce vrei s ă faci? Ai încercat şi ieri dimineaţ ă aşa
ceva, în
domul lui Fastolfe. Nu din nou, te rog!
Baley încuviinţ ă din cap.
– Ştiu. Prima oar ă m-am înşelat.
Se gândi cu furie: „Şi a doua oar ă . Dar nu acum, nu de data
aceasta, nu…”
Gândul se topi, sfârâind ca o micropil ă sub un atenuator
pozitronic.
– Judec ă şi singur, comisare, zise el. Acceptă-mi ipoteza că
dovezile împotriva mea au fost plantate deliberat. Accept-o şi
vezi unde te duce. Întreabă -te cine ar fi putut planta aceste
dovezi. În mod evident, doar cineva care ştia c ă asear ă am fost
în centrala Williamsburg.
– Bine, accept ipoteza. Cine poate fi persoana respectiv ă?
– Din cantin ă, începu Baley, am fost urmă rit de un grup de
medievalişti. Am scăpat de ei, sau cel puţin
aşa am crezut, dar în
mod evident cel puţin unul m-a văzut intrând în central ă . Am
luat-o pe acolo – înţelegi? – tocmai pentru a scăpa de ei.
Comisarul căzu pe gânduri.
– Clousarr? Era împreun ă cu ei?
Baley aprob ă din cap.
– Bine, spuse Enderby, îl vom interoga. Dac ă ştie ceva, vom
scoate de la el tot adevărul. Ce aş
mai putea face, Lije?
– Stai aşa! Nu s-a terminat. Înţelegi ideea mea?
– Ia s ă vedem… (Comisarul îşi
încleşt ă mâinile.) Clousarr te-a
văzut intrând în centrala atomoelectric ă Williamsburg, sau
altcineva din grupul său i-a transmis aceast ă informaţie.
A decis
s ă utilizeze faptul acesta pentru a te inculpa pe tine şi a-ţi stopa
investigaţia. Asta vrei s ă spui?
– Pe aproape.
– Perfect. (Enderby păru s ă se anime înaintea sarcinii.)
Evident, ştia c ă soţia
ta făcea parte din organizaţia
lui, motiv
pentru care viaţa ta personal ă nu va fi supus ă unei cercetă ri
realmente minuţioase. A crezut c ă vei demisiona, în loc s ă te
împotriveşti dovezilor circumstanţiale. Apropo, Lije, ce-ai zice să
demisionezi? Vreau s ă zic, dac ă lucrurile capăt ă într-adevă r o
210