O sear\ la Caracal cu Radu Beligan Ovidiu }opa C\r]ile prim\verii [i ...

România literar\ nr. 14 / 10 aprilie 2009 a c t u a l i t a t e a
30
POEMUL {I SCRISOAREA
C
UM N-AVEM nici un temei s\ v\ public\m
textul spulber\-se [i rug\mintea r\sf\]arnic\ prin
care ne face]i cunoscut c\, `n cazul `n care am
avea de gând, nu trebuie schimbat absolut nimic
la el. {i aceast\ restric]ie mai mult jalnic\ decât
copil\reasc\, dup\ ce ne l\sase]i cu larghe]e mân\ liber\ s\
fim r\i cu dvs. [i f\r\ `ng\duin]\ ? Cit\m: „Nu v\ sfii]i ami
repro[a ne`ndemânarea cu care am n\scocit [i `ncropit
poemashul“. Chiar a[a, poemashul! Ave]i vreme s\ v\
reveni]i cu propriile dvs. for]e, [i s\ mai `ncerca]i, mai bine
orientat liric [i cu un sim] al limbii `mbun\t\]it. (Gabriel
Mager, Timi[oara) ~ntre c\-]i este dor [i c\ ]i-este dor,
formularea corect\ este cea dea doua. Altfel, poezia Nu miai
mai scris iubit\ mam\ r\mâne plin\ de duio[ie [i de
nostalgia unor timpuri paradisiace: „Nu mi-ai mai scris
iubit\ mam\/ De când n-a mai cântat coco[ul/ De când
fantasme din trecut/ N-au mai venit pe la ferestre/ Ca s\ m\
poarte `n trecut/ La casa grea [i putrezit\/ Unde mai latr\
câte-un câine.// Nu mi-ai mai scris iubit\ mam\/ De când
te-ai dus mai sus de noi/ {i tot a[tept la poarta casei/ S\ vin\
mo[ul cu scrisori/ {i tot a[tept [i-atunci când vine/ El nu
mai are pentru mine/ Chiar nimic...“ (Emy Voicu)
Singurul mod de a ne contacta este r\spunsul dat `n
spa]iul acestei rubrici, astfel c\, stimate domn Aflacailor
Adrian Petri[or, inginer de meserie [i proasp\t debutant, `n
martie a.c., `ntr-o publica]ie din Boto[ani, pe numele ei
Luceaf\rul, probabil cu versuri. Pentru c\ dvs. mai scrie]i
[i romane, eseuri, pe care nu le pute]i publica `n volum
din lips\ de bani. Ce ne-a uimit foarte, la dvs. dar [i la al]i
pretenden]i, este credin]a c\ am fi `n m\sur\ s\ v\... `nv\]\m
„unele trucuri sau metode de a reu[i s\ v\ vede]i visul
public\rii `mplinit“. Sunte]i convins c\ prin prestigiul
revistei noastre, care v-ar publica versurile, faptul „poate
reprezenta un pas mare f\cut `nainte pentru cariera dvs.
de scriitor“ pe care grabnic dori]i s-o consolida]i. Dar noi,
a[a cum ve]i vedea, avem a v\ spune lucruri la care cu
siguran]\ c\ nu v\ a[tepta]i. Versurile dvs. sunt cât se poate
de comune, uneori de-a dreptul urâte, scrise `ntr-o limb\
cam la voia `ntâmpl\rii. S\ lu\m un prim exemplu, poemul
D
INTR-UN singur punct de vedere e copil\ria de
comp\timit: al uit\rii care, odat\ ce ai griji de oameni
mari, o acoper\, al triste]ilor tîrzii consolate din
tot mai sub]irile ei rezerve de bucurie. Aceea[i soart\
o împ\rt\[esc, bune-rele, [i c\r]ile ei. C\r]i cu coper]i
închise. O vreme.
Nu [tiu cît de mult d\ seama La Medeleni despre copil\ria
fiec\ruia dintre noi, [i cît despre copil\riile, ingenui lipse
de mijloace, ale literaturii. Înclin s\ cred c\ a doua e calea
ei, a unei lecturi la care mai degrab\ revii, ca or\[ean
într-o vacan]\ la ]ar\ (enervant\, uneori), la ani buni dup\
ce ]i-ai format un gust, decît a primei iubiri de mod\ veche,
la vîrsta spiritului critic în floare, cînd nimeni nu recunoa[te
c\ i-ar fi trecut a[a ceva prin mîn\. Totu[i, s\ deschidem
Hotarul nestatornic, ap\rut în 1925, la Cartea Româneasc\.
