O sear\ la Caracal cu Radu Beligan Ovidiu }opa C\r]ile prim\verii [i ...

More documents

Recommendations

Info

$editat\ cu sprijinul Funda]iei ANONIMUL$



$ap\rut\ `n Fran]a$


c o m e n t a r i i c r i t i c e C România literar\ nr. 14 / 10 aprilie 2009 14 ALIFICAT| adesea drept sumbr\, paradoxal\ [i cinic\, gândirea expus\ în opera lui Emil Cioran a fost mereu o tenta]ie pentru eventuale exegeze din perspectiv\ clinic\. Citind din volumele lui Cioran numeroasele pagini despre moarte [i sinucidere, savurându-i cuget\rile n\scute din disper\ri [i dezam\giri, cunoscându-i angoasele [i depresiile, pa[ii te îndreapt\, în cel mai natural mod cu putin]\, spre teritoriul psihanalizei. Doi foarte respecta]i doctori din Bistri]a, Mircea Gelu Buta [i Liliana Buta, au f\cut o prim\ încercare de explicare a gândirii lui Cioran din perspectiva experien]elor de via]\ care i-au marcat copil\ria [i adolescen]a (Mircea Gelu Buta, Liliana Buta, Emil Cioran, psihanaliza adolescen]ei/ Emil Cioran, La psychanalyse de l’adolescence, Editura Dacia, 2001). Doi ani mai târziu, eseistul Valentin Protopopescu public\ studiul Cioran în oglind\. Încercare de psihanaliz\ (Editura Trei, 2003). Oarecum pe aceea[i linie de abordare se înscrie [i volumul Martei Petreu, Despre bolile filosofilor. Cioran. Cu deosebirea major\ c\ acesta nu propune (cel pu]in, nu în mod explicit) o alt\ intepretare din perspectiv\ psihanalitic\ a gândirii filosofului, ci face un fel de fi[\ clinic\ a ve[nicului bolnav Emil Cioran, demonstrând modul în care suferin]ele sale fizice au furnizat un permanent combustibil pentru oper\. Comparând idei din c\r]ile scrise de Cioran în anumite perioade ale vie]ii sale [i suferin]ele sale fizice din anii respectivi, a[a cum sunt ele men]ionate în Caietele [i coresponden]a filosofului, ori în însemn\rile celor care l-au cunoscut, Marta Petreu ajunge la concluzii poate surprinz\toare, dac\ nu [ocante: ceea ce pentru mul]i p\rea s\ fie rezultatul unei risipe de imagina]ie [i al unei infatigabile abilit\]i în combinarea unor termeni aparent incompatibili, cu scopul de a p\trunde în abisurile sufletului omenesc, nu este decât o descriere cvasi-realist\ a simptomelor bolilor care nu l-au ocolit pe autor [i o angoasat\ anticipare a evolu]iei acestora. Scrie Marta Petreu: „Caracterul repetitiv al operei sale (fire[te, este vorba de Cioran – n.n.) se explic\ prin faptul c\ s-a n\scut din experien]a personal\ a corpului dureros al lui Cioran însu[i: o experien]\ în niciun caz nelimitat\, ci supus\ unor mecanisme fiziologice, cvasiinvariabile [i în boal\. Iar aerul paradoxal al multor fragmente cioraniene provine din aceea c\, de[i autorul [i-a concentrat expresia, dând numai concluziile descoperirilor sale, el nu [i-a cenzurat sinceritatea“ (p. 22). Cu siguran]\, mul]i dintre admiratorii moralistului vor strâmba din nas în fa]a unei asemenea explica]ii. Eseista î[i aduce îns\ un martor surpriz\, dar de credibilitate maxim\ în sus]inerea afirma]iilor sale: Cioran însu[i, ale c\rui m\rturisiri din coresponden]a cu cei foarte apropia]i [i din jurnale nu las\ loc de vreo îndoial\. De la vârsta de [aptesprezece ani, pân\ în ultima zi a vie]ii, Cioran a fost torturat de dou\ maladii cronice: reumatismul [i insomnia. Acestora li se adaug\ de-a lungul timpului alte [i alte boli [i suferin]e, reale sau închipuite. Din 1961constat\ cu groaz\ „ciudata dezagregare a memoriei“ [i devine obsedat de ideea c\ sufer\ de o continu\ degradare a creierului. În final, aceasta avea