Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

duse la o extrem ă nesănătoas ă . Acum putem porni colonizarea
dintr-o societate care a dus cooperarea, dac ă nu şi altceva, prea
departe. Acum mediul şi tradiţia pot interacţiona, formând o
nou ă cale de mijloc, distinct ă atât de vechiul Pământ, cât şi de
Lumile Exterioare. Ceva mai nou şi mai bun.
Ştia prea bine c ă repeta spusele lui Fastolfe, dar cuvintele îi
ieşeau din gur ă ca şi cum el însuşi le-ar fi gândit de ani de zile.
– Prostii! exclam ă Clousarr. S ă colonizezi planete pustii, când
ai propria ta planet ă la îndemân ă? Ce idioţi
ar încerca asta?
– Mulţi. Şi n-ar fi deloc idioţi. Ar avea la dispoziţie roboţi care
să-i ajute.
– Nu, rosti Clousarr apăsat. Niciodat ă! Făr ă roboţi!
– De ce nu, pentru Dumnezeu? Nici eu nu m ă dau în vânt
dup ă ei, dar n-o să-mi fac singur rău de dragul unei prejudecăţi.
De ce ne temem de roboţi? Părerea mea este c ă vina o poart ă o
senzaţie de inferioritate. Noi toţi ne simţim inferiori spaţialilor şi
urâm sentimentul acesta de inferioritate. Pentru compensaţie,
trebuie s ă ne simţim
superiori, cumva, undeva, şi ne înnebuneşte
faptul c ă nu ne putem simţi
superiori măcar faţ
ă de roboţi.
Ei par
s ă fie mai buni decât noi – dar nu sunt. Asta-i ironia sorţii!
Detectivul simţea că-i clocoteşte
sângele, pe măsur ă ce
vorbea.
– Să-l luăm de exemplu pe Daneel, ală turi de care am fost mai
mult de dou ă zile. Este mai înalt decât mine, mai puternic, mai
arătos. Practic arat ă leit ca un spaţial.
Are o memorie mai bun ă şi
ştie mai multe lucruri. Nu trebuie s ă doarm ă ori s ă mă nânce. Nu
este încercat de boli, panic ă, iubire sau vinovăţie.
Dar în acelaşi timp este o maşin ă . Pot face cu el orice doresc,
la fel cum pot face orice doresc cu microbalanţa aceasta. Dacă
lovesc microbalanţa, ea nu va replica. Nici Daneel nu va replica.
Îi pot porunci s ă trag ă cu blasterul asupra sieşi
şi o va face.
Noi nu putem construi nici măcar un robot care s ă fie egal cu
un om în aspectele ce conteaz ă, cu atât mai puţin
să -i fie
superior. Nu putem s ă creăm un robot cu simţul
frumuseţii, eticii
sau religiei. Nu exist ă nicio cale prin care s ă putem ridica un
creier pozitronic cu un centimetru deasupra nivelului
materialismului perfect.
– Nu putem, la naiba! Nu putem atâta timp cât nu înţelegem
care ne sunt motivaţiile mentale. Nu putem atâta timp cât există
lucruri pe care ştiinţa nu le poate măsura. Ce sunt frumuseţea,
bunătatea, arta, iubirea sau Dumnezeu? Ne clătină m de-a pururi
184