O sear\ la Caracal cu Radu Beligan Ovidiu }opa C\r]ile prim\verii [i ...

e urm\torul: suntem pe drumul cel mai sigur
c\tre a ne tâmpi cu totul.“ Intervievatorilor fraza asta
le-a sunat deopotriv\ conving\tor [i nelini[titor [i,
„Adev\rul
trebuie s\-]i spun c\ la fel am resim]it-o [i eu.
Destinatar: Dna Adriana Bittel
DRAG| ADRIANA,
La sfâr[itul anului trecut a ap\rut în
cunoscutul cotidian Die Zeit un interviu
cu Michael Krüger, care se ocup\ din 1968
de Carl Hanser Verlag [i e socotit, se pare,
cea mai impozant\ personalitate din lumea
editorial\ a Germaniei de azi. Un editor
de [coal\ veche, care e [i scriitor. Autorii
interviului, doi redactori de care n-am
auzit, mi se par extrem de buni în ceea ce fac. Ce
înseamn\ asta? Pur [i simplu c\ acord\ timp suficient
unui lucru, i se dedic\ în întregime, îl preg\tesc
temeinic. Discu]ia e „pe viu“, cu detalii care nu în[al\.
Nu ca la noi, unde totul se petrece în mare grab\
electronic\ [i, vrând-nevrând, superficial. Tu, care
scrii de mân\, n-ai adres\ de e-mail [i abia dac\ folose[ti
telefonul mobil în]elegi bine asta. A[ fi vrut s\-]i
traduc interviul în întregime, pentru paginile „de
externe“ ale României literare – doar e[ti ministrul
nostru de externe –, dar am tot amânat, a[a c\ am ales,
pân\ la urm\, o solu]ie de compromis: î]i voi cita doar
lucrurile care ne privesc pe to]i. Întrebarea din titlul
scrisorii mele le apar]ine intervievatorilor. }i-o adresez
]ie pentru c\ n-am v\zut om mai împ\timit de c\r]i
decât tine. Sau mai precis, n-am v\zut om mai pasionat
de literatur\ decât tine.
Se simte criza [i în lumea c\r]ii? Care e antidotul
ei? Îi ajut\ c\r]ile pe oameni s\ se în]eleag\, s\ se
împrieteneasc\? La asemenea întreb\ri a r\spuns
Michael Krüger, care e, înainte de orice, poet. În pagina
lui de pe internet este ales acest citat: „Mein Ziel
ist es, den Menschen zu zeigen, dass ein Tag ohne die
Lektüre eines Gedichts ein verlorener Tag ist“. Mai
pe române[te: „Scopul meu e s\ le ar\t oamenilor
c\ o zi în care nu cite[ti o poezie este o zi pierdut\“.
Dac\ e s\ lu\m în serios o asemenea afirma]ie, cred
c\ cei mai mul]i dintre noi am putea fi extrem de
îngrijora]i. Îns\ cred c\ putem modifica pu]in
citatul [i s\ spunem doar c\ „o zi în care nu cite[ti
nimic e o zi pierdut\“. {i iat\ înc\ o întrebare
pentru tine: a trecut vreo zi în care n-ai pus mâna pe
o carte, în care n-ai citit? Las la o parte cazurile extreme,
calamit\]i de tot felul de care nu e scutit nimeni, [i
m\ refer la o zi normal\. Mie mi se pare c\ dac\ e
s\ fie cineva aproape de idealul cititului zilnic, tu e[ti
aceea. Iar cititul zilnic înseamn\ nevoie vital\, nu
accesoriu. Înseamn\ poft\ de citit permanent\, a[a
cum ]i se face zilnic foame [i sete. Este cititul-via]\.
CÂND AU AJUNS la Michael Krüger, în decembrie
2008, cei doi reporteri de la Die Zeit l-au g\sit
vorbind la telefon cu Milan Kundera. Un
mic prilej pentru a-i cere p\rerea despre „cazul“
Kundera: scriitorul a fost acuzat c\ [i-ar fi
turnat, cu 50 de ani în urm\, un coleg. Krüger
nu crede o iot\: „Povestea asta nu ]ine, sunt convins.