s\ îl [i r\pun\, e drept, mult mai târziu decât [i-ar fi închipuit, la venerabila vârst\ de 84 de ani. Înc\ din tinere]e, însemn\rile sale [i, în bun\ m\sur\, scrisorile c\tre apropia]i devin adev\rate fi[e medicale. Cu ochi de cvasi-profesionist, Cioran î[i analizeaz\ simptomele, descrie cu lux de am\nunte tratamentele pe care le urmeaz\ [i, cu aer de in]iat, recomand\ la rândul s\u medicamente [i d\ sfaturi (toate din perspectiva propriei sale experien]e de pacient) celor care se plâng de diverse inconveniente fizice (în special fratelui s\u, Relu). Capitolul Doctorul Cioran este chiar amuzant prin prisma faptului c\ filosoful le recomanda cunoscu]ilor – cu aer de mare cunosc\tor, adesea într-un limbaj cât se poate de specializat – exact tratamentele pe care le urma el, indiferent de bolile acestora. Oricât ar p\rea de surprinz\tor din perspectiva reputa]iei sale de persoan\ incomod\, Cioran a fost mai degrab\ ceea ce s-ar putea numi pacientul ideal. St\ cu orele f\r\ s\-[i piard\ r\bdarea prin s\lile de Revela]iile durerii Marta Petreu, Despre bbolile ffilosoffilor.. CCioraan, Biblioteca Apostrof, Cluj Napoca, Editura Polirom, Ia[i, 2008, 126 pag. a[teptare ale spitalelor, ascult\ docil, cu maxim\ aten]ie, tot ce i se spune, î[i urmeaz\ cu stricte]e regimul alimentar destul de sever [i parcurge zilnic, pe jos, zeci de kilometri. Prin statutul s\u de bolnav permanent are sentimentul c\ apar]ine lumii medicale [i se mândre[te cu prieteniile pe care le-a legat cu diver[i doctori [i farmaci[ti. Mai interesante, dar [i mai riscante, sunt capitolele dedicate aventurii mistice a lui Cioran (inclusiv faimoasa adeziune din 1933 la principiile politice ale extremei drepte este pus\ de Marta Petreu sub semnul unei încerc\ri „de a-[i oferi un substitut care s\-i compenseze marea frustrare mistic\ în care tr\ia“) [i „rela]iilor“ sale cu Dumnezeu. Nu sunt foarte convins c\ auroralul peisaj consemnat în Caiete („Insomnie la ]ar\. Odat\, pe la 5 diminea]a, mam sculat s\ admir gr\dina. Viziune de Eden, lumin\ supranatural\. În dep\rtare, patru plopi se în\l]au c\tre Nu m\ bucur s\ constat c\ acolo unde b\nuiam c\ se ascunde fascina]ia geniului ar putea sta doar o banal\ descriere a ravagiilor f\cute de boal\ în propriul trup. Dumnezeu“) reprezint\ în chip evident expresia unei st\ri extatice cu credin]\, a[a cum sus]ine Marta Petreu. De ce nu s-ar citi aici doar expresia livresc-liric\ a unui entuziasm estetic? S\ fie apari]ia numelui lui Dumnezeu în acest text suficient\ pentru a proba urmele credin]ei? Nici cel\lalt fragment esen]ial pentru raporturile lui Cioran cu divinitatea nu pare cu mult mai conving\tor. La vârsta de 56 de ani, filosoful î[i noteaz\ în Caiete: „Prin 1919 (aveam opt ani), la R\[inari, dormeam în odaia p\rin]ilor mei. Seara, tata îi citea adesea mamei, cu voce tare, câte o carte. Odat\ am fost izbit în chip deosebit de ni[te lucruri nu tocmai în regul\. Era vorba despre un c\lug\r rus (...) tat\l lui Rasputin, (...) i-a spus fiului s\u: «Dute la Moscova, cucere[te ora[ul, nu da înapoi de la nimic [i nu-]i face scrupule, pentru c\ Dumnezeu eun porc de câine». Fraza aceasta citit\ de tat\l meu, care era preot, m-a r\scolit – [i m-a eliberat. (...) Cred c\ n-am închis ochii toat\ noaptea.