O sear\ la Caracal cu Radu Beligan Ovidiu }opa C\r]ile prim\verii [i ...

România literar\ nr. 14 / 10 aprilie 2009
6
c o m e n t a r i i c r i t i c e
S
CRIS| în r\stimpul ultimelor trei luni ale
lui 2001, a[adar cu pu]in timp înainte ca
Bourdieu s\ moar\, încercarea de autoportret
din paginile Schi]ei pentru o autoanaliz\
seam\n\ cu un tablou neterminat: un fel
de promi]\tor peisaj c\ruia autorul, nemaiapucînd
s\-i trag\ tu[ele finale, nu a mai reu[it nici
s\-i pun\ rama. Din aceast\ cauz\, impresia
de [antier abandonat la jum\tatea lucrului e
izbitoare. E ca [i cum sociologul francez,
contrazicîndu-[i convingerile metodologice, s-a
mul]umit cu forma zdren]uit\ a unei ciorne incomplete.
A vrut s\-[i l\mureasc\ drumul în ochii tuturor, dar
nu a reu[it s\ surprind\ decît potecile, firave ca
ni[te fî[ii, pe care via]a i le-a pus înainte. {i cum e
greu de crezut c\ Bourdieu n-a fost un autor pentru
care coeren]a gîndurilor s\ reprezinte o întîietate,
senza]ia de goblen sfî[iat pe care ]i-o las\ cartea n-o
po]i pune decît pe seama iminen]ei sfîr[itului:
luîndu-i-o înainte, moartea nu l-a mai l\sat s\-[i
cizeleze frînturile autobiografice, spre a le suda în
coloana inteligibil\ a unei c\r]i cu cap [i coad\.
Am\nuntul acesta nu trebuie s\ ne descurajeze,
întrucît profilul autorului ne face s\ închidem ochii
asupra defectelor de structur\ ale c\r]ii. C\ci Bourdieu
are o calitate pentru care merit\ tot respectul, [i asta
în pofida epidemiei marxiste de care, neputîndu-se
feri, s-a molipsit ca de o rîie subîn]eleas\ a epocii:
calitatea de a se fi rupt de conformismul academic
francez, întorcîndu-i spatele [i înconjurîndu-se cu
pelicula izolatoare a unei viziuni sociologice. Spirit
incomod, alergic la mode [i pe deasupra imun la ispita
obedien]ei ideologice, Bourdieu a avut destul\ autonomie
de gîndire pentru a merita s\ fie pre]uit postum.
Schi]a autoanalitic\ de fa]\, cu toat\ aparen]a sa
de amalgam silnic [i împr\[tiat, posed\ un principiu
centripet de adunare a con]inutului ei: viziunea
sociologic\ a autorului. Cu alte cuvinte, schemele pe
care Bourdieu le aplicase asupra lui Flaubert în Regulile
artei – cîmpul literar, originea social\ a scriitorului,
habitusul etc. – încearc\ s\ le aplice de ast\ dat\
asupra lui însu[i. Rezultatul este e o insolit\ cercetare
în cuprinsul c\reia vedem cum un sociolog se prive[te
pe sine prin firida propriei teorii. Dar, paradoxul
uimitor este c\ Bourdieu, luîndu-se pe sine drept obiect
de studiu, devine f\r\ s\ vrea victima opticii sale, [i
asta fiindc\ teoria ajunge s\ în\bu[e persoana pe care
ar fi trebuit s-o explice. Cauza st\ în privilegierea
schemelor în dauna obiectului asupra c\ruia ele se
aplic\. Bourdieu e atît de preocupat de „cîmpuri“, de
„spa]iul posibilelor“ (antipatiile [i simpatiile pe
care un autor, nimerit într-un cîmp profesional, le
resimte fa]\ de colegii s\i), de „habitus-“uri [i de
„origini sociale“, încît uit\ s\ vorbeasc\ despre
sine. În toat\ cartea nu întîlnim aproape nimic din
lumea sa intim\, adic\ din acele tr\iri, r\sturn\ri,
scîrbe sau revela]ii pe care via]a le na[te în sufletul
celui care o tr\ie[te. Parc\ o chiuret\ nev\zut\ a
înl\turat detaliile psihice din urzeala c\rora se încheag\
îndeob[te temperatura unei vie]i. În schimb, multe
reflec]ii pe marginea sociologiei, a filozofiei [i a
personalit\]ilor care au dominat scena culturii în
deceniul al cincilea – deceniul cînd Bourdieu
începe s\ se afirme.