Îns\ e greu s\ te dezvinov\]e[ti, atunci când ai drept
adversar Serviciile secrete.“ {i pentru c\ vorbise
fran]uze[te cu Milan Kundera, intervievatorii
g\sesc prilejul s\-i fac\ un compliment în leg\tur\ cu
talentul la limbi str\ine. Editorul, care e plin de umor
[i vioiciune, se ap\r\ cu o anecdot\ despre lingvistul
[i teoreticianul Roman Jakobson: „Când a fost întrebat
dac\ vorbe[te într-adev\r 16 limbi str\ine, a r\spuns:
Da, sigur, le vorbesc, îns\ pe toate în rus\.“
Criza se simte în toate domeniile artistice, între
altele din cauza sponsorilor, care nu mai sunt
dispu[i s\ pun\ deoparte bani pentru cultur\. Dar
lui Michael Krüger i se pare mai grav\ criza existen]ial\
în care pare s\ fi intrat de câtva timp omenirea: „Nimeni
nu se mai simte acas\, pe lumea asta. {i n-o spun
numai pentru c\ sunt, nu-i a[a, un domn a[ezat, de
o anumit\ vârst\. Am pierdut controlul. [...] Adev\rul
e urm\torul: suntem pe drumul cel mai sigur c\tre a
ne tâmpi cu totul.“ Intervievatorilor fraza asta le-a
sunat deopotriv\ conving\tor [i nelini[titor [i, trebuie
s\-]i spun c\ la fel am resim]it-o [i eu. A[a c\ am fost
curioas\ ce r\spunde editorul la întrebarea dac\ din
literatur\ po]i s\ afli câteva solu]ii de via]\: „Cu
siguran]\. Vrei s\ afli despre grijile [i necazurile
oamenilor, despre c\derile lor. Asta a uitat avangarda.
DESPRE LITERATUR|,
CU BUCURIE
Sunt în stare
c\r]ile s\ ne
consoleze?
La fel, vrei s\ afli despre reu[itele oamenilor, cum
faci s\ mergi frumos prin via]\, cum s\ ai ]inut\. Pe
scurt, prin intermediul c\r]ilor vrem s\ în]elegem via]a
mai bine.“ Poate c\-]i sun\ pu]in cli[eizat, dar [tim
cu to]ii c\ un cli[eu poate fi perfect valabil, cu condi]ia
s\-l tr\ie[ti, s\-i în]elegi valoarea prim\. Un cli[eu
devine sup\r\tor numai prin repetarea lui papagaliceasc\,
or, e sigur c\ nu acesta e cazul domnului Krüger.
Oricum, el î[i dezvolt\ ideea pe o cale neb\tut\:
„Novalis spune: Fiecare om e o mic\ familie. Sigmund
Freud a variat ideea: Fiecare om e o mic\ societate.
Asta înseamn\ c\ în mine locuiesc o mul]ime de
euri diferite. {i, la un moment dat în via]\, observi c\
ni se cere, în lumea în care tr\im laolalt\, numai un
singur eu, se vrea de la noi unul singur, aici e tragedia.
Literatura poate corecta asta.“ Iat\ o idee pe care o
simt de mult în mine, dar n-am formulat-o niciodat\
atât de limpede. Pentru c\, într-adev\r, via]a
social\, via]a public\, ne vrea într-o singur\ form\
sau într-o singur\ formul\. Orice abatere de la modelul
dat e imediat amendat\, fie c\ nu e luat\ în serios,
ca [i cum ar fi un capriciu personal, fie c\ e de-a dreptul
sabotat\, ridiculizat\. S\ dau un singur exemplu, tot
literar: când criticul C\linescu a scris romane – [i
dup\ mine Enigma Otiliei e unul din cele mai bune
romane interbelice – s-a creat în jurul c\r]ilor lui un
fel de conspira]ie a t\cerii sau, dac\ s-a scris, a fost
f\cut praf. El trebuia s\ r\mân\ numai critic.
