Cap 4 Caracterizarea apelor subterane_DA Somes - Tisa

CAPITOLUL 4
CARACTERIZAREA APELOR SUBTERANE
4.1. IDENTIFICAREA, DELIMITAREA SI CARACTERIZAREA CORPURILOR DE APE
SUBTERANE
Identificarea şi delimitarea corpurilor de ape subterane s-a făcut pe baza următoarelor
criterii:
geologic;
hidrodinamic;
starea corpului de apă:
→ calitativă
→ cantitativă.
Delimitarea corpurilor de ape subterane s-a făcut numai pentru zonele în care există acvifere
semnificative ca importanţă pentru alimentări cu apă şi anume debite exploatabile mai mari de 10
m3/zi. În restul arealului, chiar dacă există condiţii locale de acumulare a apelor în subteran, acestea
nu se constituie în corpuri de apă, conform prevederilor Directivei Cadru 60 /2000 /EC.
Criteriul geologic, intervine nu numai prin vârsta depozitelor purtătoare de apă, ci şi prin
caracteristicile petrografice, structurale, sau capacitatea şi proprietăţile lor de a înmagazina apa. Au
fost delimitate şi caracterizate astfel corpuri de apă de tip poros, fisural şi carstic.
Criteriul hidrodinamic acţionează în special în legătură cu extinderea corpurilor de apă.
Astfel, corpurile de ape freatice au extindere numai până la limita bazinului hidrografic, care
corespunde liniei de cumpănă a acestora, în timp ce corpurile de adâncime se pot extinde şi în afara
bazinului.
Starea corpului de apă, atât cea cantitativă cât şi cea calitativă, a constituit obiectivul
central în procesul de delimitare, evaluare şi caracterizare a unui corp de apă subterană.
Corpurile de ape subterane care se dezvoltă în zona de graniţă şi se continuă pe teritoriul
unor ţări vecine sunt definite ca transfrontaliere.
În spaţiul hidrografic Someş - Tisa au fost identificate, delimitate şi descrise un număr de
15 corpuri de ape subterane, dintre care 3 corpuri sunt transfrontaliere. (figura 4.1).
Codul corpurilor de ape subterane (ex: ROSO01) are următoarea structură:
RO = codul de ţară; SO= Direcţia Apelor Someş -Tisa; 01= numărul corpului de apă în
cadrul Direcţiei Apelor Someş -Tisa.
Din cele 15 corpuri de ape subterane identificate, 12 aparţin tipului poros, acumulate în
depozite de vârstă cuaternară şi pannoniană, iar trei corpuri aparţin tipului fisural sau mixt, carsticfisural
sau fisural – poros, dezvoltate în depozite de vârstă triasic – cretacică, paleogen-miocen
medie şi paleogen – cuaternară.
Cele mai multe corpuri de apă subterană şi anume 9 (ROSO02, ROSO06, ROSO07,
ROSO08, ROSO09, ROSO10, ROSO11, ROSO12 şi ROSO17) au fost delimitate în zonele de lunci
şi terase ale diferitelor râuri afluente Someşului şi Tisei fiind dezvoltate în depozite aluvial –
proluviale poros permeabile, de vârstă recentă, în special cuaternară. Fiind situate aproape de
suprafaţa terenului, ele au nivel liber.
Două corpuri de apă subterană şi anume ROSO04 (Munţii Bihor – Vlădeasa) şi ROSO15
(Munţii Rodnei) se dezvoltă în zone montane şi sunt de tipul fisural - carstic, fiind dezvoltate în roci
dure, calcaroase sau metamorfice.
Alte două corpuri şi anume ROSO03 (Depresiunea Maramureş) şi ROSO14 (Zona Baia
Mare), deşi sunt sub presiune, sunt cantonate în depozite pannoniene sau mai vechi şi au o
importanţă economică redusă.
O categorie aparte, prin importanţa economică deosebită, o constituie conul aluvionar al
Someşului care este constituit dintr-un pachet de depozite proluviale poros permeabile de cca 120 m
grosime şi în care s-au delimitat două corpuri de apă: unul dezvoltat până la adâncimea de cca 30 m,
în depozite holocen-pleistocen superioare, cu nivel liber şi al doilea situat sub primul, dezvoltat
68

între adâncimile de 30 şi 120 m, cantonat în depozite pleistocen inferioare, sub presiune. Aceste
două corpuri sunt transfrontaliere.
Toate caracteristicile semnificative privind corpurile de ape subterane din cadrul spaţiului
hidrografic Someş – Tisa cum sunt caracteristicile geologice şi hidrogeologice, gradul de protecţie,
riscul şi modul de utilizare a apei ca şi poluatorii, eventualul caracter transfrontalier şi ţara au fost
sintetizate în tabelul 4.1.
Este de subliniat faptul că, corpul ROSO04 (Munţii Bihor – Vlădeasa), dezvoltat atât în
bazinul hidrografic al râului Someş cât şi în cele ale Crişurilor şi Mureşului, a fost atribuit pentru
administrare DA Someş – Tisa, datorită dezvoltării sale predominante în spaţiul hidrografic Someş-
Tisa.
Caracterizarea corpurilor de apă subterană din spaţiul hidrografic Someş – Tisa este
prezentată în continuare.
69

Fig. 4.1. Harta cu delimitarea corpurilor de apa subterana atribuite Directiei Apelor Somes-Tisa
70

