Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

Faţa rotund ă a celuilalt nu- şi schimb ă expresia; nici mă car nu
clipi din ochi.
– Nu, răspunse el cu glas egal, ce-ar trebui s ă fie?
– Nimic, doar un termen pe care l-am auzit.
Părăsi cabinetul şi reveni la biroul să u, cufundându-se în
gânduri. În mod clar, comisarul nu putea fi un actor atât de bun.
Iar în cazul acesta…
La 16:05, Baley o sun ă pe Jessie ca s-o anunţe
c ă nu va veni
seara acas ă şi probabil nici în serile următoare. Dup ă aceea, de
abia mai putu s ă scape de ea.
– Ai probleme, Lije? Eşti în pericol?
– Un poliţist se afl ă permanent într-un anumit grad de pericol,
îi explic ă el relaxat, dar n-o mulţumi.
– Unde vei locui?
Baley nu-i destăinui adresa.
– Dac ă v ă simţiţi
singuri la noapte, îi spuse, mergeţi la mama
ta.
Întrerupse legătura brusc, ceea ce poate c ă a fost mai bine.
* * *
La 16:20, Baley telefon ă la Washington. Trecu destul de mult
timp până-l găsi pe bărbatul căutat şi aproape la fel de mult până
îl convinse c ă ar trebui s ă vin ă la New York în ziua urmă toare.
Pân ă la 16:40, reuşise
s-o fac ă.
* * *
La 16:55, comisarul părăsi serviciul, trecând pe lâng ă Baley
cu un surâs nesigur. Aproape imediat dup ă aceea plec ă tot
personalul din schimbul de dimineaţ ă. Puţinii
poliţişti care lucrau
în tura de după-amiaz ă apărur ă pe rând, salutându-l pe detectiv
cu tonuri variate de surpriz ă.
R. Daneel veni cu un teanc de hârtii.
– Ce sunt astea? întreb ă Baley.
– O list ă cu persoanele care ar putea aparţine
unei organizaţii
medievaliste.
– Câte sunt?
– Pe list ă sunt un milion, dar nu reprezint ă decât o parte.
– Intenţionezi s ă le verifici pe toate?
– În mod evident, aşa ceva ar fi imposibil.
– Vezi tu, Daneel, aproape toţi pământenii sunt medievalişti,
într-un fel sau altul. Comisarul, Jessie, eu însumi… Să-l luă m de
pild ă pe comisar. I-ai văzut… Fusese gata s ă spun ă „ochelarii”, apoi îşi
amintise că
118