A[a se face c\, în ciuda inten]iei de a-[i face
autoanaliza, Bourdieu izbute[te de fapt s\ fac\ analiza
epocii în care s-a format. Un cititor care nu-i cunoa[te
biografia nu va putea s\-[i fac\ o imagine despre cine
a fost de fapt acest rebel al sociologiei franceze. C\ci
ne mi[c\m într-o lume în care nu oamenii conteaz\,
ci simbolurile pe care ei le reprezint\; nu identit\]ile
lor biografice au însemn\tate, ci pozi]iile pe care le
ocup\ într-o ierarhie cultural\. Pentru Bourdieu, un
om e important doar în calitatea de punct de intersec]ie
a unor tendin]e sociale. Ce simbolizeaz\ [i cît de larg\
e iradierea simbolului pe care îl poart\ în ochii altora,
iat\ criteriul de definire a unui om. Din acest motiv,
universul lui Bourdieu e populat cu embleme totemice,
personalit\]i dominante [i ierarhii academice. Dac\
exist\ totu[i pun]i biografice care s\-l lege de
contemporani, ele nu sunt reprezentate de amintiri
proprii, ci de pozi]ia pe care, avînd-o în ierarhia social\,
O efigie
impersonal\
Pierre Bourdieu, SSchi]\ ppenttru oo aauttoaanaaliz\,
trad. din francez\ de Bogdan Ghiu, prefa]\ de
Laura Albulescu, Ed. Art, 2008, 144 pag.
au folosit-o pentru a juca un rol. În ochii lui Bourdieu,
cariera cultural\ se reduce la rela]ii de putere [i la
intersec]ia unor cîmpuri de for]e. Implicit, valoarea
unui gînditor depinde de locul pe care îl ocup\ în
aceste cîmpuri, [i nu de pretinsele lui calit\]i. A[a
gînde[te Bourdieu în Regulile artei, [i a[a gînde[te [i
acum, în Schi]\ pentru o autoanaliz\.
Nu încape îndoial\, Bourdieu e consecvent cu sine
însu[i. Mai mult, are polite]ea de a-[i avertiza cititorul
c\, dat\ fiind aversiunea pe care o nutre[te fa]\ de
genul autobiografic, pe care îl consider\ mascarada
vanitoas\ a celor care, sub cuvînt c\-[i descriu
via]\, nu fac decît s\-[i ridice singuri un piedestal al
orgoliilor vane, dat\ fiind a[adar repulsia fa]\ de
autoidolatrie, lucrarea de fa]\ nu e o autobiografie.
Nimic, a[adar, din puful de fleacuri pre]ioase pe care
orice autor de memorii le a[terne la picioarele amorului
propriu.
Cum nu avem nici un motiv s\ nu-i d\m dreptate
lui Bourdieu, nu ne r\mîne decît s\ vedem din ce e
alc\tuit\ o carte care, nefiind autobiografic\, e totu[i
autoreferen]ial\. R\spunsul e urm\torul: din oamenii
care, silindu-l s\ li se opun\, l-au ajutat s\ se formeze;
Spirit incomod, alergic la mode [i pe deasupra
imun la ispita obedien]ei ideologice, Bourdieu
a avut destul\ autonomie de gîndire pentru a
merita s\ fie pre]uit postum.
din împrejur\rile care, obligîndu-l s\ li se împotriveasc\,
l-au ajutat s\ se defineasc\; din tot ce a însemnat
presiune social\ în fa]a c\reia a trebuit s\ ia atitudine.
{i astfel, întîlnirea cu Sartre, cu Raymond Aron sau
Georges Canguilhem, cu Foucault sau cu Bachelard
au însemn\tate numai prin gradul de tensiune pe care
aceste personaje îl declan[eaz\ în sufletul lui. La
fel, serviciul militar în Algeria [i studiile sociologice
pe care le face în fosta colonie francez\ au un efect
de[tept\tor: sunt experien]e dureroase [i deopotriv\
in]iatice, care îl trezesc din letargia doctrinar\ pe care
filozofia i-o întip\rise în anii de studiu. {i, în fine,
mediul academic francez, în]epenit în morga unor
conven]ii etan[e, are darul de a-l stimula tocmai
prin efortul pe care îl face ca s\ nu semene cu profesorii
care, prin iner]ia lor, paraziteaz\ atmosfera facult\]ilor.
Într-un cuvînt, ceea ce a atîrnat hot\rîtor în formarea
lui Bourdieu nu au fost atît preferin]ele, cît aversiunile.