Tabelul 4.1 Caracteristicile corpurilor de ape subterane
Caracteriz. Geol./hidrogeol. Utiliz. Grad de Stare Transfrontalier/
Cod/nume Supraf. Tip Sub pres. Strate acop. Apei Poluatori protectie Calit. Cant. Tara
globala
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
1. ROSO01/ Conul Somesului, Holocen si 1380/ ? P Nu 5.0 – 15.0 PO, I, Z I, A PG B B Da/ Ungaria
Pleistocen sup.
2. ROSO02/ R. Iza si Viseu 508 F+P Nu 0.0 – 3.0 PO, I PU, PVU B B Nu
3. ROSO03/ Depr.Maramures 207 F Da 64.0 – 135.0 PO, P PVG B B Nu
4. ROSO04/ Mtii Bihor-Vladeasa 469 K+F Nu variabila PO, P PU, PVU B B Nu
5. ROSO06/ Campia Carei 633 P Nu 0.0 – 15.0 PO, Z, P I PM, PG, PVG B B Da/ Ungaria
6. ROSO07/ R. Crasna, lunca si terase 191 P Nu 0.5 – 5.0 PO, Z, I I, A, M PM, PU B** B Nu
7. ROSO08/ Depr. Lapus 110 P Nu 0.2 – 1.5 I, P PM, PU B B Nu
8. ROSO09/ Somesul Mare, lunca si terase 585 P Nu 3.0 – 6.0 PO, I, P I, M PG,PM S B Nu
9. ROSO10/ Somes Mic, lunca si terase 315 P Nu sub 7.5 PO, I, Z I, Z, M PG, PM B** B Nu
10. ROSO11/ Somesul superior, lunca si terase 414 P Nu 3.0 – 10.0 PO, I, P I PG, PM B** B Nu
11. ROSO12/ Depr. Baia Mare 525 P Nu 2.0 – 4.0 I, P I PM, PU B** B Nu
12. ROSO13/ Conul Somesului, Pleistocen inf. 1390/ ? P Da cca 30 PO, Z PVG B B Da/ Ungaria
13. ROSO14/ Zona Baia Mare 730 P Da peste 40 PO PVG B B Nu
14. ROSO15/ Muntii Rodnei 124 F Nu variabila PO PU B B Nu
15.ROSO17/Câmpia Turului superior 134 P Nu 5-15 PO PG B B Nu
Suprafata: are la numarator suprafata (Kmp) din Romania; pentru corpurile transfrontaliere la numitor este suprafata totala a corpului.
Tip predominant: P-poros; K-karstic; F-fisural.
Sub presiune: Da/Nu/Mixt.
Strate acoperitoare: grosimea in metri a pachetului acoperitor.
Utilizarea apei: PO- alimentari cu apa populatie; IR - irigatii; I - industrie; P - piscicultura; Z - zootehnie.
Poluatori: I-industriali; A-agricoli; M-menajeri; Z-zootehnici
Gradul de protectie globala: PVG - foarte buna; PG - buna; PM - medie; PU - nesatisfacatoare; PVU - puternic nesatisfacatoare
Stare calitativa si cantitativa: Buna (B)/Slaba(S).
B**local stare calitativa slaba
Transfrontalier: Da/Nu.
71

Caracterizarea corpurilor de apă subterană din spaţiul hidrografic Someş-Tisa este
prezentată în continuare.
ROSO01 - Conul Someşului , Holocen şi Pleistocen superior
Acest corp este constituit din ape freatice, cantonate în depozitele proluviale porospermeabile,
de vârstă cuaternară (Holocen - Pleistocen superioar), din zona de dezvoltare a conului
aluvionar al râului Someş situată în partea de nord a Câmpiei Someşului, până la adâncimea de cca.
30 metri (fig.4.1.1 – 4.1.2).
Fig. 4.1.1 Secţiune geologică transversală în conul aluvionar al râului Someş, la limita treimii estice
Litologic, acviferul este constituit din nisipuri cu pietrişuri şi chiar bolovănişuri, ale căror
granulaţie scade dinspre est spre vest (graniţă), cu intercalaţii lentiliforme sau stratiforme de silturi
nisipoase şi argiloase.
Acviferul este continuu, se găseşte la partea superioară, la adâncimi de circa 5 m (spre
vest) şi 10 m în extremitatea estică a corpului şi are grosimi ce variază între 5 şi 15 m, crescând spre
est. Acest corp se dezvoltă la partea superioară (pe circa 30 m grosime) a unui pachet gros de circa
100 m de depozite tipice de con aluvionar, începând de la intrarea râului Someş în Depresiunea
Pannonică.
Direcţia de curgere a apelor subterane (fig. 4.1.3.) este E-V cu unele inflexiuni locale ale
hidroizohipselor, care denotă influenţa captării Mărtineşti. În cea mai mare parte a teritoriului, însă,
aşa cum se observă, comparând suprafaţa piezometrică a acestuia cu cea a corpului de apă de medie
adâncime cantonat în depozitele conului aluvionar al râului Someş, cele două corpuri de apă au o
funcţionare hidrodinamică independentă.
72

Fig. 4.1.2 Secţiune geologică longitudinală în conul aluvionar al râului Someş
Gradienţii hidraulici au valori variabile, în general, în ecartul unui ordin de mărime de
0,0004 - 0,001. Nivelul piezometric este ascensional şi se găseşte în general la adâncimea de 1 - 6
m. Principalii parametri hidrogeologici ai acestui corp sunt : qsp = 5÷10 l /s /m, K = 20÷60 m /zi, T
= 100÷900 m 2 /zi.
Stratul acoperitor este continuu şi are o constituţie siltică-argiloasă sau numai argiloasă, de
grosime variabilă, dar având minimum 5 m, uneori mergând la mai mult de 10-15 m.
Infiltraţia eficace este în zonă de 30 - 60 mm coloană apă pe an, ceea ce indică o protecţie
globală de la suprafaţă ce poate fi caracterizată ca bună (PG).
Apele subterane sunt bicarbonatate-calcice si au o mineralizaţie totală de cca. 350 – 550
mg /l; uneori apar valori ale fondului natural mai ridicate pentru Fe.
Fig. 4.1.3 Suprafaţa piezometrică a corpului de apă freatică din zona de dezvoltare
a conului aluvionar al râului Someş
73

Stratul acoperitor are o grosime variabilă (5 - 10 m) fiind alcătuit din argile şi silturi.
Corpul are caracter transfrontalier.
Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff (fig.4.1.4) sunt executate pe baza analizelor chimice ale
forajelor Reţelei Hidrogeologice Naţionale. Ele arată caracterul bicarbonat calcic al acestora şi
faptul că variaţia chimismului apelor corpului se datorează prezenţei în raporturi diferite a
elementelor: Mg, Na şi Cl.
Fig.4.1.4 Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff efectuate pe baza analizelor chimice ale unor foraje
hidrogeologice amplasate pe suprafaţa corpului de apă ROSO01
ROSO02 - Râurile Iza şi Vişeu
Acest corp de apă freatică se dezvoltă în depresiunea Maramureşului, suprapunându-se în
mare parte peste bazinul hidrografic al Vişeului şi parţial peste bazinul superior al Izei.
Constituţia petrografică a acestui spaţiu, marcată de prezenţa dominantă a gresiilor,
conglomeratelor şi parţial al nisipurilor paleogene, cu permeabilitate relativ ridicată, constituie
suportul unei reţele fisurale întinse. Modulul mediu al scurgerii subterane din sistemul acvifer
fisural este de 7-10 l/s/km 2 , ceea ce înseamnă o rată de alimentare de circa 250 mm/an.
A fost pusă în evidenţă existenţa unor izvoare ale căror debite variază între 0,2 şi 1 l/s, cu un
regim permanent.
Acviferul freatic din luncile si terasele râurilor Vişeu şi Iza, este constituit din pietrişuri şi
bolovănişuri groase de 4-6 m, cu niveluri piezometrice situate la 0,1 – 3,0 m şi cu debite la pompare
foarte reduse (sub 0,1 l /s /foraj).
Singurele subzone în care au fost înregistrate debite mai importante, cuprinse între 0,7 şi 7
l/s /foraj, pentru denivelări de 0,3 –1,3 m sunt cele situate la Borşa şi Vişeul de Sus.
Mare parte din arealul Munţilor Lăpuş - Ţibleş, constituiţi din formaţiuni paleogene (în
special eocene), reprezentate prin gresii, conglomerate şi argile, care aparţin flişului transcarpatic,
cantonează în zona activă (superficială) acvifere pentru care modulul mediu multianual al scurgerii
subterane se apreciază la 5-7 l/s/km 2 .
Se poate concluziona că depresiunea Maramureşului este deficitară în ape subterane cu nivel
liber (freatice), astfel încât pentru asigurarea alimentărilor cu apă potabilă este necesar să se recurgă
la captarea surselor de suprafaţă prin acumulări sau captarea izvoarelor mai importante existente în
cadrul depresiunii.
ROSO03 - Depresiunea Maramureş
Corpul de apă subterană de adâncime este de tip fisural şi este cantonat
în depozite de vârstă paleogen - miocen medie.
74

