Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

plasa lor. Ţine-te dup ă mine şi imită-m ă întocmai.
Se scul ă şi întoarse grijuliu farfuria cu fundul în sus, centrândo
pe discul mişcător care o adusese pe mas ă. Dup ă aceea, aşeză
furculiţa în adâncitura cuvenit ă. Privindu-l, R. Daneel îi imită
fiecare mişcare. Vesela dispăru din vedere.
– Şi ei se ridic ă, anunţ
ă robotul.
– Perfect. Intuiţia îmi spune c ă nu se vor apropia prea mult. În
niciun caz în cantin ă.
Se aşezar ă din nou la coad ă, îndreptându-se spre ieşire,
unde
clicurile cardurilor sunau ca un ritual, fiecare clic înregistrând
consumul unei raţii.
Baley privi îndărăt prin pâcla de aburi şi vacarm, şi, cu o
claritate lipsit ă de orice legătur ă cu situaţia,
îşi aminti de o vizită
făcut ă împreun ă cu Ben la grădina zoologic ă, cu şase-şapte ani în
urm ă. Ba nu, trecuser ă opt ani de atunci, deoarece Ben tocmai
împlinise opt ani.
(Sfinte Iosafat! Cum zbura timpul!)
Fusese prima vizit ă a băiatului la grădina zoologic ă şi fusese
impresionat. La urma urmelor, pân ă atunci nu mai vă zuse
niciodat ă câini sau pisici. Apoi ajunseser ă la volier ă! Baley însuşi,
care o mai văzuse de o duzin ă de ori, era fascinat de ea.
Prima impresie lăsat ă de vederea unor creaturi care ţâşnesc
prin văzduh trezeşte
un sentiment de uimire ce nu poate fi
comparat cu nimic altceva. În voliera vrăbiilor era ora mesei şi un
îngrijitor turna ovă z decorticat într-un alimentator cu jgheab lung
(oamenii se obişnuiser ă cu substituenţii
din enzime, dar
animalele, mai conservatoare în felul lor, insistau pentru
grăunţele reale).
Sute de vrăbii se înghesuiser ă pe marginea jgheabului. Aripă
lâng ă arip ă, ciripind de-a dreptul asurzitor, se înşiruiseră…
Asta era! Aceasta era imaginea care apă ru în mintea lui
Baley, când privi spre cantin ă în clipa ieşirii.
Vră bii strânse pe
jgheabul cu hran ă. Gândul îi inspir ă repulsie.
„Sfinte Iosafat”, se gândi, „trebuie s ă existe şi o cale mai
bun ă.”
Dar care putea fi aceea? Ce era greşit la calea actual ă? Până
acum nu-l mai deranjase niciodat ă.
– Eşti gata, Daneel? se adres ă el brusc robotului.
– Da, Elijah.
Părăsir ă cantina şi planul de a scăpa de urmă ritori era acum
clar pentru Baley.
127