Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

Chiar şi acum, Baley îşi reamintea cu satisfacţie c ă el fusese,
cândva, alergător pe benzi. Odat ă , condusese un grup de
douăzeci de adolescenţi
din sectorul Concourse pân ă la graniţa
cu Queens, traversând trei expresuri. Pe durata a dou ă ore,
neobosit şi neîncetat, scă pase de unii dintre cei mai agili copoi
din Bronx şi ajunsese singur la destinaţie. Despre cursa aceea se
vorbise luni de zile.
Desigur, acum detectivul trecuse de patruzeci de ani. Nu mai
alergase pe benzi de două zeci de ani, dar nu uitase unele
şiretlicuri. Ceea ce pierduse în agilitate câştigase în alte privinţe.
Era poliţist. Nimeni, decât un alt poliţist la fel de experimentat ca
el, nu putea cunoaşte Oraşul la fel de bine, ştiind unde începeau
şi unde se terminau aproape toate străduţele cu pereţi metalici.
Se îndepărt ă de cantin ă cu pas vioi, dar nu foarte rapid. Dintr-
o clip ă în alta, se aştepta
s ă aud ă înapoia sa strigă tul: „Robot,
robot!” Momentele acelea de început erau cele mai riscante.
Practic îşi număr ă paşii,
pân ă simţi
sub tălpi prima bandă
acceleratoare.
Se opri o clip ă, în timp ce R. Daneel i se alătur ă cu o mişcare
lin ă.
– Mai sunt dup ă noi? se interes ă Baley în şoapt ă.
– Da. Se apropie.
– Asta nu va dura, zise detectivul sigur pe sine.
Privi benzile ce se întindeau în ambele părţi, cu încărcă tura lor
uman ă gonind în stânga tot mai rapid pe măsur ă ce distanţa
faţă
de el creştea. Simţise benzile sub tă lpi de multe ori în fiecare zi a
vieţii sale, dar nu-şi mai flexase genunchii, pregătindu-se să
alerge, de peste şapte mii de zile. Încerc ă vechiul fior familiar şi
respiraţia i se acceler ă.
Aproape c ă uitase singura ocazie în care-l prinsese pe Ben
participând la joc. Îi făcuse o moral ă teribil ă şi îndelungat ă ,
ameninţând că-l va pune sub supravegherea poliţiei.
Uşor, iute, cu o vitez ă de dou ă ori mai mare decât cea
„sigur ă”, sui de pe o band ă pe alta, aplecându-se mult înainte
pentru a se împotrivi accelerării. Banda local ă zumzăia pe lângă
el. Pentru o clip ă, păru c ă avea s ă treac ă pe ea, dar, brusc,
renunţ ă, strecurându-se printre oameni, pe măsur ă ce mulţimile
se îndeseau pe benzile mai lente.
Se opri şi se lăs ă purtat cu numai 25 km/h.
– Câţi ne mai urmăresc, Daneel?
– Numai unul, Elijah.
129