In scopul determinării posibilităţilor de alimentare cu apă potabilă a localităţilor din
cuprinsul depresiunii, s-au executat câteva foraje din investigarea cărora s-au desprins următoarele:
Forajul executat la Călineşti, la adâncimea de 250 m a captat pe intervalele 135-160 m şi
191-216 m un complex grezos, cu un debit maxim de 0,3 l/s, pentru o denivelare de 34 m
(nivelul piezometric este artezian la +0,23 m). Apa este potabilă, de tipul bicarbonatată
calcică, magneziană, sodică, cu azotaţi în concentraţie mică de 2 mg/l;
Forajele executate la Sighetul Marmaţiei, Deseşti şi Bogdan Vodă, la adâncimi cuprinse
între 250-300 m, nu au dat rezultate din punct de vedere hidrogeologic;
Posibilităţile de alimentare cu apă a localităţilor din Depresiunea Maramureş din
formaţiunile geologice care se dezvoltă până la adâncimea de 300 m, sunt extrem de reduse,
astfel încât se poate reconfirma concluzia că această unitate morfohidrografică este
deficitară în apă subterană.
ROSO04 - Munţii Bihor - Vlădeasa
Acest corp de apă subterană, de tip carstic – fisural, este situat în Munţii Bihor – Vlădeasa.
Fragmentarea intensă a depozitelor carbonatice triasic-cretacice (calcare şi dolomite) a
condus, din punct de vedere hidrogeologic, la crearea unui mare număr de sisteme carstice majore,
având resurse importante de ape subterane, care înglobează în constituţia lor sisteme carstice de
dimensiuni mai mici.
Local, depozitele carbonatice triasic-cretacice sunt acoperite de depozite permian-mezozoice
(gresii şi conglomerate cu intercalaţii de şisturi argiloase), cu permeabilităţi diferite.
Infiltraţia eficace a depozitelor carbonatice este cuprinsă între 220,5–315 mm/an. Gradul de
protecţie este nesatisfăcător sau puternic nesatisfăcător.
Izvoarele carstice au debite cu valori cuprinse între 0,04 si 550 l/s.
Apele sistemelor carstice au pH-ul uşor bazic (7,15-7,86) şi mineralizaţia totală oscilând
între 125 şi 529,7 mg/l. Din punct de vedere hidrochimic, aceste ape sunt predominant de tip
bicarbonatate calcice şi /sau magneziene.
Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff (fig.4.1.5) executate pe analizele apelor izvoarelor arată
o variaţie relativ mare a chimismului apelor. Acest lucru se explică prin amestecul apelor provenite
din depozite carbonatice triasice-cretacice bicarbonat calcice cu apele altor acvifere (permiene,
mezozoice) ce au o proporţie de sodiu sau clor mai mare decât cele carstice.
Datele analizelor chimice evidenţiază că parageneza minerală oferă condiţiile naturale
pentru ca apele să corespundă parametrilor de potabilitate, cu rare excepţii la fier.
75

Fig.4.1.5 Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff efectuate pe baza analizelor chimice ale unor foraje
hidrogeologice amplasate pe suprafaţa corpului de apă ROSO04
ROSO06 - Câmpia Carei
Acest corp cantonează ape freatice acumulate în depozitele aluviale poros-permeabile
(psefito-psamitice cu intercalaţii pelitice), de vârstă cuaternară, ale Câmpiei Careiului, depuse în
zona sud-vestică a acesteia.
Stratul acoperitor este consistent, de natură pelitică cu treceri spre pelito-psamite, care
asigură o protecţie medie sau favorabilă din punct de vedere litologic. Infiltraţia eficace este scăzută
(< 100 mm/an), gradul de protecţie globală de la suprafaţă putând fi apreciat ca bun şi chiar foarte
bun, clasele PG şi PVG.
Deşi în cuprinsul acestui corp există câteva unităţi ce pot constitui surse de poluare a apelor
de suprafaţă, ele nu reprezintă, practic, un pericol pentru apele subterane.
Apele au un caracter bicarbonat calcic clorosodic sulfato magnezian si conform paragenezei
minerale sunt potabile.
Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff (fig.4.1.6) sunt executate pe baza datelor forajelor de
observaţie ale Reţelei Hidrogeologice Naţionale. Ele arată caracterul bicarbonat calcic clorosodic
sulfato magnezian al acestora.
76

