Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

17. Încheierea unui proiect
Baley îşi privi ceasul aproape cu detaşare. Era 21:45. Peste
dou ă ore şi un sfert avea s ă fie miezul nopţii.
Era în picioare de la
şase dimineaţa, iar tensiunea nu-l mai părăsise de dou ă zile şi
jumătate. Sentimentul vag de irealitate se infiltra peste tot.
Se strădui să-şi menţin ă glasul inexpresiv şi căut ă prin
buzunare pipa şi tabachera micuţ ă în care- şi păstra preţioasele
fărâme de tutun.
– Despre ce-i vorba, Daneel? întreb ă el.
– Nu înţelegi? Nu este evident?
– Nu înţeleg, răspunse răbdător detectivul. Nu este evident.
– Noi ne aflăm aici – şi prin noi, m ă refer la oamenii noştri
din
Oraşul Spaţial – pentru a sfărâma cochilia care înconjoară
Pământul şi pentru a-i sili pe pământeni s ă înceap ă o nouă
expansiune şi colonizare.
– Ştiu asta. Te rog, nu mai detalia aspectul.
– Trebuie s ă o fac, deoarece este esenţial.
Dac ă am solicitat
cu insistenţ ă pedepsirea asasină rii doctorului Sarton, nu am
făcut-o pentru c ă în felul acela ne-am fi aşteptat
s ă îl reînviem pe
dr. Sarton, ci doar pentru c ă, dac ă nu am fi procedat aşa,
am fi
consolidat poziţia politicienilor de pe planetele noastre de
baştin ă care se opun înseşi
ideii de Oraş Spaţial.
– Acum îns ă, izbucni brusc Baley, spui c ă v ă pregătiţi să
plecaţi acas ă în urma propriei voastre decizii. De ce? Pentru
Dumnezeu, de ce? Ră spunsul la cazul Sarton este aproape.
Trebuie s ă fie aproape, altfel nu ar exista stră daniile acestea de
a m ă înlătura de la conducerea anchetei. Am senzaţia
c ă deţin
toate faptele de care am nevoie pentru a deduce ră spunsul.
Trebuie s ă fie aici pe undeva! (Se lovi energic în frunte cu
încheieturile degetelor.) O fraz ă l-ar putea scoate la lumin ă . Un
cuvânt…
Strânse pleoapele cu violenţ ă, ca şi cum gelatina opac ă şi
tremurătoare din ultimele şaizeci de ore ar fi fost într-adevă r pe
punctul de a se limpezi şi a deveni transparent ă . Dar nu se
întâmpla aşa. Continua s ă fie de netrecut cu vederea.
Detectivul inspir ă profund şi se simţi ruşinat. Îşi afişa
slăbiciunea în faţa
unei maşini lipsite de simţire şi
neimpresionabile, care putea doar să-l priveasc ă în tăcere. 199