Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

– Bine. (Ben îşi fix ă lentila de contact, lăs ă ventuza şi sui în
pat.) Mam ă,
ce mai saltea!
– Cred c ă nu te va deranja s ă stai în picioare, se adres ă Baley
lui R. Daneel.
– Bineînţeles c ă nu. Apropo, m ă intereseaz ă ceea ce poartă
Bentley pe globii oculari. Toţi pământenii poart ă aşa
ceva?
– Nu, numai unii, răspunse Baley absent. De pild ă,
eu nu port.
– Din ce motive sunt purtate?
Detectivul era prea absorbit de propriile sale gânduri pentru
ca să-i răspund ă. Gândurile sale apăsătoare… * * *
Luminile se stinser ă.
Baley rămase treaz. Vag, simţi
ră suflarea lui Ben devenind
adânc ă şi regulat ă, apoi puţin
întretăiat ă . Când întoarse capul, fu
cumva conştient de R. Daneel, care stă tea într-un scaun, imobil
şi grav, cu faţa spre uş ă.
Dup ă aceea adormi şi vis ă.
O vis ă pe Jessie care că dea în camera de fisiune a unei
centrale atomoelectrice… cădea şi că dea întruna. Femeia
întinsese braţele spre el, ţipând, dar Baley rămă sese încremenit
imediat înapoia unei linii roşii şi privea silueta ei deformat ă ,
rotindu-se în timpul căderii şi micşorându-se, pân ă ce se
transform ă într-un punct îndepărtat. În vis, putea doar s-o priveasc ă, ştiind c ă el însuşi
o
îmbrâncise în gol.
136