E, pus între coper]i neatr\g\toare, de-un maro comun, la
leg\toria F. Knoll & Fiu din Ia[i, un exemplar din biblioteca
familiei Ionel Teodoreanu. A c\rui poveste începe, [tim
bine, cu titlul, atr\g\tor (dac\ n-ar fi atît de nepotrivit cu
prima fraz\...), Potemkin [i Kami-Mura. O alergare de
zmee, pe uli]a satului, [i o alergare de cai, de la gar\, stîrnit\
de copil\re[ti ambi]ii de întîietate. Ici-colo, discu]ii
grave, drame prefirate în vacan]a f\r\ nici un cusur. Îngropate
acolo unde stau secretele, se acoper\ cu cîte o fraz\ care
spune totul [i nimic: „...Sânziene, murmur\ Monica silabele
tremur\toare de soare ca un vers uitat de albine pe buzele
copiilor.” (p. 21).
Prezen]e blajine, care nu sînt de-adev\r, ca a bunicii
Monic\i, în od\i cu ochelari r\bd\tori, [i cu mirosuri din
cuhniile lui Pillat, umplu casa Deleanu. {iruri de obiecte
învechite, tocite fidel, deodat\ cu st\pînii lor, detalii umplînd
aerul dulce, amestec peste poate de etichet\ [i confort, al
Tabloul mat: „Privesc la chipul tabloului/ Scrijelit de secole
[i lacrimi,/ Privesc la chipul trist, uitat,/ Din col]ul Altarului
poleit cu aur mat,/ Jalnice implor\ri se ridic\ greu/ ~n bolta
`ntunecatei turle vechi.// O mân\ de fe]e supte/ ~[i demasc\
p\catele seculare,/ Miros de fum, de lumân\ri, t\mâie,/
Mereu acelea[i vise risipite,/ Pe fruntea bol]ii `ntunecate.//
Doar clopotul cr\pat/ Din vârful putredei Cor\bii,/ Se
zbenguie `nfior\tor/ Prin cea]a neagr\ ce s-a apus.“ La cititor
nu ajunge nimic din mesajul pe care presupunem c\ l-a]i
avut `n vedere. Iar ultimul vers, cel cu cea]a neagr\ ce s-a
apus este cam aiurea. Trecând la alt poem, intitulat Lumi
paralele, ne lovim ca de un tic agasant, de nepermis la un
poet care se respect\, sintagmele de soare, de via]\, de Sisif,
de zâmbete, de frunze: de sens, nu vi se pare c\ sunt laolalt\
de-o monotonie care ar fi fost u[or de evitat?“ Copaci t\ia]i
de soare,/ Alei ce se crap\ sub din]ii de timp,/ Ninsoare,
otrav\ mortal\, de via]\,/ ~ndr\gosti]i galbeni, slabi,
tri[ti,/ ~[i plimb\ pe ap\, `n barca spart\/ Sentimentele inerte,//
Copii pitici, urâ]i, `mb\trâni]i sub povere de Sisif a lumii/
Copii cu inimi frânte de zâmbete false/ Se ]op\ie `notând
sub covorul/ De frunze putrezit,// Demagogi lipsi]i de sens
/ Ce vând iluzii mortale,// Tablou al decaden]ei ce o crea]i
grandios,/ {i tic\los voi o ascunde]i,/ Tablou al decaden]ei
trecute [i viitoare“. Cititorul `ncearc\ s\ priceap\ unde bate]i,
unde vre]i s\ ajunge]i, [i cum vine de se ]op\ie `notând
sub covorul de frunze putrezit? Cine? Copiii pitici? ~ndr\gosti]ii
galbeni, slabi, tri[ti? Copacii t\ia]i de soare? Aleile ce se
crap\? ~ntrebarea care se ridic\ la lectura textelor dvs.
este dac\ nu sim]i]i nevoia de a vi le lucra cu grija de a fi
`n]elese de public [i de a-i fi de vreun folos estetic.
