Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

R. Daneel terminase de mâncat şi acum aştepta tă cut, cu
palmele sale perfecte sprijinite uşor de marginea mesei.
– Nu ar fi mai bine s ă acţionăm
cumva? întreb ă el.
– Aici, în cantin ă, suntem în siguranţ
ă, ră spunse Baley. Te rog,
las ă totul în seama mea.
Privi în jur precaut şi văzu parc ă pentru prima dat ă în viaţ
ă o
cantin ă.
Oameni… mii de oameni! Care era capacitatea medie a unei
cantine? Văzuse cândva cifrele respective. Parc ă era vorba
despre dou ă sute de mii de oameni, iar cantina aceasta era mai
mare decât una medie.
Dac ă, s ă presupunem, cineva ar fi strigat „robot”? Dac ă ar fi
fost azvârliţi miilor de meseni ca nişte…
Nu avea niciun termen de comparaţie, dar era lipsit de
importanţ ă. Aşa
ceva n-avea s ă se întâmple.
O răzmeriţ ă spontan ă putea izbucni oriunde, în cantine la fel
de uşor ca şi pe coridoare sau în ascensoare. Poate chiar mai
uşor. În timpul meselor exista o lips ă a inhibării, o dispoziţie
general ă spre glume de prost gust ce putea degenera în
incidente mult mai serioase.
Pe de alt ă parte, o revolt ă planificat ă ar fi însemnat cu totul
altceva. Aici, în cantin ă, conspiratorii ar fi fost ei înşişi
prinşi întro
sal ă vast ă şi aglomerat ă. O dat ă ce începeau s ă zboare
farfuriile şi s ă se fac ă ţăndări mesele, nu avea s ă mai existe o
cale simpl ă de scăpare. Cu siguranţ
ă, sute de oameni aveau să
moar ă şi conspiratorii înşişi se puteau număra cu uşurinţ
ă printre
victime.
Nu, o răzmeriţ ă lipsit ă de asemenea riscuri trebuia plănuit ă pe
arterele Oraşului, într-un pasaj relativ îngust. Panica şi isteria
aveau s ă se propage lent prin gâtuitura respectiv ă, îngă duind o
retragere rapid ă, pregătit ă din timp, într-un coridor lateral, sau
un pas nebăgat în seam ă pe o band ă rapid ă ascendent ă, care să- i poarte la alt nivel.
Baley se simţea prins în capcan ă. Probabil c ă alţi
observatori
aşteptau afar ă. El şi R. Daneel vor fi urmăriţi pân ă în locul
adecvat, unde va fi activat focosul.
– De ce nu îi arestăm? întreb ă R. Daneel.
– În felul ăsta, am grăbi declanşarea
necazurilor. Le ştii feţele,
nu-i aşa? N-o s ă le uiţi?
– Nu sunt capabil de uitare.
– Atunci o să-i arestăm altădat ă. Deocamdat ă s ă ieşim
din
126