s a l o n l i t e r a r
E CEA MAI important\ calitate a
unui editor? Ce trebuie s\ [tie înainte de
orice?“ e întrebat Herr Krüger. R\spunsul
nu surprinde: „Trebuie s\-[i iubeasc\ mult
„CARE
c\r]ile [i s\ [tie care le e locul. La fiecare
carte trebuie s\ aib\ în fa]a ochilor publicul,
s\ [tie ce fel de cititori o vor dori“. În schimb, la
urm\toarea întrebare, „Ce e fascinant la f\cutul
c\r]ilor?“, replica editorului te pune pe gânduri [i,
în ce m\ prive[te, mi-a amintit de un roman al prietenului
Kundera: „Încetineala. Într-o vreme în care timpul se
ia la întrecere cu sine, ca s\ spun a[a, s\ faci o carte
a r\mas o treab\ de o stoic\ lentoare. Blogurile se
citesc pe loc, articolele de ziar a doua zi, scrisorile
trimise prin e-mail primesc r\spuns în minutul imediat
urm\tor [i, în timp ce m\ întorc de la faxul din camera
mea, destinatarul sun\ deja la telefon, pentru vreo
corectur\. [...] Numai cartea î[i mai cere dreptul la
timp...“
Î]i aminte[ti c\ în Lentoarea lui Kundera teoria e
dezvoltat\ în toat\ splendoarea, de la mersul în ma[in\,
pe [osea, la felul de a iubi al oamenilor din ziua de
azi. În ce-l prive[te pe intervievat, î[i face cadou timp
pentru scris [i, ca a doua r\splat\, câte un pahar de
vin ro[u foarte bun. Iar acum solu]iile lui. De[i domnului
Krüger i se pare c\ st\m în fa]a unui zid [i va fi destul
de greu s\-l doborâm, [i lui sc\parea i se pare educa]ia,
înv\]\mântul: „Ar trebui început de la gr\dini]\, apoi
în [coli [i universit\]i. Revolu]ia pe care mi-o imaginez
ar începe cu dublarea fiec\rui studiu de specialitate
cu unul general, în care s\ medit\m cine suntem [i ce
c\ut\m pe lumea asta. Socotesc c\ e un scandal c\
asemenea discu]ii despre marele tot nu se mai
poart\ absolut deloc. Exist\ o nevoie fireasc\ legat\
de asemenea întreb\ri esen]iale, iar dac\ noi – antrena]i
postmetafizic cum suntem – nu ne str\duim s\ le
r\spundem cumva, atunci s\ ne fereasc\ Dumnezeu!
Fiindc\ azi se râde batjocoritor când se vorbe[te de
valorile importante ale vie]ii.“
În fine, mi s-a p\rut foarte, foarte atr\g\toare
inova]ia lui Michael Krüger în programa de înv\]\mânt:
„O or\ pe s\pt\mân\ ar trebui s\ li se predea
elevilor cum s\ tac\, cum se tace. Într-o alt\ or\ ar
trebui s\ înve]e cum s\ fie singuri“. A înv\]a s\ taci,
deschizându-]i vocea interioar\ sau ascultându-i pe
ceilal]i, a înv\]a singur\tatea într-o lume a mul]imilor
dezl\n]uite, ce lec]ie frumoas\! A înv\]a s\ cite[ti
cu adev\rat, într-o lume în care fiecare scrie, dar nimeni
nu mai cite[te... [i iat\-ne ajunse înapoi la punctul de
pornire: „Sunt în stare c\r]ile s\ ne consoleze?“ Krüger
r\spunde a[a: „Cred c\ marile c\r]i, c\r]ile bune ne
pot lini[ti sufletul. Dar dac\ pot s\ [i consoleze? Nu
[tiu“. Pe tine te consoleaz\?
Foto: Ioana Pârvulescu
România literar\ nr. 14 / 10 aprilie 2009 5