Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

deşeurilor. Cămaşa i se desfăcu sub atingere, dezvă luind pieptul
neted şi aparent musculos.
– Ce faci? se interes ă Baley.
– Elimin mâncarea ingerat ă. Dac ă aş
ţine-o prea mult, s-ar
descompune şi aş deveni dezagreabil.
Robotul plas ă dou ă degete cu atenţie
sub un mamelon şi
execut ă o serie de apăsări. Pieptul i se desfă cu longitudinal. R.
Daneel introduse mâna şi, dintr-o mas ă de metal stră lucitor,
extrase un sac subţire, transparent, parţial umplut. Îl deschise, în
timp ce Baley privea aproape oripilat.
R. Daneel ezit ă,
apoi rosti:
– Mâncarea este perfect curat ă. Eu nu salivez şi nici nu
mestec. A fost introdus ă în esofag prin sucţiune.
Este
comestibil ă.
– E-n regul ă, încuviinţ
ă Baley încetişor.
Nu mi-e foame. Scapă
de ea.
Detectivul aprecie c ă sacul care juca rolul unui stomac pentru
robot era fabricat din plastic fluorcarbon. Cel puţin, mâncarea nu
se lipise de el. Ieşea imediat şi fu evacuat ă, puţin
câte puţin, prin
conduct ă. „Risip ă de mâncare bun ă”, nu putu el s ă nu se
gândeasc ă.
Se aşez ă pe unul dintre paturi, îşi
scoase cămaşa şi spuse:
– Îţi propun ca mâine s-o începem de dimineaţ ă.
– Exist ă un motiv anume?
– Cel puţin deocamdat ă locaţia
acestei garsoniere nu este
cunoscut ă de „amicii” noştri,
sau cel puţin aşa sper. Dac ă plecă m
devreme, suntem mai în siguranţ ă. Dup ă ce ajungem în primă rie,
trebuie s ă decidem dac ă parteneriatul nostru mai este practic.
– Crezi c ă s-ar putea s ă nu mai fie?
Baley strânse din umeri şi răspunse morocănos: – Nu putem proceda zilnic aşa.
– Mie mi se pare…
R. Daneel fu întrerupt de ledul roşu-stră lucitor al semnalului
de apel de la uş ă.
Baley se scul ă făr ă zgomot şi-şi scoase blasterul. Semnalul
clipi din nou.
Detectivul se apropie silenţios de uş ă , puse degetul mare pe
contactul armei şi acţion ă comutatorul de activare a
transparenţei unidirecţionale a vizorului. Nu era un vizor prea
grozav, ci mic şi cu efect de distorsiune, totuşi suficient pentru aşi
putea vedea fiul în faţa uşii.
133