Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

scriu imediat, dac ă nu aş
fi început între timp s ă m ă dedic
cărţilor de popularizare ştiinţific ă,
descoperind o activitate care-
mi făcea nespus de mult ă plă cere. De abia în octombrie 1955 am
început s ă scriu Soarele gol.
O dat ă început ă îns ă , cartea a mers ca pe roate. Din multe
puncte de vedere, a echilibrat romanul anterior. Acţiunea din
Cavernele de oţel se desfăşura pe Pământ, o planet ă cu foarte
mulţi oameni şi puţini roboţi, pe când în Soarele gol intriga era
plasat ă pe Solaria, o planet ă cu puţini
oameni şi foarte mulţi
roboţi. În plus, deşi cărţile mele sunt, în general, lipsite de
elemente romantice, în Soarele gol am introdus o idil ă discret ă.
Am fost pe de-a întregul satisfăcut de aceast ă continuare şi,
în adâncul inimii, am considerat-o chiar mai bun ă decât
Cavernele de oţel, dar ce puteam face cu ea? Între timp m ă cam
îndepă rtasem de Campbell, care devenise fascinat de o
pseudoştiinţ ă bizar ă numit ă „dianetic ă” şi era atras de OZN-uri,
psionic ă şi alte domenii dubioase. Pe de alt ă parte, îi eram
extrem de îndatorat şi m ă simţeam
oarecum vinovat că
trecusem aproape complet în tabă ra lui Gold, care-mi publicase
în serial dou ă romane consecutive. Întrucât Gold nu avea însă
nicio legătur ă cu concepţia
Soarelui gol, puteam face cu romanul
orice doream.
De aceea, i l-am oferit lui Campbell, care l-a acceptat făr ă să
clipeasc ă. A fost publicat în serial în Astounding în numerele din
octombrie, noiembrie şi decembrie 1956, şi nici Campbell nu i-a
modificat titlul. Doubleday l-a publicat în 1957, ca a două zecea
carte a mea.
S-a vândut la fel de bine ca şi Cavernele de oţel, dac ă nu
chiar mai bine, şi Doubleday mi-a atras imediat atenţia c ă nu
puteam lăsa lucrurile aşa.
Trebuia s ă scriu al treilea roman,
pentru a avea o trilogie, similar ă trilogiei Fundaţia.
Am fost cu totul de acord. Aveam o idee general ă despre
intriga din al treilea roman, şi m ă gândisem deja la titlu: Limitele
infinitului.
În iulie 1958, am plecat cu familia într-o vacanţ ă de trei
săptămâni la o caban ă de pe malul lacului Marshfield, în statul
Massachusetts, intenţionând ca acolo s ă lucrez şi s ă scriu o
porţiune considerabil ă din noul meu roman. Acţiunea
urma să
aib ă loc pe Aurora, unde balanţa
om/robot nu era înclinat ă nici
spre oameni, ca în Cavernele de oţel, nici spre roboţi, ca în
Soarele gol. În plus, voiam s ă accentuez mai mult latura
11