O sear\ la Caracal cu Radu Beligan Ovidiu }opa C\r]ile prim\verii [i ...

România literar\ nr. 14 / 10 aprilie 2009
i s t o r i e l i t e r a r \
18
Alexandru Odobescu
REZEN}| obligatorie `n toate manualele [colare
P[i tratatele de istoria literaturii române de un
secol `ncoace, Odobescu st`rne[te ast\zi, la o
lectur\ deta[at\, mai degrab\ `ntreb\ri [i perplexit\]i
dec`t certitudini: de ce se afl\ acest nume pe
lista scriitorilor români importan]i? Opera sa
propriu-zis literar\, de dimensiuni reduse, e mai
degrab\ nesemnificativ\ sub raport estetic. Multe
proze de epoc\ romantic\ se citesc [i ast\zi cu interes,
ba chiar cu pasiune, ca produse ale unei psihologii sau
ca documente umane excep]ionale; `n schimb proza lui
Odobescu, fals\ [i contraf\cut\, pare a fi ie[it din zona
interesului real.
Cum de [i-a construit scriitorul o at`t de solid\
celebritate? Ne afl\m `n fa]a unui fapt bizar [i complex,
de natur\ `n mod egal social\ [i cultural\. Faima lui
Odobescu, rapid c`[tigat\ [i ferm p\strat\, s-a ob]inut
prin conlucrarea unor factori eterogeni care au colaborat
`n chip fericit. T`n\rul extrem de inteligent, de o evident\
precocitate, provenea dintr-o familie boiereasc\ bogat\
[i se afla astfel `n via]\ pe o pozi]ie privilegiat\ `nc\
din plecare. Averea familiei i-a permis s\ ajung\ `nc\ de
foarte t`n\r la Paris, unde a studiat [i de unde s-a `ntors
cu reputa]ia unui jeune lion; instalat de drept `n societatea
`nalt\ a Bucure[tiului, posesor de mo[ii [i de echipaje
luxoase, [i-a pus cur`nd `n valoare cultura dob`ndit\ `n
str\in\tate, prezent`ndu-se `n saloanele aristocratice ca
un t`n\r intelectual de mare viitor, iar `n lumea literar\
– ca un boier luminat [i simpatic. Rezultatul – carier\
rapid\ [i prodigioas\. La 27 de ani – director al celei mai
importante reviste literare bucure[tene, Revista rom`n\;
la 29 de ani – Ministru al Educa]iei; la 40 de ani – membru
al Academiei [i profesor universitar; la 46 de ani –
diplomat `n post (unde? la Paris, fire[te!). P`n\ atunci,
doar Maiorescu mai urcase treptele sociale `n asemenea
vitez\ [i c`te trei deodat\. La v`rsta c`nd al]i colegi ai
s\i de genera]ie se luptau din greu cu dificult\]ile
vie]ii, aristocratul Odobescu se strecurase deja `n v`rf
[i privea lumea de sus. Devenise personalitate public\
de prim rang.
Examinat\ cu distan]area oferit\ de trecerea unui
secol, zestrea cultural\ a Academicianului [i a Profesorului
universitar se prezenta mai degrab\ inconsitent\ – cel
pu]in p`n\ `n anii `n care ob]inuse aceste titluri.
Autorul [i-a construit imaginea unui „om de cultur\“,
iar societatea bucure[tean\ a preluat-o cu generozitate
f\r\ s\ se mai `ntrebe ce se afl\ `n spatele ei. Eternul t`n\r
str\lucit [i eterna mare promisiune a culturii române a
beneficiat de aceast\ aur\ [i dup\ ce nu mai era chiar
t`n\r [i dup\ ce promisiunile r\m\seser\ `n mare parte
la stadiul de promisiuni.
Pe Odobescu, familia [i societatea `n care s-a
n\scut l-au protejat `n permanen]\, din anii liceului
petrecu]i `n capitala Fran]ei, [i p`n\ la revenirea lui `n
capitala aceleia[i Fran]e ca prim-colaborator al Ministrului
României. O protec]ie eficient\ din copil\rie p`n\ la
b\tr`ne]e: la `nceput, mama, apoi so]ia lui, Sa[a, institu]iile
politice [i culturale, ministerele, Academia [i Universitatea,
to]i au avut grij\ de Odobescu `ntr-o unanimitate pe c`t
de rar\, pe at`t de impresionant\. ~n exact aceia[i ani,
c`nd Eminescu [i Caragiale se aflau la distan]\ de luminile
rampei [i tr\iau deseori `n s\r\cie, lui Odobescu,
pururi `n avanscen\, `i mergeau toate din plin. O asemenea
performan]\ reclam\ nu doar talent, ea reclam\ geniu.