Fig.4.1.6 Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff efectuate pe baza analizelor chimice ale forajelor
amplasate pe suprafaţa corpului de apă ROSO06
Depăşirile la compuşii azotului, în special al amoniului arată o protecţie relativ scăzută la
poluare.
Corpul de apă freatică din Câmpia Careiului are caracter transfrontalier.
ROS007 – Râul Crasna, lunca şi terasele
Este un corp de apă freatică de tip poros-permeabil, localizat în depozitele holocene din
luncile râului Crasna şi ale afluenţilor săi (Zalău, Corund, Cerna etc.) precum şi în cele pleistocene
ale teraselor însoţitoare, din zona dealurilor Silvaniei .
Litologic, depozitele poros-permeabile sunt constituite din nisipuri şi pietrişuri, acoperite de
argile, silturi şi soluri. Grosimea acestor depozite oscilează între 2 şi 5 m, iar a depozitelor
acoperitoare între 0,5 şi 5 m. Amonte de oraşul Şimleul Silvaniei, patul impermeabil este situat la
adâncimi de 7-10 m.
Infiltraţia eficace este cuprinsă între 31,5 şi 63 mm/an, gradul de protecţie fiind mediu sau
nesatisfăcător.
Apele freatice prezintă un nivel hidrostatic situat între 0,3 şi 2 m de la sol şi o capacitate de
debitare de 0,2-1 l/s/foraj.
Coeficienţii de filtratie oscilează între 20 şi 90 m/zi şi transmisivităţile între 100 şi 400
m 2 /zi. Condiţiile cele mai favorabile pentru acumularea acviferului freatic s-au semnalat pe valea
Crasnei, respectiv în sectorul dintre localităţile Crasna şi Şimleul Silvaniei, unde transmisivităţile
depăşesc 500 m 2 /zi.
Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff (fig.4.1.7) sunt executate după datele analizelor chimice
ale forajelor de observaţie Zalău F3 şi Sarmăşag F2.Acestea arată un caracter foarte diferit al apelor
de la bicarbonatat-calcic sulfat-magnezian la sufatat- calcic cloro-sodic. Numărul mic de surse
analizate nu permite o caracterizare completă a chimismului corpului de apă .
77

Fig.4.1.7 Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff efectuate pe baza analizelor chimice
ale forajelor Zalău F3 şi Sarmăşag F2
ROSO08 - Depresiunea Lăpuş
În luncile râului Lăpuş şi ale afluenţilor săi (Dobric, Rotunda, Suciu) precum şi pe terasele
însoţitoare, se dezvoltă corpul de ape freatice acumulat în depozite holocene (nisipuri, pietrişuri,
nisipuri argiloase, argile nisipoase) şi, respectiv, pleistocene (nisipuri, pietrişuri, silturi, argile) .
Acviferul freatic a fost interceptat până la adâncimi de 5,5 - 7 m, grosimea stratului
acoperitor (argile, silturi, soluri) fiind de 0,2 -1,5 m.
Infiltraţia eficace este cuprinsă între 63 - 94,5 mm/an, gradul de protecţie fiind mediu sau
nesatisfăcător.
Nivelul hidrostatic al apelor freatice este, în general, cu nivel liber, situat la adâncimi de 1,5
- 2,5 m.
Potenţialul acviferului este mediu, cu coeficienţi de filtrare de 20-70 m /zi şi transmisivităţi
de 75-250 m 2 /zi. Debitele obţinute sunt de 2-4 l/s/foraj pentru denivelări de 1-3 m.
Alimentarea freaticului din zona de luncă şi terase se realizează din precipitaţii.
Menţionăm că apele freatice mai sunt acumulate, subordonat, şi în depozite deluviale şi în
conuri aluvionare cu importanţă locală.
ROSO09 - Someşul Mare, lunca şi terasele
Acest corp de apă freatică de tip poros permeabil, este localizat în depozite aluvionare, de
vârstă cuaternară, ale luncii şi teraselor râului Someşul Mare şi ale afluenţilor acestuia, Bistriţa,
Budac, Şieu, Dipşa şi Lechinţa .
Depozitele sunt constituite din nişipuri, pietrişuri şi bolovanisuri, cu grosimi de 0,5-6 m,
grosimile cele mai mari fiind înregistrate în zona Reteag (10 m).
Acoperişul stratului acvifer este reprezentat prin formaţiuni argiloase-siltice, cu dezvoltare
mai mult sau mai puţin continuă, având în general grosimi de 3-6 m. Patul stratului acvifer este
constituit din marne şi argile, având local intercalaţii de gipsuri, sare sau gresii.
Nivelul hidrostatic este în general liber sau uşor ascensional, atunci când în acoperişul
stratului acvifer se întâlnesc formaţiuni argiloase-siltice, slab permeabile, şi se situează, în general,
între 0,3 şi 4 m adâncime în luncă şi 2 - 8 m în zonele de terasă.
78

Parametrii hidrogeologici prezintă valori de 1-4 l /s /m pentru debitul specific, 100-150 m /zi
pentru coeficientul de filtraţie şi până la 300 m 2 /zi pentru transmisivitate. Cele mai mari valori se
înregistrează, în general, în zonele cu grosimile cele mai mari ale depozitelor aluvionare (la Reteag
debitul specific depăşeşte 10 l /s /m, coeficientul de filtraţie are valori de 100-300 m /zi, iar
transmisivitatea de peste 1000 m 2 /zi).
Acviferul se alimentează în general din precipitaţii, infiltraţia eficace având valori de de
31,5 - 63 mm /an şi este drenat de reţeaua hidrografică.
Din punct de vedere chimic, în lunca râului Someşul Mare apa este de tip clorurat –
bicarbonatat – sodico – calcic, din cauza cutelor diapire din zonă, ceea ce determină un caracter
nepotabil al apei pe anumite sectoare (apă sărată).
În zona Salva apele sunt de tipul bicarbonatat-calcice.
Pe afluenţii Someşului Mare, apa este, în general, de tipul bicarbonatato -calcica, cu un
conţinut destul de ridicat în sulfaţi şi cloruri, sau chiar cloro-sodica.
Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff (fig.4.1.8) executate pe apele forajelor de observaţie ale
Reţelei Hidrogeologice Naţionale arată că acestea au o variaţie foarte mare a chimismului, de la
bicarbonat calcic magnezian la bicarbonat clorosodic.
Fig. 4.1.8 Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff efectuate pe baza analizelor chimice ale forajelor amplasate
pe suprafaţa corpului de apă ROSO09
Variaţia mare a chimismului se datorează paragenezei minerale.
Sursele potenţiale punctiforme de poluare sunt reprezentate de depozitele de deşeuri
menajere neamenajate din zonă.
Din punct de vedere al gradului de protecţie globală, corpul de apă se încadrează în clasele
de protecţie bună şi medie.
ROSO10 - Someşul Mic, lunca şi terasele
Corp de apă freatică este de tip poros - permeabil, localizat în depozitele aluviale de vârstă
cuaternară ale luncii şi terasei râului Someşul Mic şi ai afluenţilor acestuia: Căpuş, Nădaş, Borşa,
Lonea şi Fize.
Depozitele sunt alcătuite din pietrişuri, bolovănişuri şi nisipuri, fiind interceptate până la
adâncimi de 0,4 - 3 m. Cele mai mari grosimi se întâlnesc la confluenţa Someşului Mic cu Nădaşul,
79