(Adrian Aflacailor, Boto[ani) Câteva momente curate
de poezie, pe care le voi transcrie aici: „acas\ totul e limpede
[i pu]in\ rou\ pe margini mai r\mâne/ ca o biat\ f\ptur\
deghizat\ `ntr-o mic\ biseric\/ sau fugit\ de ploi sub un
pod/ care o ascunde [i tremur\.“ „mi-l amintesc pe Florin
`n ziua aceea perfect\/ pe plaja cu copii blonzi [i rotunzi/
ca micile curcubeie intrau `n mare/ [i `[i `nchipuiau c\ se
spal\ cu tot cerul/ de deasupra lor.“ „ce pot face cu tot râsul
fetelor din autobuz/ de sâmb\t\ sear\ pe adormite/ s\ `l
`mpr\[tii prin tot ora[ul/ s\ `l `ntind `n vitrinele magazinelor/
cu tot cerul din ele/ pân\ `i v\d toate casele [i mai departe.“
„Cernavod\/ ca o pânz\ cu mii de lumini]e noaptea/ care
acoper\ toate `ncerc\rile de claritate/ `n apa de peste zi/ {i
cu picioru[ele reci adâncite `ntr-o iarb\/ neobi[nuit\.“ „`n
fiecare sear\, printre utilaje str\lucitoare se adoarme/ cu
pu]in\ greutate [i femeile `[i culc\ to]i copiii/ aproape
necunoscu]i/ [i tu m-ai iubit pentru o gr\mad\ de rufe
murdare,/ `n a[ternuturi mai albe.“ „`n gr\dina cu fluturi
Jünger tata `ngândurat de vise/ se scurgea printre arbori
Prin anticariate
Copil\rii
c\m\rilor b\trîne[ti. Teodoreanu insist\, pe pagini
întregi, pe teaca vreunei s\bii de copii, ori pe r\zboaie
închipuite care r\v\[esc, trec\tor, armonia. A[a e toat\ via]a
la Medeleni, ca înfruntarea dintre Potemkin [i Kami-Mura.
Homeric\, în felul ei, fiindc\ fiecare tri[eaz\ oricît ca s\ nu
piard\. Cam ca în jocurile, cu nenum\rate vie]i de
rezerv\, din re]elele zilelor noastre.
Nimic nu e f\r\ întoarcere în re[edin]a unde vara [terge
r\spunderile, gîndurile mari, necazurile. Enerv\ri m\runte,
expediate cu un ]], zdrobiri s\ le faci educa]ie copiilor în
lumea unde mîncatul brînzei cu cu]itul intr\, înc\, între
marile p\cate, [i mult, mult calm. Energia pe care
Olgu]a, D\nu] [i, antrenat\ încet-încet, Monica o consum\
în joaca par excellence f\r\ finalitate, f\r\ memorie (f\r\
ranchiun\, deci) e, de fapt, energia cheltuit\ de Teodoreanu
s\-[i scape povestea de capcana locului unde nu s-a întîmplat
nimic. Pare c\ toate ale casei, de la slujnici [i slujnice la
p\rin]i [i acareturi nu-i a[teapt\ decît pe ace[ti mo[tenitori
care nu-ncap, vezi bine, în aceea[i poz\. Ca într-un caleidoscop,
poznele lor se rotesc în fel [i chip, plictisind pe doritorul
de ac]iune, cît de cît, [i oferind material de studiu cui vrea
s\ [tie cum trece timpul. {i paginile.
La Medeleni nu se poate rezuma. Scene scurte, întrerupte
– copiii nu pot fi b\nui]i de r\bdare... – fac via]a fiec\rei
pagini, independent\ de a celorlalte. Filosofii care se frîng,
ca o ploaie de var\/ care doar gâdil\ foarte pu]in ierburile/
[i era un mare pref\cut `n mort, putrezit/ [i g\sit de noi dup\
trei zile c\]\rându-se tot mai sus/ undeva deasupra `ntunecimii,/
din ce `n ce mai sigur pe faptele sale uluitoare.“ „`n
ora[ele târguri/ zilele erau simple [i sigure `n urm\rile
lor,/ nimeni nu se mai r\nea de unul singur/ au micile unelte
ale vie]ii/ numai ucenici maltrata]i de logodnice/ se cl\tinau
cu f\cliile-n mâini/ [i `n urm\ r\mâneau gr\mezi
murdare/ de cioburi.“ „la `nceputul fiec\rei mici curiozit\]i/
[i ea privea ca o sperietoare de buzunar/ de mers strâmb pe
str\zi pe la prieteni/ pic\turi de sânge deasupra pietri[ului,/
care imobilizau insecte cu fa]a `n sus/ cu tot cerul pe ele.“
„dup\ o mare selec]ie de c\rnuri/ când intr\ frigul `n