~n dob`ndirea acestui inexplicabil [i multiplu prestigiu,
arta combina]iilor socio-culturale, st\p`nit\ la perfec]ie
de fiul generalului Odobescu a jucat rolul primordial.
Compara]ia cu contemporanul [i rivalul s\u Hasdeu
devine elocvent\. Ca [i vulcanicul basarabean, Odobescu
[i-a cl\dit cariera pe `ncercarea de a combina literatura
cu erudi]ia. Numai c\, spre deosebire de Hasdeu, autorul
lui Pseudokynegetikos nu poseda un talent literar deosebit,
iar erudi]ia sa nu era comparabil\ cu cea a lui Hasdeu.
Atunci? Atunci Odobescu a avut abilitatea [i pruden]a
de a se auto-proclama specialist `n discipline ca [i inexistente
la noi `n a doua jum\tate a secolului al XIX-lea, adic\ `n
istoria artei [i `n arheologie. Istoria artei se baza atunci
pe dantel\rii verbale [i piruete stilistice plec`nd de la
sculpturi [i tablouri; iar arheologia (atunci c`nd nu era
vorba de pur\ compila]ie) se reducea la specula]ii agreabile,
`mpinse `ns\ mult `n trecut, acolo unde domnea `ntunericul
[i unde orice supozi]ie era la fel de verosimil\ ca alta.
Nu e greu de ghicit pentru ce a ales Odobescu istoria
artei [i arheologia: l-a atras c`mpul larg oferit improviza]iei.
S-a ferit `ns\ ca de foc s\ devin\ istoric ori lingvist,
precum Hasdeu, adic\ specialist `n discipline perfect
constituite [i pentru care ar fi fost nevoie de ani de studiu
asiduu. Or, Odobescu nu avea nici timp, nici dispozi]ie
pentru a[a ceva.
Tot spre deosebire de Hasdeu, Odobescu s-a ]inut
departe de politic\, dar a fost mereu de partea puterii,
oricare era ea. L-a lingu[it pe Rege discret, cu elegan]\,
`ns\ constant [i mai ales eficient. ~n disputa literar\ [i
ideologic\ a vremii, a men]inut ferm echidistan]a `ntre
bucure[tenii din jurul Revistei contemporane [i Junimea
(`n Pseudokynegetikos VI, el teoretizeaz\ aceast\ pozi]ie
de etern abstras de la luptele literare („Sunt `n ]ar\ la noi
dou\ foi literare care [i-au jurat ne`mp\cat\ ur\ [i m`nie;
Convorbirile literare de la Ia[i mu[c\ carne vie, c`nd
g\sesc, `n Revista contemporan\ din Bucure[ti, iar aceasta
`mpinge urgia p`n\-ntr-at`ta, `nc`t, spre a def\ima chiar
[i titlul rivalei sale, tip\re[te totul cu litere negre“).
Observ`nd `nc\ din tinere]e c\ nu era f\cut pentru
literatura propriu-zis\ (mult prea inteligent [i prea cultivat
[i-a imediat dat seama), dar, pe de alt\ parte, atras de
condi]ia de scriitor, spre care spiritul s\u monden [i snob
`l `mpingea irezistibil, Odobescu a adoptat singura variant\
de literatur\ posibil\ `n cazul lui, adic\ pseudo-literatura
izvor`t\ din erudi]ie, introducerea subreptice a fic]iunii
`n pagina savant\. ~n absen]a talentului literar propriuzis,
avantajul t`n\rului aspirant la glorie `l reprezentau
cunoa[terea latinei [i a elinei (tot mai pu]in [tiute `n
epoc\), a principalelor limbi europene, ca [i lecturile
numeroase [i dezordonate. Bilingv `n francez\,
poliglot prin voca]ie, `nv\]ase engleza, germana, italiana
Cum de [i-a construit scriitorul o at`t de
solid\ celebritate? Ne afl\m `n fa]a unui
fapt bizar [i complex, de natur\ `n mod
egal social\ [i cultural\.
Estet p`n\ la cap\t
[i rusa, cocheta cu slava veche. Se hot\r\[te s\ pun\ la
contribu]ie acest tezaur extrem de pre]ios, pentru a
compune un fel de literatur\ la care al]i scriitori nu aveau
acces.
