Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

spre uş ă. Nu exista nicio breş
ă.
Gerrigel surâse vag. Arăta ca un bă rbat care întotdeauna
zâmbea cel mult vag. Era îmbră cat cu o precizie ce putea fi
descris ă drept meticuloas ă. Părul oţeliu
era pieptănat cu grijă
spre spate, iar faţa rozalie era proaspăt spălat ă. Se aşez
ă ,
adoptând o postur ă de rigiditate afectat ă, ca şi cum coloana
vertebral ă i-ar fi încremenit pentru totdeauna în urma repetatelor
cicăleli materne din copilărie asupra unei ţinute corecte.
– V ă comportaţi
ca şi cum ar fi vorba despre ceva cu adevă rat
formidabil, se adres ă el lui Baley.
– Este destul de important, dr. Gerrigel. Am nevoie de
informaţii despre roboţi pe care numai dumneavoastr ă , poate, mi
le puteţi oferi. Desigur, tot ce vom discuta aici va ră mâne strict
confidenţial, iar Oraşul aşteapt ă din partea dumneavoastr ă să
uitaţi totul la plecare.
Îşi cercet ă ceasul şi urma de surâs de pe faţa roboticianului
pieri.
– S ă v ă explic de ce am întârziat, spuse el. (Se părea că
problema îl apăsa realmente.) Am decis s ă nu vin cu avionul. Am
rău de avion.
– Regret, coment ă Baley.
Lăs ă pulsometrul din mân ă dup ă ce-i verificase parametrii
standard, pentru a se asigura în ultima clip ă c ă instrumentul nu
avea cumva vreo hib ă, apoi se aşez
ă.
– Mai precis, nu-i vorba chiar despre ră u de avion, ci despre
faptul c ă m ă încearc ă o stare de nervozitate. O agorafobie de
dimensiuni reduse. Nimic realmente anormal, totuşi sâcâitor. Din
acest motiv am luat expresul.
Baley simţi un fior de interes brusc.
– Agorafobie?
– Poate c ă sun ă mai rău decât este în realitate, ră spunse
imediat roboticianul, dar e vorba pur şi simplu despre
sentimentul pe care îl încerci în avion. Aţi zburat vreodat ă cu
avionul, domnule Baley?
– De câteva ori.
– Atunci ştiţi la ce m ă refer, la senzaţia
aceea c ă te înconjoară
neantul, c ă eşti
separat de… de vid prin numai doi-trei centimetri
de metal. Este extrem de inconfortabil ă.
– De aceea aţi luat expresul?
– Exact.
– De la Washington la New York?
141