unde, în zonele centrale ale luncii se atinge grosimea de 11 m. Spre zonele marginale ale luncii,
grosimile sunt de aproximativ 2 m.
Afluenţii Someşului Mic au lunci reduse ca dimensiuni, constituite predominant din nisipuri
şi pietrişuri, subordonat bolovănişuri şi au grosimi în jur de 2 m. Grosimi mai mari, până la 5 m,
sunt întâlnite la Aghireş, pe pârâul Nădaş.
Acoperişul stratului acvifer este alcătuit, în general, din depozite argiloase siltice, cu
dezvoltare discontinuă, cu grosimi de până la 7,5 m (pe pârâul Nădaş).
Patul stratului acvifer este alcătuit din marne şi argile, local cu intercalaţii de gipsuri, sare
sau gresii.
Nivelul hidrostatic se află la adâncimea de 1 - 3 m, fiind liber sau uşor ascensional, atunci
când în acoperişul stratului acvifer se află formaţiuni argiloase siltice, uşor permeabile.
Debitul specific în lunca Someşului Mic are valori de 2-4 l/s /m, coeficientul de filtraţie
variind între 49 şi 200 m/zi, iar transmisivitatea între 89 şi 427 m 2 /zi.
Cele mai mici valori ale parametrilor hidrogeologici se înregistrează în luncile afluenţilor
Someşului Mic, unde debitele specifice sunt sub 1 l/s/m, coeficienţii de filtraţie sub 50 m /zi, iar
transmisivităţile sub 100 m 2 /zi.
Acviferul se alimentează în principal din precipitaţii, infiltraţia eficace având valori de 31,5
- 63 mm /an şi este drenat de râu.
Apele sunt în general bicarbonatate-sulfatate-clorurate-calcice-magneziene sau sulfatatebicarbonatate-calcice
sau sodice până la ape cloro-sodice. Ultimul tip de ape este generat de
prezenţa cutelor diapire în zonă, ceea ce face ca pe anumite sectoare apa să fie nepotabilă (ape
sărate).
Din punct de vedere al gradului de protecţie globală, corpul de apă se încadrează în clasele
de protecţie bună şi medie.
Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff (fig.4.1.9) executate pe baza analizelor chimice ale
forajelor de observaţie ale Reţelei Hidrogeologice Naţionale (Cluj, Jucu, Iclod, Gherla şi Dej) arată
că acestea au o variaţie foarte mare a chimismului, de la bicarbonatat-calcic la cloro-sodic sulfatatmagnezian,
fiind probabil rezultatul amestecului în proporţii diferite a celor două tipuri de ape.
Fig. 4.1.9 Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff efectuate pe baza analizelor chimice
ale forajelor Cluj, Jucu, Iclod, Gherla şi Dej
80

Din punctul de vedere al paragenezei apele bicarbonatat calcice se datorează
carbonaţilor ce intră în alcătuirea depozitelor aluviale, iar apele clorosodice sulfat magneziene se
datorează prezenţei cutelor diapire.
ROS011 - Someşul superior, lunca şi terasele
Corp de apă freatică de tip poros permeabil este localizat în depozite aluvionare, de vârstă
cuaternară, ale luncii şi terasei râului Someş şi al afluenţilor acestuia (Almaş şi Agrij), din aval de
confluenţa Someşului Mare cu Someşul Mic (în dreptul localităţii Dej) până la intrarea Someşului
în Depresiunea Baia Mare .
Depozitele sunt alcătuite din pietrişuri, nisipuri, bolovănişuri şi au fost interceptate la
adâncimi de 1,5 - 6 m în lunca şi până la 10 m în zonele de terasă. Grosimea acestor depozite
variază în general între 2 şi 6 m.
Acoperişul stratului acvifer este alcătuit din depozite argiloase siltice, cu dezvoltare
discontinuă, având grosimi de 3 – 6 m în luncă şi până la 10 m în terase. Patul stratului acvifer este
constituit din marne şi argile, local cu intercalaţii de gipsuri, sare şi gresii.
Nivelul hidrostatic se află la adâncimi de 1,5 - 5 m, fiind în general liber, sau uşor
ascensional, atunci când în acoperişul stratului acvifer se află formaţiuni argiloase siltice, uşor
permeabile.
Debitul specific are valori de la sub 1 l/s/m, până la 7 l/s/m, coeficientul de filtraţie variază
între 11 - 186 m/zi, iar transmisivitatea între 75 - 532 m 2 /zi.
În zona localităţii Dej, unde grosimea depozitelor aluvionare este mai mare şi granulatia mai
grosieră, debitul specific are valori cuprinse între 0,15-4,57 l /s /m, şi coeficientul de filtraţie între
7,26-68,4 m/zi, iar transmisivitatea între 18,27-354 m 2 /zi.
Valori mai ridicate ale parametrilor hidrogeologici se înregistrează pe pârâul Almaş, unde,
pe anumite sectoare, coeficientul de filtraţie are valori cuprinse între 135-250 m/zi, iar
transmisivitatea între 800 - 2400 m 2 /zi.
Acviferul se alimentează în principal din precipitaţii, infiltraţia eficace având valori de 31,5
- 63 mm/an şi este drenat de râu..
Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff (fig.4.1.10) executate pe probele de apă recoltate din
forajele de observaţie ale Reţelei Hidrogeologice Naţionale arată că acestea variază de
bicarbonatat-calcic la bicarbonatat-calcic-sulfat-magneziană sau bicarbonatat- calcic- cloro-sodică.
Fig.4.1.10 Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff efectuate pe baza analizelor chimice ale forajelor
amplasate pe suprafaţa corpului de apă ROSO11
81