mine st\ ceva/ ca `n partea sensibil\ a unui or\[el/ de la
marginea unui mare ora[ mut/ cu carusele [i cinematograf.“
„de ceva timp amesteca]i printre lucrurile `ntâmpl\toare/
ne strecur\m `ntr-o scorbur\ de `ntuneric/ ca `ntr-o mic\
`n]elepciune a noastr\ `n miezul iernii/ dar nu te scuturi
niciodat\ de toat\ lumina aceasta/ [i `]i mai fuge `ngerul.“
„dup\ ce am dezn\d\jduit `n jocurile nebune[ti/ cu
giumbu[lucruri de toat\ frumuse]ea/ ne-am retras `ntr-un
mare ora[, la prima z\pad\/ [i am privit num\rul de iarn\
al scamatorului.“ „cu lucruri mici ne acoperim somnul ca
o imagine/ `nzestrat\ cu sânge [i frumoase pene de pas\re,/
dar st\m pe locurile noastre [i nu mai tresare nimeni/ din
el `n altul.“ „st\m `n ap\ numai cu picioarele noastre obosite,/
aici oboseala este un lichid pentru visele cele mai mari/
scurgându-se printre micile greut\]i ale sufletului/ pân\
când ni[te animale blânde url\ din toat\ puterea `n noi.“
„m\ ]ii de spaima târându-se [i `naint\m/ `ntr-un
`ntuneric de zah\r/ aceasta este cea mai dulce z\pad\/ pe
care adânc `ngropat\ o mânuim/ [i semnul unei mici
comunit\]i la sfâr[itul puterii.“ „se surp\ un zid `n aripa
nordic\, murdar\ de frig/ o lini[te s\rac\ `n toat\ ordine
interioar\ -/ [i numai gesturi de admirat o mare oboseal\
`nv\luitoare, `ntr-o diminea]\ ca o femeie neobi[nuit\“.
Senza]ia c\ aceste splendori, le-am mai citit oarecând,
cu aceea[i admira]ie . ~n `ncheiere transcriu cuvintele cu
care-[i `nso]e[te poetul crea]ia de pân\ aici: „Cu umilin]\
afirm c\ aceste rânduri stau sub semnul unei urgen]e „textuale“,
care `ncepe s\ respire [i prin porii din Ceruri interioare
(bun\oar\ titlul grupajului este rodul unei impuneri spontane
care m-a cucerit). Ernst Jünger, Pe falezele de marmur\:
„Un indiciu al vremurilor bune st\ `n aceea c\ atunci puterea
spiritului ac]ioneaz\ pe fa]\ [i `n orice `mprejurare“.
Acum totul este un mare privilegiu sublimat [i mai presus
`ntâlnirea cu nev\zutele, cu ascunsul din lume poate fi ratat\
continuu. N\d\jduiesc [i ofer poemele mele unei sensibilit\]i
purificatoare“ (R\zvan-Ionu] Pricop).
ca monologul unui D\nu] speriat
de noapte, [i de b\trîne]e.
Spaima care o va scoate, mai
tîrziu, din scen\ pe sora lui,
spre brutala în]\rcare de iluzii
a atîtor genera]ii. „Cînd te
gânde[ti c\ ’ntr’o zi Olgu]a va
fi mare... Biata Olgu]a.” (p.
103).
Toat\ vacan]a se strînge
într-o zi, ziua plec\rii. Spre
ora[e cu nume cunoscute.
L\sînd în loc goluri care-]i
amîn\ întoarcerea. {i, oricît ar
p\rea de neangajant\ aceast\
revizitare a unor pove[ti mai mult dulci decît picante, lipsite
de sarea [i piperul prozelor bune, te ajunge un gînd de
comp\timire. Pentru naivitatea atît de incredibil\ a unor
copii pentru care st\ lumea în loc, pentru dramele abia
schi]ate, suspendate printre rînduri de-o evident\ melancolie
a stilului, vaier indistinct, care nu se schimb\ la bucurie,
sau la triste]e, dar pe care liberi sîntem s\ le color\m, atît
de departe cum st\m de lumea lor, cu creioanele noastre.
Iat\ un dialog: „Cine-i \la, papa? Un viteaz, Olgu]a.
A furat focul dela zei, [i zeii l-au pedepsit mai r\u decât
pe ho]i. {i el s-a f\cut haiduc? Nu. A murit. {i cine l-a
r\zbunat? Literatura, zâmbi doamna Deleanu.” Literatura
nu r\zbun\ Medelenii, domeniul care, purtîndu-[i proprietarii
în nume, se duce deodat\ cu ei, [i cu lumea care i-a cunoscut.
Capricioas\, copil\ria s-ar putea, ca pe-o arhiv\, s\-i
redescopere.
Simona VASILACHE