Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

Comisarul îşi puse ochelarii pe nas şi-l cercet ă pe Baley.
– Tot personalul se afl ă jos şi semneaz ă declaraţii.
Înnebunisem, încercând s ă dau de tine. Părea foarte straniu s ă te
fofilezi.
– Eu s ă m ă fofilez?!
– Toţi se fofileaz ă. Cineva din Departament este autorul şi se
va lăsa cu bubuial ă. Ce dezastru! Ce dezastru nenorocit.
Ridic ă braţele,
parc ă reproşând
cerurilor cele întâmplate, şi în
clipa aceea privirea îi căzu asupra lui R. Daneel.
„Este prima dat ă c ă te-ai uitat direct la Daneel”, gândi
sardonic Baley. „Uită-te bine, Julius!”
Comisarul şopti cu glas pierit:
– Şi el va trebui s ă dea o declaraţie.
Pân ă şi eu am fost silit s-o
fac. Eu!
– Comisare, rosti Baley, ce te face s ă fii atât de sigur c ă R.
Sammy nu s-a defectat de la sine? Din ce motiv se poate vorbi
despre o distrugere deliberat ă?
Enderby se înmuie de tot în scaun.
– Întreabă-l pe dânsul, arăt ă spre Gerrigel.
Roboticianul îşi drese glasul.
– Nici nu ştiu cum s ă încep, domnule Baley. Dup ă expresia
chipului dumneavoastr ă, îmi dau seama c ă sunteţi
surprins să
m ă vedeţi.
– Moderat, recunoscu Baley.
– Ei bine, nu m ă grăbeam s ă m ă întorc la Washington, iar
vizitele mele în New York sunt destul de rare pentru a-mi dori să
mai întârzii. În plus, şi mult mai important, nutream sentimentul
tot mai acut c ă ar fi fost realmente stupid din partea mea să
părăsesc Oraşul
făr ă s ă fi întreprins măcar înc ă un efort de a mi
se permite s ă analizez fascinantul dumneavoastr ă robot, care,
apropo – se entuziasmase vizibil – văd c ă v ă însoţeşte.
Baley se foi nemulţumit.
– Este de-a dreptul imposibil.
Gerrigel păru dezamăgit. – În circumstanţele actuale, mi se pare firesc. Dar poate mai
târziu…?
Chipul prelung al detectivului rămase încremenit.
– V-am telefonat, urm ă Gerrigel, dar lipseaţi
şi nimeni nu ştia
unde aţi plecat. L-am întrebat pe domnul comisar, care m-a rugat
s ă vin aici şi s ă v ă aştept.
Enderby interveni grăbit: 191