Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

Şeful avea clasificarea care-i oferea dreptul la un cabinet
privat. Pe geamul mat al uşii scria JULIUS ENDERBY cu litere
elegante, iscusit gravate în sticl ă . Dedesubt se putea citi:
COMISAR DE POLIŢIE, ORAŞUL NEW YORK.
Baley intr ă şi rosti:
– Doreai s ă vorbeşti
cu mine, comisare?
Enderby ridic ă privirea. Purta ochelari, deoarece avea globii
oculari sensibili şi nu putea suporta obişnuitele lentile de contact.
Abia dup ă ce te obişnuiai
cu aspectul ochelarilor puteai să
observi şi restul chipului, care era de-a dreptul banal. Baley îl
bănuia pe comisar că-şi preţuia ochelarii pentru personalitatea
pe care i-o confereau şi suspecta c ă, de fapt, globii să i oculari nu
erau chiar atât de sensibili.
Comisarul părea în mod clar agitat. Îşi
trase manşetele
cămăşii, aranjându-le, se lăs ă pe spate în scaun şi ră spunse
excesiv de cordial:
– Ia loc, Lije, ia loc!
Baley se aşez ă ţeapăn şi aştept ă.
– Ce face Jessie? se interes ă Enderby. Dar băiatul? – Sunt bine, replic ă sec Baley. Foarte bine. Şi familia ta?
– Bine, repet ă comisarul, foarte bine.
Fusese un start ratat.
„Ceva e-n neregul ă cu expresia lui”, îşi
spuse Baley, apoi
vorbi cu glas tare:
– Comisare, aş fi preferat s ă nu-l fi trimis pe R. Sammy după
mine.
– Lije, ştii bine ce păreri am în privinţa
asta… A fost însă
repartizat aici şi trebuie să-l folosesc la ceva.
– E iritant, comisare. M ă anunţ
ă s ă m ă prezint la tine, apoi
rămâne locului. Ştii la ce m ă refer… Dac ă nu-i spui s ă plece,
încremeneşte acolo.
– Ah, asta-i vina mea, Lije. I-am comunicat mesajul pe care
trebuie să-l transmit ă şi am uitat să-i precizez ca dup ă aceea să
revin ă la sarcinile lui.
Baley suspin ă şi cutele fine din colţurile ochilor săi că prui se
adâncir ă.
– Oricum, doreai s ă vorbeşti
cu mine…
– Da, Lije, dar nu-i deloc uşor.
Comisarul se scul ă, se întoarse şi se apropie de peretele
dinapoia biroului. Atinse un comutator camuflat şi o secţiune a
peretelui deveni transparent ă.
15