Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

tine. În timpurile medievale, oamenii trăiau sub cerul liber şi nu
m ă refer numai la ferme, ci şi la oraşe. Chiar şi în New York.
Atunci când ploua, ei nu considerau fenomenul ca o risip ă , ci se
bucurau de el. Trăiam mai aproape de natur ă , iar asta era mai
sănă tos, era mai bine. Problemele epocii moderne provin din
separarea de natur ă. Dac ă ai timp, citeşte
despre Secolul
Cărbunelui. Baley citise deja. Îi auzise pe mulţi plângându-se de
inventarea reactoarelor nucleare. El însuşi se plângea, atunci
când lucrurile mergeau prost, sau când îl ajungea oboseala.
Tânguiala era o caracteristic ă înnăscut ă a naturii umane. În
Secolul Cărbunelui, oamenii se plânseser ă de inventarea
motorului cu aburi. Într-una dintre piesele lui Shakespeare, un
personaj se plângea de inventarea prafului de puşc ă . Peste o mie
de ani aveau s ă se plâng ă de inventarea creierului pozitronic.
„La naiba cu toate!”
Pe un ton posac, vorbi:
– Uite ce-i, Julius (nu-i stătea în obicei s ă se tutuiasc ă cu
comisarul la birou, deşi Enderby o fă cea în mod curent, dar în
cazul acesta simţea nevoia de ceva special), vorbeşti despre o
mulţime de chestii, dar nu şi despre motivul pentru care m-ai
chemat, iar asta m ă nelinişteşte.
Care-i treaba?
– O s ă ajung şi acolo, Lije. Lasă-m ă s-o fac în felul meu. Este
vorba despre… ce s ă mai zic, necazuri!
– Evident, ce altceva poate fi pe planeta asta? Necazuri mai
mari decât R-ii?
– Într-un fel, da. Stau şi mă -ntreb câte necazuri mai poate
suporta bătrânul nostru Pă mânt. Când am instalat fereastra asta,
n-am lăsat doar cerul s ă pătrund ă la ră stimpuri aici, ci întregul
Oraş. M ă uit la el şi mă-ntreb ce va deveni peste înc ă un secol…
Baley se simţi dezgustat de sentimentalismul celuilalt, totuşi
constat ă c ă privea afar ă fascinat. În ciuda ploii care-l camufla,
Oraşul era copleşitor. Departamentul poliţiei se afla la nivelurile
superioare ale Primăriei, iar Primă ria se ridica sus de tot. De la
fereastra comisarului, blocurile-turn vecine păreau pitice şi
acoperişurile li se distingeau clar, aidoma a nenumă rate degete
aţintite în sus. Zidurile lor erau oarbe, lipsite de detalii, simple
carapace exterioare ale stupilor umani.
– Pe de o parte, urm ă Enderby, îmi pare rău c ă plou ă . Nu
putem vedea Oraşul Spaţial.
Baley privi spre vest, dar comisarul avea dreptate. Orizontul
17