O sear\ la Caracal cu Radu Beligan Ovidiu }opa C\r]ile prim\verii [i ...

Leu]u lui Neli
Î
NTR-O NOAPTE, cînd se întorcea F\nic\ din deal
de la Chelu, îl mu[c\ ni[te cîini. Umblau în hait\ prin
ora[. Ziua, cî]iva d\deau din coad\ prin fa]a pr\v\liilor,
al]ii se duceau la cazarm\ dup\ oasele de la buc\t\rie
[i ce le mai d\deau solda]ii. Leu]u, cîinele pe care-l
]inuse Neli pe lîng\ stabiliment de cînd era mic,
bîntuia prin tot ora[ul de cînd îi plecase st\pîna.
Adulmeca femeile pe strad\, se mai ]inea dup\ cîte una
pîn\ se l\murea c\ nu era Neli. Se întindea dezam\git pe
trotuar [i se sc\rpina în cap, de ai fi zis c\ se gânde[te.
Nu cerea de mîncare de la oricine. Dac\ fetele din deal
uitau de el, ie[ea pe cîmp [i pîndea popînd\i la g\urile lor.
Îl v\zuse dom Caludi [i l-ar fi dus acas\, c\ lua [i urma
iepurilor mai iute decît cîinii lui de vîn\toare, care se
îngr\[aser\ de bine. Leu]u te l\sa s\-l mîngîi de bun\ ziua,
dar nu mai mult. L\tra scurt [i mu[ca aerul dac\ încercai
s\-i pui zgard\. Noaptea, îi aduna dup\ el pe to]i cîinii f\r\
st\pîn [i bîntuia cu ei pe str\zi. Pe F\nic\ nu-l mu[case
Leu]u: doar îl h\m\ia, dar de la el prinseser\ curaj dou\
pot\i care-l mursicaser\ de picioare. Se duce acas\ cu
pantalonii rup]i, de nu mai avea ce s\ le fac\. Virginia, la
restaurant: pite[te F\nic\ pantalonii mai la fundul [ifonierului,
se obloje[te cu spirt pe unde înfipseser\ cîinii col]ii în el
[i d\ o rait\ prin gar\, cît s\ nu-[i aud\ vorbe c\-[i
pierde noaptea la fetele din deal. A treia zi sau a patra s\
fi fost, aproape c\ uitase, cînd îi vede diminea]a pe hingherii
\[tia noi, doi t\t\ra[i be]ivi, c\ umblau cu la]urile pe peron
s\-l prind\ pe Sultan, cîinele [efului de gar\. Strig\ la ei
din u[a restaurantului s\ se astîmpere [i unul îi zice Skerîm
babana cotac! Ceea ce apucase [i el s\ înve]e de la turcii
din ora[. Bate ni]el din pe loc din picioare, cît s\-i fac\
s\ fug\ pe hingheri din gar\, cu la]urile lor, [i pe la prînz
se duce la prim\rie s\ afle chiar de de la alesul ora[ului
dac\ hingheru]ii lui cei noi primiser\ ordin de la cineva
s\-i spun\ m\sc\ri turce[ti, în loc de bun\ diminea]a.
Dar poate el, ca mai nou venit... – „Nici s\ nu v\ gîndi]i,
domnul Theodorescu! zice primarul încercînd s\-i rosteasc\
[i h-ul din nume. S-a terminat cu legionarii!! A[a s\ fie,
a acceptat F\nic\, dar cu cîinele Sultan cum r\mîne, c\ e
al [efului g\rii?! Primarul sare de pe fotoliu: „Au îndr\znit
nemernicii?” Voiau s\ îndr\zneasc\, l-a lini[tit cîrciumarul.
