Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ. Iar ei auzind aceasta şi
mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei
mai bătrâni şi pân ă la cei din urm ă, şi a rămas Iisus singur şi
femeia, stând în mijloc. Şi ridicându-se Iisus şi nevă zând pe
nimeni decât pe femeie, i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâşii tă i?
Nu te-a osândit niciunul?”
Iar ea a zis: „Niciunul, Doamne.” Şi Iisus i-a zis: „Nu te
osândesc nici Eu. Mergi; de acum s ă nu mai păcătuieşti.” R. Daneel ascult ă cu atenţie,
apoi întreb ă:
– Ce este „adulter”?
– Nu conteaz ă prea mult. Era un delict, iar pe vremea aceea
pedeapsa acceptat ă pentru acest delict era lapidarea – adică
vinovatul era lovit cu pietre, pân ă murea.
– Iar femeia era vinovat ă?
– Da.
– Atunci de ce n-a fost lapidat ă?
– Niciunul dintre acuzatori n-a simţit c-o mai poate lovi după
ce a auzit cuvintele lui Iisus. Parabola aceasta are scopul de a
arăta c ă exist ă ceva superior justiţiei
cu care ai fost tu
programat. Exist ă un impuls uman numit „mil ă ”, un act numit
„iertare”.
– Nu sunt familiarizat cu aceşti termeni, partenere Elijah.
– Ştiu, murmur ă Baley, ştiu.
Porni brusc maşina şi acceler ă sălbatic, fiind apă sat cu putere
de spătarul capitonat al scaunului.
– Unde mergem? întreb ă R. Daneel.
– În oraşul enzimelor, ca s ă aflăm adevă rul de la conspiratorul
Francis Clousarr.
– Ai o metod ă pentru aceasta, Elijah?
– Eu nu, dar tu ai, Daneel. Una simpl ă.
Maşina goni prin coridor.
175