Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

oase, te-aş fi…
– Nu fac altceva decât s ă afirm c ă ea este membru al
conspiraţiei. Cred c ă ar trebui anchetat ă.
– Nici nu poate fi vorba despre aşa ceva! Ascultă-m ă cu
atenţie. Medievaliştii nu vor s ă ne fac ă felul. Ei nu- şi rezolvă
problemele în felul ăsta. Doresc totuşi
s ă te scoat ă din Oraş
şi
asta-i evident. Şi caut ă s-o fac ă printr-un fel de atac psihologic.
Caut ă s ă ne fac ă viaţa
grea amândurora. Ar fi putut foarte uşor
s ă descopere c ă Jessie este soţia
mea şi ar fi fost o mişcare
evident ă din partea lor să-i strecoare zvonul c ă eşti
robot. Jessie
este ca orice alt pământean – nu-i plac roboţii. N-ar fi dorit s ă mă
asociez cu un robot, mai ales dac ă ar fi apreciat c ă asta implica
pericole… şi implic ă, făr ă doar şi poate. Îţi spun c ă medievaliştii
au avut succes. Ea m-a implorat toat ă noaptea s ă abandonez
cazul ori s ă te scot cumva din Oraş.
– Eşti probabil animat, replic ă R. Daneel, de un impuls foarte
puternic de a-ţi proteja soţia împotriva unui interogatoriu. Mi se
pare evident c ă ai construit aceast ă argumentaţie
făr ă a crede
realmente în ea.
– Cine dracu’ te crezi? explod ă Baley. Nu eşti
detectiv! Eşti o
maşin ă de cerebro-analiz ă , ca encefalografele pe care le avem
chiar în clădirea asta. Ai braţe,
picioare şi cap, poţi vorbi, dar nu
eşti cu nimic mai presus de o maşin ă . Montarea unui nenorocit
de circuit nu face din tine un detectiv, aşa c ă la ce te pricepi tu?
Ţine gura-nchis ă şi lasă-m ă pe mine s ă raţionez.
– Cred c ă ar fi mai bine s ă cobori nivelul glasului, Elijah, rosti
încet robotul. Recunosc c ă nu sunt un detectiv în sensul în care
eşti tu, totuşi aş dori s ă îţi
supun atenţiei un mic amănunt. – Nu m ă intereseaz ă s ă te-ascult.
– Te rog, fă-o! Dac ă greşesc,
spune-mi şi nu va fi nimic ră u.
Asear ă ai plecat din garsonier ă pentru a o suna pe Jessie de la
telefonul din coridor. Am propus s ă îl laşi
pe fiul tău să
telefoneze, dar mi-ai spus c ă la pământeni nu exist ă obiceiul ca
tatăl s ă îşi
trimit ă fiul în pericol. Dar exist ă obiceiul ca mama s ă o
fac ă?
– Nu, bineîn… începu Baley apoi se opri.
– Ai înţeles ce vreau s ă spun, continu ă R. Daneel. În mod
normal, dac ă Jessie s-ar fi temut pentru siguranţa
ta şi ar fi dorit
s ă te previn ă, şi-ar fi riscat propria viaţ ă, nu şi-ar fi trimis fiul.
Faptul c ă l-a trimis pe Bentley poate s ă însemne doar c ă a
considerat c ă el este în siguranţ
ă, îns ă ea nu este. Dac ă această
162