{i cîinii nim\nui bat ora[ul zi [i noapte... Se aude c\ mai
[i mu[c\. Cade încet primarul la loc în fotoliu. Ora[ul
avusese doi hingheri care fuseser\ mobiliza]i, cum poate
c\ [tia [i dl Theodorescu. De cînd plecaser\ ei la armat\
nu mai voia nimeni s\ se bage la treaba asta, de fric\ s\
nu aib\ aceea[i soart\. De-asta îi luase pe cei doi t\tari care
n-aveau vîrsta de armat\. Dup\ înc\ vreo cîteva zile, tinerii
hingheri adunaser\ de pe str\zi majoritatea cîinilor f\r\
proprietar declarat. Dar nu izbuteau s\-l prind\ pe
Leu]u. Cînd d\deau s\ apropie de el, ziua, îi mîrîia de la
distan]\ [i fugea f\r\ grab\ pe vreo strad\ l\turalnic\. Iar
dac\ hingherii se ]ineau dup\ el ie[ea din ora[, pe cîmp.
{i atunci chiar o lua la fug\, dar nu de frica urm\ritorilor,
ci din instinctul lui de corcitur\ de cîine de vîn\toare, pe
care i-l ochise dom Caludi. Ca s\ nu-[i piard\ slujbele la
prim\rie, t\t\ra[ii s-au dus s\-l a[tepte noaptea cu
la]urile lîng\ casa Chelului [i acolo l-au prins, în timp ce
suspina dup\ Neli. Leu]u nici m\car n-a încercat s\ se
fereasc\ de juv\]urile lor, de parc\ îi a[teptase. De-abia
dup\ ce s-a sim]it prins în la], a început s\ mîrîie a r\u,
apoi s\ latre cu spume la gur\. În loc s\ se lini[teasc\ atunci
cînd hingheru]ii l-au mai sl\bit din gîtuitur\, s-a repezit la
ei, iar ei, de fric\, l-au bereg\]it de tot cu sîrma la]ului, de[i
fetele din deal le promiseser\ c\ îi primesc gratis la ele
dac\ îl fac sc\pat pe Leu]u lui Neli.
C
U BRA}UL la ochi, o doamn\, sprijinit\ de
grilajul templului grecesc. Poate se roag\,
poate e disperat\, poate îi e r\u. Dau s-o
întreb: „Pot s\ v\ ajut ?“ La[, discret,
neîncrez\tor în mine, renun]. Îmi v\d de
drum.
Primul articol îngrijorat l-a scris, dup\
[tiin]a mea, Nicolae Prelipceanu. L-am citit într-o
noapte când, în echip\ cu înc\ secretari de partid,
p\zeam Universitatea de terori[ti. (La modul cel
mai hot\rât, le-a[ fi spus s\ plece dac\ ar fi ap\rut!)
Ideea articolului era: cum au ie[it la socoteal\ 25 de
ani ? 45 au fost! Deci asta, reducerea r\ului la perioada
Ceau[escu, s-a încercat mai întâi.
Aflu c\ a-]i pl\cea muzica lui Wagner e semn c\
e[ti filo-nazist. Da]i-o dracului de treab\!, îmi vine s\
zic.
Am pierdut eu umbrela (pour de bon!), nu [i buletinul
de identitate. |sta, dup\ ce mi-a oferit o dup\ amiaz\
melancolic\, de dorul lui, a reap\rut.
Ast\zi, toat\ ziua, me[ter în cas\. Me[ter în cas\!
HELP!
Dau într-un articol al lui C\linescu peste un cunoscut
al nostru. Descendent din Creang\, credeam noi c\
[tim, rud\ prin alian]\ spune criticul, probabil mai
avizat. Fapt este c\ s-a c\s\torit cu o italianc\ robust\
[i vesel\, profesoar\ la U.C.L.A., a c\rei reprezentant\
la Bordeaux era. Se ocupa de bursieri. Avea birou la
parter, dând spre un culoar strâmt pe care, în
pauzele dintre cursuri, când nu-mi g\seam locul,
patrulam. Locuiau în eleganta, secol XVIII pur, Place
du Parlement. Cum am ajuns noi acolo, cine ne-a dus,
n-a[ [ti s\ spun. {i ce-i cu toate astea ? Ce s\ fie ?
