Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

Refuzai s ă înţelegi
c ă slujirea fanatic ă a unui ideal, chiar dac ă ar
fi fost vorba despre un ideal fals, ar putea determina un individ
s ă acţioneze
cu totul diferit faţ ă de capacităţile
sale obişnuite, de
exemplu s ă traverseze noaptea ţinutul din exteriorul Oraşului,
pentru a ucide pe cineva pe care îl consider ă un duşman
înverşunat al cauzei sale. De aceea nu ne-a surprins prea mult că
ai fost destul de încăpăţânat şi îndrăzneţ pentru a încerca să
dovedeşti c ă asasinatul era o înşelătorie.
Într-un fel, reacţia
aceasta a dovedit c ă erai omul pe care îl doream pentru
experimentul nostru.
– Pentru numele lui Dumnezeu, despre ce experiment este
vorba? lovi Baley cu pumnul în mas ă.
– Experimentul prin care s ă te convingem c ă ră spunsul la
toate problemele Pământului îl constituie colonizarea.
– Ei bine, în privinţa asta trebuie s ă recunosc – m-aţi
convins.
– Da, sub influenţa narcoticului cuvenit.
Dinţii lui Baley se descleştar ă de pe muştiuc
şi detectivul
prinse în ultima clip ă pipa care îi căzu din gur ă. Revă zu cu ochii
minţii scena din domul Oraşului Spaţial. Revenirea sa treptat ă la
conştiinţ ă dup ă şocul cauzat de aflarea faptului c ă R. Daneel era
totuşi un robot… degetele blânde ale acestuia ciupindu-i uşor
pielea braţului… aşchia subcutanat ă întreză rindu-se întunecat
sub epiderm ă şi apoi dizolvându-se.
– Ce era în aşchia subcutanat ă? întreb ă el înecându-se.
– Nimic care s ă te alarmeze, Elijah. Un narcotic slab, menit să
îţi sporeasc ă receptivitatea mental ă.
– De aceea eram în stare s ă cred orice mi-aţi
fi spus. Aşa
este?
– Nu tocmai. Nu ai fi crezut nimic care ar fi fost stră in
şablonului tă u de gândire fundamental. De fapt, rezultatele
experimentului au fost dezamăgitoare. Dr. Fastolfe sperase că
vei deveni un susţinător fanatic al ideii şi i te vei dedica în
exclusivitate. Tu îns ă ai aprobat-o mai degrab ă distant, şi nimic
mai mult. Spiritul tău practic bloca orice dezvoltare ulterioar ă . În
felul acela am înţeles c ă singura noastr ă speranţ
ă o reprezentau
indivizii romantici, dar, din nefericire, aceştia erau cu toţii
medievalişti – reali sau potenţiali.
Baley se simţi absurd de mândru de sine, mulţumit de
caracterul său încăpăţânat şi fericit că-i dezamăgise pe spaţiali.
N-aveau decât s ă experimenteze cu alţii.
– Aşa c ă acum, rânji el larg, aţi
abandonat şi vă-ntoarceţi pe
201