Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

intrigilor de la birou. Norris avea aproximativ aceeaşi vechime ca
el şi era firesc s ă fie atent la orice semn de preferinţ
ă a
superiorilor faţ ă de Baley.
– Nu-i vorba de nicio avansare, crede-m ă, răspunse Baley. Nu-
i nimic, absolut nimic. Iar dac ă ţi-l doreşti pe comisar, îmi pare
rău c ă nu ţi-l pot face cadou. Sfinte Iosafat, ia-l tu!
– Nu mă-nţelege greşit, mormăi celălalt. Nu-mi pas ă dac ă te-
avanseaz ă. Vreau doar s ă zic c ă dac-ai vreo influenţ
ă pe lâng ă el,
n-ar fi rău să-i dai o mân ă de ajutor puştiului.
– Care puşti?
Norris nu mai fu nevoit s ă răspund ă. Vincent Barrett, tână rul
care fusese eliberat din funcţie pentru a-i face loc lui R. Sammy,
se apropia dintr-un colţ al sălii. Îşi
răsucea nervos şapca între
degete, iar pielea feţei întins ă peste pomeţii
înalţi tresă rea
înaintea tentativelor sale de zâmbet.
– Bun ă ziua, domnule Baley.
– Salut, Vince. Cum merge treaba?
– Nu prea grozav, domnule Baley.
Privea în jur cu un aer flămând şi Baley se gândi: „Pare
pierdut, pe jumătate mort… declasificat”.
Apoi, brusc, aproape gata s ă vorbeasc ă cu glas tare din cauza
intensităţii sentimentelor, se întreb ă:
„Ce vrea de la mine?”.
– Îmi pare rău, puştiule,
zise el neştiind ce altceva ar fi putut
spune.
– M ă gândeam… c ă poate s-a ivit ceva…
Norris se apropie de Baley şi-i şopti la ureche:
– Cineva trebuie s ă pun ă capăt chestiei ăsteia. Acum o să -l
dea afar ă pe Chen-low.
– Cum?
– N-ai auzit?
– Nu, n-am auzit. La naiba, el e C-3. Are zece ani de
experienţ ă.
– Absolut de acord cu tine, dar o maşin ă cu picioare poate să
fac ă tot ce face şi el. Cine-i următorul? Vince Barrett le auzise schimbul de replici şi interveni:
– Domnule Baley?
– Da, Vince.
– Ştiţi ce se spune? C ă Lyrane Millane, dansatoarea de pe
subeter, este de fapt un robot.
– Asta-i o prostie!
– Credeţi? Se spune c ă pot construi roboţi
care s ă arate exact
155