Asimov – Cavernele de Otel - CARTE BUNA

Gold îns ă, dup ă ce-mi publicase un roman în serial, era foarte
dispus s ă continue cu altul, deoarece alt roman pe care-l
scrisesem, Curenţii spaţiului, fusese cumpă rat de Campbell
pentru serializare.
Pe 19 aprilie 1952, Gold şi cu mine am discutat despre un
roman nou care s ă apar ă ca serial în revista Galaxy. Gold mi-a
propus un roman cu roboţi, dar am clă tinat cu fermitate din cap.
Roboţii mei apăruser ă doar în povestiri şi nu eram deloc convins
c ă aş
putea scrie un roman întreg cu acest subiect.
– Ba ai putea, a insistat Gold. Ce-ai zice de o planetă
suprapopulat ă, pe care roboţii
preiau slujbele oamenilor?
– Prea deprimant, am mormăit. Nu-s sigur c ă aş
dori s ă mă
ocup de un subiect cu implicaţii sociologice profunde.
– Poţi să-l scrii în nota care- ţi convine. Îţi plac romanele
poliţiste, nu? Introdu o crim ă în societatea aceasta şi un detectiv
care trebuie s ă rezolve cazul alături de partenerul lui robot. Dacă
detectivul nu poate rezolva cazul, îşi va pierde slujba în
detrimentul robotului.
Ideea mi-a stârnit imaginaţia. Campbell spunea adesea c ă un
text science-fiction poliţist este un paradox în sine – progresele
tehnologice pot fi utilizate pentru a-i scoate din încurcătur ă pe
detectivi în mod neloial şi în felul acesta cititorii ar fi traşi pe
sfoar ă.
M-am aşezat la mas ă pentru a scrie un roman care s ă se
încadreze în regulile poliţiste clasice şi, aşadar, s ă nu-l înşele
pe
cititor… dar în acelaşi timp s ă fie literatur ă science-fiction
adevărat ă. Rezultatul a fost Cavernele de oţel. A apă rut în serial
în Galaxy, în numerele din octombrie, noiembrie şi decembrie
1953, iar în 1954 a fost publicat de Doubleday: a unsprezecea
mea carte.
Făr ă doar şi poate, Cavernele de oţel a însemnat succesul
meu cel mai de seam ă pân ă în momentul scrierii acestor rânduri.
S-a vândut mai bine decât oricare dintre cărţile mele anterioare,
a atras scrisori mai binevoitoare din partea cititorilor şi (dovada
cea mai bun ă dintre toate) Doubleday mi-a surâs mai că lduros ca
oricând. Pân ă atunci, înainte de a încheia un contract, editura îmi
solicita planul general al intrigii şi câteva capitole drept mostr ă ,
dar dup ă aceea s-a grăbit să-mi pun ă contractul în faţ
ă imediat
ce auzea c ă aş
scrie înc ă o carte.
Cavernele de oţel a repurtat de fapt un asemenea succes
încât continuarea a fost inevitabil ă. Probabil c ă m-aş
fi apucat s-o
10