Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

s ă nege. Pot pur şi simplu s ă afirme c ă n-au fost acolo. Nimic mai
uşor. Cum putem noi s ă dovedim c ă ne mint?
– Au fost văzuţi de mine.
– Asta nu-i o dovad ă, replic ă Baley iritat. Niciun tribunal, dacă
s-ar ajunge vreodat ă acolo, nu te-ar crede c ă poţi
să-ţi aminteşti
dou ă chipuri dintr-o mulţime
de un milion de persoane.
– Este evident c ă o pot face.
– Bineînţeles, dar atunci trebuie s ă le spui ce eşti.
Imediat ce
o vei face, îţi vei pierde calitatea de martor. Roboţii nu au niciun
statut în tribunalele pământene. – S ă înţeleg
atunci c ă te-ai răzgândit? – Ce vrei s ă spui?
– Ieri, în cantin ă, ai afirmat c ă nu era momentul s ă îi arestă m.
Ai mai afirmat c ă atâta timp cât eu le-am reţinut
chipurile, îi
putem aresta în orice moment.
– Ei bine, n-am analizat suficient situaţia. Eram stresat. Nu
putem face asta.
– Nici chiar din motive psihologice? Ei nu ar avea de unde să
ştie c ă nu deţinem
dovezi legale ale complicităţii lor în
conspiraţie.
– Uite ce-i, rosti Baley încordat, peste jumătate de or ă îl
aştept pe dr. Gerrigel, care vine de la Washington. Te deranjează
dac ă mai aştepţi
pân ă termin cu el şi pleac ă? Te deranjeaz ă?
– Voi aştepta, încuviinţ ă R. Daneel.
* * *
Anthony Gerrigel era un bărbat de înălţime medie, meticulos
şi foarte politicos, care nu pă rea nici pe departe unul dintre cei
mai erudiţi roboticieni de pe Pă mânt. Întârzie la întâlnire cu
aproape douăzeci de minute şi se pierdu în scuze. Palid de furia
născut ă din team ă, Baley îi accept ă scuzele mai degrabă
nepoliticos. Îşi verific ă înc ă o dat ă rezervarea pe care o fă cuse
pentru sala de conferinţe D, repet ă instrucţiunea
de a nu fi
deranjaţi timp de o or ă, indiferent de motiv, şi-i conduse pe
Gerrigel şi R. Daneel pe coridor, apoi în susul unei rampe, până
la uşa înapoia căreia se afla una dintre încă perile protejate
împotriva interceptărilor cu fascicul.
Înainte de a se aşeza, detectivul examin ă cu atenţie
pereţii,
ascultând bâzâitul slab al pulsometrului pe care-l ţinea în mână
şi aşteptând o diminuare cât de mic ă a sunetului constant, care
ar fi indicat cea mai minuscul ă fisur ă în izolaţia
protectoare.
Îndrept ă instrumentul spre plafon, podea şi, cu o grij ă deosebit ă ,
140