Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

ancheta crimei din Oraşul Spaţial.
– Pot să-mi completez declaraţia
mai târziu, comisare? spuse
Baley. Problema este c ă înc ă n-am cinat.
Privirea sticloas ă a comisarului se întoarse complet asupra sa.
– Sigur c ă da, mănânc ă ceva. Dar, te rog, ră mâi în
Departament. Partenerul tău are îns ă dreptate – părea c ă evită
s ă i se adreseze lui R. Daneel, ori să-i foloseasc ă numele – avem
nevoie de motivul crimei. Motivul!
Baley simţi brusc c ă îngheaţ
ă.
Ceva din exteriorul său, ceva complet străin, preluă
evenimentele din ziua aceea, din ziua precedent ă şi din ziua
dinaintea celei precedente, şi le amestec ă . Din nou, piesele
începur ă s ă se îmbine, formând un şablon.
– Din care central ă atomoelectric ă provenea pulverizatorul,
comisare?
– Williamsburg. De ce?
– Doar aşa… Nimic important.
Ultimul cuvânt pe care Baley îl auzi dinspre comisar când ieşi
din cabinet urmat de R. Daneel a fost:
– Motivul… Motivul…
* * *
Baley mânc ă o cin ă sărăcăcioas ă în cantina micuţ
ă şi rareori
utilizat ă a Departamentului. Devor ă roşia
umplut ă aşezat
ă pe o
foaie de salat ă, făr ă a fi pe deplin conştient
de natura ei şi,
pentru câteva secunde dup ă ce înfulec ă ultima îmbucătur ă ,
furculiţa continu ă să-i lunece făr ă rost pe cartonul lucios al
farfuriei, căutând în mod automat ceva ce nu mai exista acolo.
Deveni conştient de gestul său mecanic şi-şi lăs ă furculiţa,
exclamând înăbuşit: – Sfinte Iosafat!
Dup ă înc ă o secund ă,
rosti:
– Daneel!
R. Daneel se aşezase la alt ă mas ă, parc ă dorind să -l lase în
pace pe Baley, sau de parc ă el însuşi
ar fi avut nevoie de
intimitate. De acum, Baley nu mai era interesat de motivul exact.
Daneel se scul ă, se apropie de masa detectivului şi se aşeză
în faţa lui.
– Da, partenere Elijah?
– Daneel, vorbi Baley făr ă să-l priveasc ă , am nevoie de
cooperarea ta.
– În ce fel?
195