De pild\, dac\ a ajuns s\ fac\ sociologie, nu a fost
în virtutea unei atrac]ii pentru acest domeniu, cît mai
degrab\ gra]ie unei respingeri: a fost împins spre
sociologie de dispre]ul pe care îl avea fa]\ de filozofie.
Bourdieu nu d\ doi bani pe eseistica filozofic\ – c\ci
pe esei[ti îi prive[te ca pe ni[te „cîrpaci care tr\iesc
ca ni[te semiplagiatori din munca altora (p. 46)“ –,
cum nu pune pre] pe lumea universitar\ francez\,
umplut\ cu figuran]i care „sunt perfect convin[i de
faptul c\ sunt de neînlocuit“ (p. 36). A[ijderea, prive[te
cu mefien]\ existen]ialismul francez, pe care îl consider\
o pasti[\ dup\ „exaltarea mistico-literar\ a gîndirii
hölderliniano-heideggeriene“ (p. 56), [i nu-[i ascunde
rezerva fa]\ de „prestigiile contraf\cute“ ale majorit\]ii
numelor care domin\ scena cultural\. Mai mult, î[i
exprim\ pre]uirea pentru sarcasticul Karl Kraus, în
care vede un nimerit exemplu de reflec]ie critic\:
„Simpatia mea pentru Karl Kraus se datoreaz\ faptului
c\ acesta adaug\ ideii de intelectual, a[a cum a
construit-o [i a impus-o Sartre, o virtute esen]ial\:
reflexivitatea critic\; sunt foarte mul]i intelectualii
care pun lumea sub semnul întreb\rii; exist\ îns\ foarte
pu]ini intelectuali care pun lumea intelectual\ sub
semnul întreb\rii.“ (p. 52)
Bourdieu are îndr\zneala de a pune lumea intelectual\
sub semnul întreb\rii, suportînd consecin]ele. {i astfel,
ajunge s\ resping\ prestigiul secular al filozofiei,
preferînd zdren]ele de bastard ale mai recent înfiin]atei
discipline a sociologiei. Nostim e c\ alegerea o face
nu f\r\ o v\dit\ tres\rire de vanitate, tres\rire pe care,
abil [i aproape stînjenit, o drapeaz\ în faldurile
modestiei: „Mai exist\ îns\, în însu[i excesul
angajamentului meu, un fel de voin]\ aproape sacrificial\
de a repudia m\re]iile în[el\toare ale filozofiei.“
(p. 69) {i iat\ cum Bourdieu cade în gre[eala pe
care le-o repro[a adep]ilor autobiografiei: vanitatea,
uria[a, ireductibila [i incomensurabila vanitate a
intelectualilor umani[ti. „Traiectoria social\ [i [colar\
care m\ condusese c\tre sociologie m\ singulariza
extrem de puternic.“ (p. 65) În fa]a unor asemenea
m\t\nii narcistice, nu po]i s\ nu zîmbe[ti.
În fine, dac\ nu ar fi ultimul capitol, un capitol
în care Bourdieu face ceea ce trebuia s\ fac\ de la bun
început – s\-[i povesteasc\ cronologic via]a începînd
cu copil\ria – dac\ nu ar exista a[adar acel minim
cadru biografic al primei perioade din via]a lui, ai
crede c\ ai de-a face cu un teoretician incurabil c\ruia
apetitul doctrinei i-a atrofiat sim]ul detaliilor concrete.
A[a cum un chirurg nu se poate opera singur f\r\
riscul de a se sinucide, Bourdieu nu-[i poate descrie
sociologic via]a f\r\ pericolul de a se îneca în apa
abstrac]iunilor sterpe. C\ci, v\zut\ cu ochiul impersonal
al telescopului sociologic, via]a unui om seam\n\ cu
traiectoria unui rece [i inert corp ceresc: tot ce i se
întîmpl\ vine din afar\, singurele sale contribu]ii
constînd în reac]iile pe care le are fa]\ de influen]a
cîmpurilor în care a avut ghinionul s\ nimereasc\.
Paradoxul lui Bourdieu este c\, vrînd s\ fie impersonal
în ceea ce spune despre sine însu[i, ajunge s\-[i piard\
identitatea. De aceea, autoanaliza din carte seam\n\
cu stihia evanescent\ a unui portret robot: tiparul
conven]ional pe care un sociolog, s\pîndu-[i efigia
teoretic\ în piatra posterit\]ii, o a[az\ în locul unei
fiin]e vii, din carne [i oase.