Din punct de vedere al gradului de protecţie globală, corpul de apă se încadrează în clasele
de protecţie bună şi medie.
ROSO12 - Depresiunea Baia Mare
În Depresiunea Baia Mare, în depozitele cuaternare (nisipuri, pietrişuri, argile, silturi) din
luncile şi terasele Someşului şi afluenţilor săi (Lăpuşul, Bârsăul, Sălajul etc), din conurile
aluvionare şi din depozitele deluviale, se dezvoltă corpul de ape freatice de tip poros - permeabil,
cu grosimi de 4 - 7 m .
Depozitele cuaternare se dispun discordant peste depozitele pannoniene din Depresiunea
Baia Mare, considerată ca un golf al Depresiunii Pannonice.
Stratul freatic este acoperit de argile, silturi şi soluri şi a fost interceptat până la 10 m
adâncime.
Infiltraţia eficace este cuprinsă între 31,5 - 63 mm/an, gradul de protecţie fiind mediu sau
nesatisfăcător. Cea mai mare parte a acviferului freatic se caracterizează printr-un potenţial
puternic, coeficienţii de filtraţie având valori de 50 până la 300 m/zi si transmisivităţile de 500 -
1500 m 2 /zi.
Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff (fig.4.1.11) executate pe apele forajelor de observaţie
ale Reţelei Hidrogeologice Naţional arată că acestea variază de bicarbonatatcalcică la sulfatatsodică
sau bicarbonatatsodică. Majoritatea surselor au ape bicarbonatat calcice.
Fig. 4.1.11 Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff efectuate pe baza analizelor chimice ale forajelor
amplasate pe suprafaţa corpului de apă ROSO12
ROSO13 - Conul Someşului, Pleistocen inferior
Apele subterane de medie adâncime ale conului aluvionar al râului Someş, şi în partea de
nord şi al râului Tur, sunt cantonate în depozite proluvial – aluviale poros-permeabile (psefitopasamitice,
cu intercalaţii pelitice), de vârstă pleistocenă .
Corpul se situează la adâncimi cuprinse între 30 m (limita inferioară a stratului despărţitor
de argilă situat între corpul freatic şi corpul de medie adâncime corespunzător conului aluvionar al
râului Someş) şi 50 m în partea estică şi între 30 m şi 120-130 m în extremitatea sa vestică, spre
graniţă.
82

Curgerea apelor din acest corp este E-V cu gradienţi aproximativ de 0,002 - 0,0003,
decrescători dinspre E spre V. Un con de depresiune se înregistrează în zona mai intens exploatata
a captării Mărtineşti (fig.4.1.12, 4.1.13).
Din punct de vedere al parametrilor hidrogeologici, pompările experimentale executate in
grupul de foraje F55 si F56 ale captării Mărtineşti (fig.13) si interpretate prin metode specifice
regimului nepermanent au furnizat următoarele valori: K = 30÷50 m /zi; T = 1500÷2500 m 2 /zi si S
(coeficient de înmagazinare) = 1,2*10 -3 ÷5*10 -4 .
Fig. 4.1.12 Suprafaţa piezometrică a corpului de apă de (medie) adâncime din zona de dezvoltare a
conului aluvionar al râului Someş
Fig.4.1.13 Determinarea parametrilor hidrogeologici ai corpului de apă subterană de (medie) adâncime
din cadrul conului aluvionar al râului Someş, în cazul grupului de foraje F55 – F56
ale captării Mărtineşti
83

Din punct de vedere hidrochimic, apele sunt de tip bicarbonatate calcice şi au mineralizaţia
totala cuprinsa intre 200 si 500 mg /l. Local apar valori relativ ridicate ale fondului natural la Fe şi
Mn.
Depozitele acoperitoare care conţin corpul de ape freatice dezvoltat la partea superioară a
conului aluvionar al râului Someş şi, în special, stratul de argilă despărţitor, cu grosimi de 3-5 metri,
dintre cele două corpuri de apă, îi conferă un bun grad de protecţie faţă de poluarea de la suprafaţă.
Corpul are caracter transfrontalier.
ROSO14 - Zona Baia Mare
Forajele hidrogeologice executate în Depresiunea Baia Mare, la adâncimi cuprinse între 250
m (Ardusat, Farcaşa, Ulmeni) şi 350 m (Şomcuta Mare), au pus în evidenţă un corp de apă
subterană sub presiune, având până la 12 strate acvifere, în intervalul 45-326 m, de tip poros
permeabil, acumulat în depozitele pannoniene .
Aproape întreaga stivă de depozite pannoniene din Depresiunea Baia Mare este reprezentată
printr-o alternanţă de nisipuri şi pietrişuri, având stratificaţie încrucişată, cu argile şi marne
compacte, benzi de nisipuri fine şi resturi de plante carbonificate.
Debitele pompate au oscilat între 5,5 l/s (pentru o denivelare de 14,4 m) la Ardusat şi 0,3 l/s
(pentru o denivelare de 15,5 m) la Săcălăşeni. În ceea ce priveşte debitele specifice, acestea sunt în
general reduse (de la 0,02 l/s/m la Asuaju de Sus şi Săcălăşeni, până la 0,38 l/s/m la Ardusat).
Acviferul prezintă un potenţial slab, cu transmisivităţi de 6÷39,5 m 2 /zi.
Apele de adâncime sunt predominant bicarbonatato-sodice, având pH-ul cuprins între 6,5 (la
Ulmeni) şi 7,5 (la Ariniş), duritatea totală între 2,2 grade germane (la Ardusat) şi 16,3 grade
germane (la Şomcuta Mare), iar mineralizaţia totală între 550 mg/l (la Asuaju de Sus) şi 9542,8
mg/l (la Şomcuta Mare).
ROSO15 - Munţii Rodnei
In cadrul Munţilor Rodnei a fost separat un corp de apă, de tip fisural, localizat,
predominant, în calcare şi dolomite cristaline şi, subordonat, în şisturile mezometamorfice ale Seriei
de Bretila . Tipurile de roci menţionate sunt de vârstă precambriană. Structural-tectonic , Munţii
Rodnei sunt delimitaţi astfel: la nord, prin falia Rodnei (având direcţia vest-est ) de golful
(cuvertura post-tectogenetica) Borşa; la vest, de cuvertura post-tectogenetica din sectorul Măgura
Mare-Parva; la sud, prin falii (având direcţia generala vest-est) de golful (cuvertura posttectogenetica
Bârgău); la est, se racordează cu zona cristalină a Carpaţilor Orientali.
Apa subterană circulă pe fisurile şi faliile rocilor cristaline, dar şi pe suprafaţa de contact
dintre cristalin şi diferitele tipuri genetice de depozite cuaternare (deluviale, fluviale, aluviale,
coluviale, eluviale, glaciare etc.). Izvoarele provenite din cristalin şi de la limita dintre cristalin şi
depozitele cuaternare acoperitoare au debite cuprinse între 0,17 si 4,9 l /s. Infiltraţia eficace
oscilează între 94,5 şi 157,5 mm/an, gradul de protecţie fiind nesatisfacător. Alimentarea corpului
de apa subterana se realizează predominant din precipitaţii; cantitatea medie anuală de precipitaţii a
fost în perioada 1961-2000 de 1200 mm.
Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff (fig.4.1.14) executate pe analizele apele izvoarelor arată
că majoritatea sunt bicarbonatat calcice magneziene. În zonă apar şi ape minerale dintre care o parte
sunt bicarbonatat clorosodice aşa cum este cel de pe pârâul Băi.
84