Ca de obicei, nimic.
„Încercând disperat s\ exorcizeze haosul, scrie un
Fritz Kaufman despre Thomas Mann, artistul creeaz\
ordine. Moartea nu este doar informalul.“ Într-adev\r.
Mai este, pân\ ce se va ajunge la informalul ultim,
[i ordinea creat\ de om.
Cine caut\ la Proust un spa]iu realist, un timp realist,
întâmpl\ri realiste se în[al\. O spune foarte bine Lucian
Raicu într-una din scrisorile lui pariziene: Proust „este
cu totul nep\s\tor la cronologiile curente, la verosimilitatea
exterioar\, la timpul [i la spa]iul «dinafar\», la tot
ce nu-l poate sluji, la tot ce se dovede[te ne-fertil pentru
imaginarul eminamente «proustian».“ Dac\ stai s\ te
gânde[ti c\ dup\ încheierea primului r\zboi mondial
naratorul se duce într-o cas\ de s\n\tate [i r\mâne
acolo atât de mult („..mul]i ani au trecut înainte de a
o p\r\si“), încât la întoarcere î[i g\se[te to]i cunoscu]ii
mult îmb\trâni]i, iar el înc\ nu [i-a scris romanul („…e
timpul s\ m\ apuc“), dac\ î]i [i aduci aminte c\ Proust
a murit în 1922, afli c\ el scria despre o lume [i un
personaj ce trece drept a fi el însu[i, care i-au supravie]uit.
Ce n-a [tiut Proust este c\ în 1930 n-ar mai fi putut
s\ scrie un roman proustian.
Atâta m-a ocolit me[terul („L\sa]i-l pe dom’
profesor…“ C\ el, adic\, are treburi mai serioase.),
pân\ am ame]it [i m-am împiedicat pe scar\, de era
s\-mi rup bun\tate de nas.
Telefon de la Holi. „-De unde vorbe[ti ? –De la
Timi[oara, de unde vrei ? –{tiu eu ? De la Viena. –
Nu m-ai pus tu s\-mi cump\r apartament (de vacan]\)
aici ? –Eu n-am fost decât vocea incon[tientului t\u.“
Seara, telefon entuziasmat de la Virgil. Holi a povestit
toate astea la televiziune, plus c\ i-a dat b\iatului,
Liviu, numele meu. „-De ce te-o fi admirat atâta ?,
întreab\ T. –Nu m-a admirat, ne-am împrietenit.
–Explicabil. Erai român, timi[orean [i mai [i jucai
tenis. –Iar el evreu. Adic\, fidel.“
Oamenii mari las\ cuvinte memorabile în urma lor.
a c t u a l i t a t e a
Help!
A[a, Bogdan Olteanu, în leg\tur\ cu prezen]a pe listele
tuturor partidelor, pentru alegeri, a unor ancheta]i
de procuratur\: „De ce ne-ar cr\pa nou\ obrazul de
ru[ine, dac\ lor nu le crap\ ?“ Pre[edintele Camerei
deputa]ilor, de!…
Produsele alimentare de lung\ folosin]\ le duc în
pod. T nu urc\ acolo, sunt prea multe trepte. Când
vrea s\ se duc\ la Billa ori la Kaufland, cu domnul
Anania, m\ trimite sus s\ v\d ce mai avem. M\ uit cu
aten]ie, cobor [i îi spun: trei de zah\r, dou\ de f\in\,
dou\ cu paste… Ast\zi, urc\ ea, s\ vad\ cum am putea
transforma podul într-o camer\, pentru Maxone, care
e fl\c\u acum. G\se[te o groaz\ de provizii. M\ cheam\
sus. „-Le vezi ? m\ întreab\. –Le v\d. –{i ce zici ?