Dup\ e[ecul patent al celor dou\ nuvele istorice de
tinere]e (Mihnea-vod\ cel R\u – 1857 [i Doamna Chiajna
– 1860), autorul `ntoarce spatele prozei de fic]iune pentru
a cultiva noua sa form\ de literatur\. Din acea clip\,
artificiul se instaleaz\ ca principiu de baz\ `n scrisul
lui Odobescu. Fraza se transform\ `n perioad\, echilibrul
ei sintactic ostentativ se extinde mecanic, formul\rile
vor fi c`t mai dep\rtate de exprimarea curent\; `n schem\
se introduc cuvinte rare, ciudate, arhaisme [i regionalisme,
`ntr-o ]es\tur\ lexical\ rebarbativ\ ce nu putea fi nici
atunci `n]eleas\ f\r\ ajutorul glosarului de un cititor
normal:
„Sosir\-n sf`r[it `n Bucure[ti ginerii greci. Unul,
copilandru, t`n\r, frumos, spr`ncenat, cu musta]a mic\
[i neagr\, cu ochi de femeie, cu p\rul `ncre]it, ca unul
din acei palicari muieratici, purt`nd fustanel\ f\lf\it\ [i
str`ns\ pe [olduri, c\ma[\ de filaliu larg\-n m`neci [i
cusut\ cu bibiluri, tuzluci [i cepchen de filendre[ stacojiu
numai-n fir [i-n m\rg\ritare, fesul la o parte, iminei mici
[i ro[ii, [-apoi la br`u dou\ lungi pistoale ghintuite.(...)
Al\turi de d`nsul `nainta pe un cal mai ticnit, dar `nc\rcat
cu grele podoabe, Andronic Cantacuzenil. ~n cap purta
naltul calpac de h`r[ie fumurie cu fund de serasir; pe
d`nsul avea o hlamid\ de sevai ro[u, cusut\ cu palme
de fir de poale [i `ncins\ d-a curmezi[ul, pe sub sup]iori,
cu un lat br`u sau omofor, sem\nat cu motostaturi `n
[atrange; iar d-asupra o larg\ mantie de buhur alb cu
ceaprazuri de aur [i `mbl\nit\ cu jder, c\ci d-atunci
`ncepuse cazacl`ii s\ aduc\ `n }arigrad scumpele bl\ni
din Mosc“ (Doamna Chiajna, II).
A[a arat\ fraza nuvelistului Odobescu, la jum\tatea
drumului dintre descriere [i colec]ie de bizarerii; fiecare
cuv`nt, cu excep]ia celor de leg\tur\, reprezint\ o raritate
lexical\. Nu are importan]\ dac\ termenul ales e un
arhaism, un barbarism, un cuv`nt regional, un termen
popular sau unul tehnic: important este ca sonoritatea
lui s\ fie c`t mai exotic\, iar sensul c`t mai obscur. ~n cea
mai cunoscut\ dintre scrierile sale, prozatorul ajunge
chiar s\ teoretizeze o asemenea viziune :
„{i el `mi spunea numirile tuturor florilor, ierbelor
[i buruienilor, ar\t`ndu-mi chiar [i pe acelea care sunt
bune de leac: „Ceea ce este dobri[or [i cealalt\
ghizdei; asta e laptele st`ncei [i ast\lalt\ z`rn\-mi]oas\;
ici iat\ br`ndu[e [i colea dede]ei; apoi lobod\ [i drob,
v`zdroag\ [i siminos, iarba-ciutei [i piperig, pojarni]\
[i sefterea“ [i altele multe... Dar cine le mai ]ine minte!
De-a[ fi stat s\ le `nsemnez pe toate... Din norocire,
bisoceanul meu nu [tia nimic despre chipul cum ne batem
joc `n ora[e de ce avem mai scump r\mas de la p\rin]i,
[i el, `n limba sa pe care a[ da ani din via]\-mi ca s-o
pot scrie `ntocmai dup\ cum el o rostea, `n acea limb\
spornic\, v`rtoas\ [i limpede a ]\ranilor no[tri, `mi povestea
p\surile [i pl\cerile“ (Pseudokynegetikos, X).
S\ nu ne l\s\m `n[ela]i de accentele patriotice: Odobescu
privea limba acelui „oache[ Apollon muntenesc“, a
bisoceanului, doar cu ochiul estetului, al colec]ionarului
de curiozit\]i; este acela[i bisocean care, `n continuare,
ne va exaspera pe c`teva zeci de pagini cu un nes\rat
pseudo-basm pe tema v`n\torii.
De[i fraza lui Odobescu, extrem de construit\ `n
esen]a ei, e format\ din cele mai ciudate elemente lexicale,
ea corespundea totu[i, `n ecou, idealului estetic junimist:
se `ncadra `n mod evident unui stil „serios“, bine dominat