Fig. 4.1.14 Diagramele Piper, Schoeller şi Stiff efectuate pe baza analizelor chimice ale unor izvoare
din corpul ROSO15
ROSO17 - Câmpia Turului superior
Corpul de apă subterană freatică, de tip poros-permeabil, este localizat în depozitele
aluvionare, de luncă şi terasă, de vârstă cuaternară, de pe cursul superior al râului Tur şi al
afluenţilor acestuia (depresiunea Negreşti Oaş) .
In aval de Călineşti, acest corp de apă subterană vine în contact direct cu corpul ROSO01
(Conul Someşului).
Din punct de vedere litologic, depozitele sunt alcătuite în zonele de lunci şi terase din
nisipuri, nisipuri siltice, nisipuri cu pietrişuri, nisipuri cu pietrişuri şi bolovănişuri, cu nivele
argiloase cu aspect lentiliform. Local se întâlnesc nisipuri argiloase cu pietrişuri şi bolovănişuri. In
zonele marginale ale depresiunii se dezvoltă conuri de dejecţie imbricate.
In zonele de lunci şi terase grosimea depozitelor aluvionare este, în general, de 3 -10 m, dar
poate ajunge până la 28 m în zona Coca. Patul stratului acvifer este constituit din marne şi argile
pannoniene, iar la partea superioară a acestuia se dezvoltă, sub pătura de sol, fără a avea o extidere
continuă în suprafaţă, argile, argile nisipoase şi argile siltice. Grosimea acestor depozite pelitice
variază între 0,5 şi 4 m.
Nivelul hidrostatic este în general liber, sau poate fi uşor ascensional atunci când în
coperişul stratului acvifer se dezvoltă formaţiuni argiloase.
Adâncimea la care se află nivelul hidrostatic variază în limite largi, între 0,07 şi 2,15 m, dar
valoarea medie este de 0,2 – 1,25 m.
Debitul specific are valori foarte mici, de 0,025 – 0,135 l/s/m.
Acviferul se alimentează în principal din precipitaţii, infiltraţia eficace având valori de 31,5
– 63 mm/an. Direcţia de curgere a apei subterane este în general dinspre acvifer către reţeaua
hidrografică, dar la ape mari, sensul de curgere poate fi inversat.
85

4.2. CORPURILE DE APA SUBTERANA IN INTERDEPENDENTA CU CORPURI DE
APE DE SUPRAFATA SI CU ECOSISTEME TERESTRE
Toate informaţiile în legătură cu interdependenţa corpurilor de ape subterane existente în
spaţiul hidrografic Someş -Tisa cu corpurile de apă de suprafaţă sau cu ecosistemele terestre
aferente sunt incluse în tabelul 4.2.1 şi 4.2.2.
Ecosistemele terestre din lunca râurilor Someş, Vişeu şi Tur dependente de apele
subterane sunt constituite din zăvoaie de salcie şi plop, şleauri de luncă cu vegetaţie mixtă
(arborescentă, lemnoasă şi ierboasă) şi pajişti de luncă.
Nr.
crt.
Codul
corpului de
apă
Tabelul 4.2.1 Corpurile de ape subterane în interdependenţă
cu corpurile de apă de suprafaţă
Denumire corp Interdependent cu râul
1 ROSO01 Conul Someşului Râurile Someş, Homorod, Turţ
2 ROSO02 Râurile Iza şi Vişeu Râurile Iza, Vişeu şi Tisa
3 ROSO04 Munţii Bihor-Vladeasa Râul Crişul Pietros, Sebişel
4 ROSO06 Câmpia Carei Râurile Crasna, Terebeşti,Valea Neagră
5 ROSO07
Râul Crasna (lunca şi
terase)
Râul Crasna
6 ROSO08 Depresiunea Lăpuş Râurile Lăpuş, Dobric,Suciu
7 ROSO09
Someşul Mare, lunca şi
terasele
Râurile Someşul Mare, Sieu, Bistriţa
8 ROSO10
Someşul Mic (lunca şi
terase)
Râurile Someşul Mic, Borşa, Nadaş
9 ROSO11
Someşul Superior (lunca
Râurile Someşul superior, Agriş, Almaş
şi terase)
10 ROSO12 Depresiunea Baia Mare Râurile Sălaj, Lăpuş, Arieş, Asuaj
11 ROSO17 Câmpia Turului superior Râul Tur, Valea Rea, Valea Albă,Talna
Nr.
crt.
Codul
corpului de
apă
Tabelul 4.2.2 Corpurile de ape subterane în interdependenţă
cu ecosistemele terestre
Denumire corp
86
Interdependent cu ecosistemul
terestru
1 ROSO01 Conul Someşului
Pajişti şi păduri de alun şi fag din lungul
râului Someş
2 ROSO02 Râurile Iza şi Vişeu
Padurea de larice Coştiui;
Padurea Ronişoara.
Ecosisteme carstice din peşterile Piatra
3 ROSO04 Munţii Bihor-Vladeasa Ponorului, Peştera Mare, Platoul Padiş;
Păduri de alun şi fag de la Valea Iadei.
4 ROSO06 Câmpia Carei Padurea Urziceni
5 ROSO09
Someşul Mare, lunca şi
terasele
Poienile cu narcise pe de Sesul Văii
Budacului şi de la Sesul Mogoşenilor
Padurea Bavna;
6 ROSO12 Depresiunea Baia Mare Arboretul de castani comestibili de la Baia
Mare.
7 ROSO17 Câmpia Turului superior
Pajişti şi păduri de alun şi fag din lungul
râului Tur

