Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

asperităţile şi lucirile pielii, lăsând în urm ă nuanţa
vag aurie
despre care Jessie învăţase din experienţ ă îndelungat ă c ă era
cea mai potrivit ă pentru culorile naturale ale părului şi ochilor ei.
Apoi o uşoar ă atingere cu bronz pe frunte şi bărbie, puţin
roşu pe
ambii obraji, estompându-se treptat spre articulaţia maxilarului,
şi albastru delicat pe pleoapele superioare şi în lungul lobilor
urechilor. În cele din urm ă, aplicarea de roşu-aprins
şi neted pe
buze. Aceast ă operaţie
implicase singurul spray vizibil – o ceaţă
rozalie care sclipi fluid în aer, dar se usc ă şi-şi intensifică
culoarea în contact cu buzele.
– Aşa, făcu Jessie atingându- şi cu mişcări scurte părul şi
părând foarte satisfăcut ă, cred c ă asta a fost tot.
Procesul durase mai mult decât secunda invocat ă , dar mai
puţin de cincisprezece secunde, totuşi lui Baley i se pă ruse
interminabil.
– Haide, spuse el.
Femeia de abia avu timp s ă bage cosmetitrusa în poşet
ă ,
înainte de a fi împins ă pe uş
ă.
* * *
Liniştea stranie a autostrăzii se întindea apăsă toare în ambele
părţi. – Dă-i drumul, Jessie, spuse Baley.
Impasibilitatea ce acoperise chipul femeii din clipa în care
părăsiser ă cabinetul comisarului arăt ă primele fisuri. Se uit ă la
soţul ei şi apoi la Daneel într-o tăcere neajutorat ă.
– Povesteşte, Jessie, urm ă Baley. Te rog! Ai comis vreo crim ă ?
O crim ă real ă?
– O crim ă?
Scutur ă neînţelegător
din cap.
– Uşurel. Făr ă istericale. Ră spunde doar prin da sau nu. Ai… –
Baley ezit ă o clip ă – ucis pe cineva?
Expresia de pe faţa lui Jessie se transform ă brusc în indignare.
– Lije!
– Da, sau nu, Jessie?
– Nu, sigur c ă nu.
Ghemul apăsător din stomacul lui Baley se relaxă
considerabil.
– Ai furat ceva? Ai falsificat date despre raţii? Ai atacat pe
cineva? Ai distrus proprietatea public ă? Vorbeşte,
Jessie!
– N-am făcut nimic… nimic special. Nici nu m-am gândit la aşa
ceva. Privi peste umăr: Lije, chiar trebuie s ă stăm aici?
166