–{tiu eu ? Poate deschidem un butic…“
Se spune c\ într-un jurnal avem de-a face cu un
personaj. E adev\rat, într-un fel. Nu scrii orice despre
tine în jurnal. Alegi. Alegi, dar nu inventezi. Ar însemna
c\ n\scocesc z\p\celile mele. M\car de-ar fi a[a!
Cine e subtil spune c\ jurnalul te modeleaz\, te face
s\ fii cum e[ti. Prin urmare, jurnalul m\ face s\ fiu un
aiurit. Atunci, vorba unui neam] de la Timi[oara, eu
dau la dracu’ pe el.
Îi comunic lui T teoria mea despre jurnal. „-C\ nu
inventezi e adev\rat, zice ea. De-ar [ti criticii t\i ce
pui tu în frigider în loc s\ pui în dulap… -De exemplu,
ce ? –Solni]a, de exemplu. –Numai atât ? De-a[ fi pus
papucii, mai mergea.“
Mi-l d\ ca exemplu de h\rnicie pe un vecin care
de vineri de la prânz pân\ duminic\ seara [terge de
praf frunz\ dup\ frunz\ [i face alte asemenea ispr\vi.
„-Te-a[ vedea eu cu a[a un b\rbat! –Asta-i drept. Nam
s\rb\tori la anul 50 de ani de când ne-am luat. Am
s\rb\tori 49 de când ne-am desp\r]it.“
C\linescu: „…întâi de toate, noi mergem s\
vedem nebunii, nu ca s\ c\dem în extaze lirice, ci
ca s\ râdem. Nebunii sunt, vai, comici…“ Nebunii
sunt comici ? Rar am citit ceva mai, ca s\ m\
exprim cu mil\, bizar.
Aexistat un film cehesc Când vine pisica. La apari]ia
pisicii, oamenii se colorau dup\ starea lor dominant\:
îndr\gosti]i, mincino[i, ipocri]i… În realitate, chiar
dac\ unele culori ar fi mai intense, omul ar ar\ta ca
un curcubeau.
E foarte important în art\, în literatur\, s\ ai un punct
de vedere neobi[nuit. Unul greu de acceptat. Inacceptabil,
chiar.
Pe b\trâna care cer[e[te pe Calea Mo[ilor, în drumul
meu spre pâine, am v\zut-o plâns\, certat\ cu asprime
de st\pân. De „angajator“. Pesemne, nu-i aduce destui
bani. {i atunci, ce trebuie s\ faci ? S\-i dai, ca s\ nu
plâng\ ? S\-l chivernise[ti pe tic\los ?
Am misiunea de a-i telefona Alexandrei. O fac
destul de des. Cunosc num\rul. Ast\zi, nu mi-l amintesc.
Caut în agend\, formez [i, colac peste pup\z\, o voce
feminin\ intratabil\ îmi spune, abuziv: „Num\rul
solicitat nu este alocat.“ Nu trec zece minute, cheam\
Alexandra. Zic pune receptorul jos c\ telefonul t\u
nu e alocat. Ea, panicard\, neîn]elegând despre ce e
vorba, se execut\ imediat.“-Faci glume proaste, spune
T–{ii proaste, vrei s\ zici.“
R\mân înc\ un moment (nu mai mult!) la capitolul
glume proaste. T a fotografiat „monumentul“ de la
Bellu [i i-a trimis imaginea Corinei care, cum era
normal, s-a indispus. De[i necooptat în ac]iune, o ap\r
pe T: „Ia [i tu partea bun\, îi spun Corinei. C\ a
avut cine s\ ]i-o trimit\ e, totu[i, semn bun.“
V\d imagini superbe de la Sibiu [i de la Cisn\die.
Cred c\ oamenii aceia, când au aflat c\ se unesc cu
„]ara“, n-au fost chiar entuziasma]i.
România literar\ nr. 14 / 10 aprilie 2009
31