In ceea ce priveşte balanţa prelevări/reîncărcare nu se semnalează probleme deosebite,
prelevările fiind inferioare ratei naturale de realimentare.
4.3. PRELEVARI DE APA SI REINCARCAREA CORPURILOR DE APE SUBTERANE
În spaţiul hidrografic Someş – Tisa există, la nivelul anului 2008, un număr de 88 de captări
de ape subterane destinate consumului populaţiei , dintre care pentru 72 dintre ele sunt instituite
zone de protecţie sanitară cu regim sever, stabilite conform HG 930/2005 ( fig. 4.3.1 şi fig. 4.3.2).
Cele mai importante surse din care se prelevă debite mai mari de 10 m3/zi sunt în număr 88
dintre care menţionăm, în mod deosebit, captările de la : Sighetul Marmaţiei (52 puţuri), Cluj-
Napoca (85 puţuri), Micula (65 puţuri) şi Vetiş (32 puţuri), fiecare având un volum anual captat de
peste 1500 mii m3/an.
Fig. 4.3.1 Situaţia instituirii zonelor de protecţie sanitară pentru captările de apă subterană din spaţiul
hidrografic Someş-Tisa
Până în prezent, doar pentru 2 captări de apă din subteran destinate consumului uman s-au
realizat studii în vederea instituirii regimului de protecţie hidrogeologică, şi anume: alimentarea cu
apă a municipiului Satu Mare (frontul de captare Mărtineşti-Micula) cu studiu realizat de firma
ECOTECH S.R.L Satu Mare şi alimentarea cu apă a municipiului Sighetu Marmaţiei cu studiul
hidrogeologic ISLG Bucureşti 1965-66-67.
Captările care exploatează un volum de apă semnificativ (>= 1.500 mii m3/an) sunt în
număr de 4 şi sunt prezentate în tabelul 4.3.
Nr.
crt.
Tabelul 4.3 - Exploatări semnificative de ape subterane (>= 1.500 mii m3 /an)
din spaţiul hidrografic Someş-Tisa
Codul corpului de
apă subterană
1 ROSO02
Nume captare Localizare
SC ACATERM
SIGHET
87
Sighetu
Marmaţiei
2 ROSO09 FLOREŞTI Cluj-Napoca
Nr. puţuri si
drenuri
Volum captat
(mii m 3 /an)
40 puturi 1720
98 puturi
+3drenuri
2874
3 ROSO13
MARTINEŞTI -
MICULA
Micula
48 puturi 8830
4 ROSO13 DOBA - VETIŞ Vetiş 32 puturi 3179

Reîncărcarea acviferelor aferente corpurilor de ape subterane din spaţiul hidrografic
Someş – Tisa, inclusiv cele de medie adâncime din cadrul conului aluvionar al Someşului, se
realizează prin infiltrarea apelor de suprafaţă şi meteorice.
88

Figura 4.3.2 Captari de ape subterane - spatiul hidrografic Somes-Tisa
89

4.4. EVALUAREA IMPACTULUI ANTROPIC ASUPRA RESURSELOR DE APA
SUBTERANA SI RISCUL NEATINGERII OBIECTIVELOR DE MEDIU
Impactul presiunilor antropice asupra corpurilor de apa subterana se evalueaza pe baza
rezultatelor obtinute din monitorizarea cantitativa si calitativa (chimica) prezentata in sub-capitolul
6.1.2. De asemenea, in sub-capitolul 6.2.2. se prezinta starea corpurilor de apa subterana.
Riscul neatingerii obiectivelor de mediu are la bază criterii calitative şi cantitative. Pentru
evaluarea riscului se analizează mai întâi suficienţa informaţiilor referitoare la numărul şi
distribuţia forajelor de monitorizare.
Pentru determinarea riscului din punct de vedere calitativ se au în vedere :
corpul este considerat la risc dacă este poluat în cel puţin 20% din numărul total al
punctelor de monitorizare, cu condiţia să fie respectat indicele minim de
reprezentativitate;
corpul nu este la risc calitativ dacă este total nepoluat, sau dacă, din numărul
punctelor de monitorizare, numărul celor poluate este mai mic de 20%.
Valorilor indicatorilor de calitate ai apelor şi a altor parametri de poluare au fost interpretaţi
având ca reper valorile prag (determinate pentru NO3,NO2, NH4, PO4,cloruri, sulfaţi, plumb,
cadmiu, mercur, arsen etc) determinate, după caz, pentru fiecare corp de apă subterană.
În cazul corpurilor de ape subterane nepoluate s-au evaluat, în continuare, presiunile
antropice, astfel:
dacă nu există surse de poluare atunci corpul nu este la risc;
dacă exista surse de poluare la suprafaţă s-a trecut la evaluarea gradului de protecţie
globală, prin luarea în consideraţie a doi parametri esenţiali, litologia şi infiltraţia
eficace (fig 4.4.1), astfel:
o conform caracteristicilor litologice ale stratelor acoperitoare se consideră
următoarele clase de protecţie:
- favorabilă (F): strat acoperitor continuu, grosime mare (mai mare de
10 m), predominant coeziv (argila, loess, marnă);
- medie (M): strat acoperitor discontinuu, grosime variabilă,
permeabilităţi variate (coezive pînă la nisipuri siltice, marne
fracturate);
- nefavorabilă (U): grosimi mici şi constitutie coezivă sau grosimi mari
şi permeabilitate mare (nisipuri + pietrişuri, carst etc.).
o conform infiltratiei eficace (realimentării) din zona de alimentare se
consideră următoarele situaţii:
- realimentare scazută, 200 mm/an.
De notat că acviferele sub presiune sau arteziene prezintă condiţii favorabile, suplimentare
de protectie.
Fig. 4.4.1 Diagrama de evaluare a gradului de protectie globala a unui corp de apa subterana
mm/an
200 PM PU PVU
100 PG PM PU
PVG PG PM
F M U
Clasa de protectie a zonei acoperitoare
90
Realimentare

PVG = protecţie globală foarte buna; PG = protecţie globală buna; PM = protecţie globală medie;
PU = protecţie globală nesatisfacatoare; PVU = protecţie globală puternic nesatisfacatoare.
În funcţie de gradul de protecţie globală stabilit prin diagramă, corpurile de ape subterane se
caracterizează astfel:
pentru clasele PVG si PG, corpul nu este la risc;
pentru clasa PM, corpul este posibil să nu fie la risc dar este necesar să fie
monitorizat în viitor;
pentru clasele PU si PVU, corpul este la risc.
Pentru aprecierea corpurilor de ape subterane care sunt la risc cantitativ s-au avut în vedere
evaluarea următoarelor criterii :
starea cantitativă a apelor subterane - scăderea continuă a nivelurilor
piezometrice, pe o durată de minim 10 ani, sub impactul unor exploatări;
deteriorarea stării calitative a apelor subterane prin atragerea de poluanţi;
starea ecosistemelor dependente de apele subterane ca urmarea a variaţiei
nivelurilor.
Ca urmare a analizei de risc efectuate pe baza criteriilor enumerate anterior rezultă două
clase de corpuri de apă :
corpuri de apă subterană care nu sunt la risc - ele respectă criteriile de risc ;
corpuri de apă la risc - cele pentru care criteriile de risc nu sunt respectate.
Din punct de vedere al riscului neatingerii starii cantitative bune, se specifica ca in
Spatiul Hidrografic Someş-Tisa, toate corpurile sunt clasificate ca nefiind la risc.
91