Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

ecunoscător fiindc ă m-aţi
adus în prezenţa lui. Pot să -l
examinez?
Roboticianul se sculase nerăbdă tor în picioare, dar Baley
întinse braţul.
– V ă rog, dr. Gerrigel. Nu înc ă.
Mai întâi, problema crimei.
– Este aşadar real ă? făcu Gerrigel făr ă să-şi ascundă
dezamăgirea profund ă. Crezusem c ă a fost doar un pretext
pentru a-mi abate atenţia şi a vedea cât timp aş putea fi păcă lit
de…
– Nu este un pretext. Spuneţi-mi, dr. Gerrigel, în construirea
unui robot la fel de umanoid ca acesta, în scopul deliberat de a-l
face s ă treac ă drept om, nu este necesar ca şi proprietăţile
creierului său s ă fie cât mai apropiate de cele ale creierului
uman?
– Ba da, bineînţeles.
– Perfect. Atunci, un asemenea creier umanoid n-ar putea să
fie lipsit de Legea 1? Poate c ă a fost uitat ă accidental… Aţi
afirmat c ă nu se cunoaşte
o teorie şi acest simplu fapt în sine
înseamn ă c ă nişte
constructori ar putea produce un creier lipsit
de Legea 1. Ei nu ar şti ce s ă evite.
Gerrigel clătin ă energic din cap.
– Nu, nu. Imposibil!
– Sunteţi sigur? Bineînţeles, putem testa Legea 2… Daneel,
dă-mi blasterul tău. Ochii lui Baley nu se desprinser ă nicio clip ă de la robot.
Propria lui mân ă strânse puternic patul armei sale.
– Poftim, Elijah, rosti calm R. Daneel şi i-l întinse.
– Un poliţist, spuse Baley, nu trebuie s ă se despart ă niciodată
de blaster, dar un robot nu poate decât s ă asculte porunca unui
om.
– Exceptând cazul, îi reaminti Gerrigel, când aceasta nu
contrazice Legea 1.
– Dr. Gerrigel, ştiaţi c ă Daneel şi-a îndreptat blasterul asupra
unui grup de oameni neînarmaţi şi a ameninţat c ă va trage?
– Dar nu am tras, preciz ă Daneel.
– De acord, totuşi ameninţarea era neobişnuit ă în sine, nu
credeţi, dr. Gerrigel?
Roboticianul îşi muşc ă uşor
buza inferioar ă.
– Pentru a m ă pronunţa,
ar trebui s ă cunosc circumstanţele
exacte. Pare neobişnuit.
– S ă examinăm atunci următoarea ipotez ă . R. Daneel a fost
148