“ Este acest fragment edificator pentru a proba lipsa de credin]\ a preotului Cioran? Nu a[ b\ga mâna în foc. Filosoful însu[i se plânsese, înc\ din 1961, de o anumit\ „dezagregare a memoriei“. Ce pre] putea pune, atunci, pe o amintire de la vârsta de 8 ani [i, mai ales, pe în]elegerea sa de la vârsta de 8 ani. Cine [tie în ce fel a comentat preotul fragmentul citit so]iei sale? M\ tem c\ în termeni nu foarte admirativi, nefiind deloc de colea nici ca un c\lug\r s\ aib\ un fiu (mai ales unul ca Rasputin!!!). Decât s\ fi tr\it toat\ via]a cu aceast\ obsesie, nu ar fi fost mai simplu ca viitorul filosof s\-[i întrebe direct tat\l despre rostul celor citite, chiar [i dup\ scurgerea unui num\r de ani? Dar mai important\ decât faptul în sine – dac\ preotul Cioran a fost sau nu credincios – este percep]ia fiului legat\ de aceast\ situa]ie. Or, aici, cel pu]in cuvintele subliniate în citatul cu pricina par s\ îi dea dreptate Martei Petreu. Despre bolile filosofilor. Cioran, de Marta Petreu este o carte construit\ pe logica celor de tipul Ace[ti bolnavi care ne guverneaz\. Un demers cvasi-publicistic, un exerci]iu de investiga]ie literar\ f\cut cu inteligen]\ [i indiscutabil talent. La cap\tul lui, cititorul are, efectiv, sentimentul c\ în]elege mai bine personalitatea [i resorturile operei lui E. M. Cioran. M\ întreb îns\ dac\ nu cumva aceast\ scufundare în adâncurile uneori foarte tenebroase ale personalit\]ii lui Cioran poate avea, ca efect secundar, o diminuare a interesului publicului pentru opera unuia dintre filosofii foarte respecta]i ai secolului XX. M\rturisesc sincer c\ mi-a pl\cut cartea Martei Petreu. La fel de sincer trebuie s\ spun îns\ c\ m\ voi str\dui s\ o uit cât mai repede. Nu m\ bucur s\ constat c\ acolo unde b\nuiam c\ se ascunde fascina]ia geniului ar putea sta doar o banal\ descriere a ravagiilor f\cute de boal\ în propriul trup. Prefer s\ p\strez intact mitul [i s\ m\ bucur naiv de farmecul paradoxurilor [i teribilismelor lui E. M. Cioran. Chiar dac\, dup\ lectura c\r]ii Martei Petreu, [tiu c\, într-o oarecare m\sur\, m\ am\gesc singur. PUBLICITATE
I Un Hercule valah DEALISMUL, Erudi]ianul `l combate cu ironie. Vine un voinic cu o pra[tie, [i tu, un b\etan, tragi `n el cu tunul... Scrisul a[a e f\cut, s\ vâneze himere. S\ exalte virtu]iile. S\ propun\ o lume fictiv\. Erudi]ianul `[i p\streaz\ punctul de vedere, care e al unui autor scrupulos, suspectând exager\rile literare. Cauza relelor – explic\ – este sub patosul textului poeticesc, – nu-s vremurile, de vin\ n-au fost ele, „ci tu `nsu]i, omule, c\ci de nai vrea tu, nimeni nu te-ar asupri, fiindc\ ai minte [i putere; dar ce folos când tu acea minte o `ntrebuin]ezi asupra ta `nsu]i, iar puterea ta o `mprumu]i celor ce vor s\ te supuie!“... {i nu era decât la 1800! Când adev\rul acesta modern, scris cu biciul pe pielea noastr\, nu-[i g\sise `nc\ drumul s\u teribil. S\-]i `mprumu]i puterea ta celor ce vor s\ te supue... Ardeleanul a zis-o. * TURCII invadeaz\ Muntenia. }epe[ ì h\r]uie[te, aplicând tactica gherilei, ceva nou pentru musulmani... Ei sper\ c\ muntenii vor fi sili]i s\ ias\ la lupt\ deschis\. Dar nu ì vor ierta deloc, [i, sub presiunea o[tilor `mp\r\te[ti, ridic\ o tab\r\ `n a[teptare, apoi ...la Bucure[ti `n[tiin]are Cu solii `ncredin]ate trimese, Cum c\ el (sultanul) vrea pe ]ar\ s\ ierte {i numai pe Domnul s\u s\ certe. Vlad vrea s\ profite de ezitarea vr\jma[ilor. Se deghizeaz\ `n hainele unui negu]\tor grec [i se introduce `n tab\ra turceasc\, s\ vad\ situa]ia. La un moment dat, turcii `ncep... s\ ]ipe...Vlad!... Vlad! E o confuzie. Este voinicul Argineanu, care, f\r\ nici o arm\, lumea crede c\ este Vod\ Vlad, a[a de mult ì mersese vestea curajului s\u. De unde „sminteala“ mul]imii. }epe[ profit\ de ne`n]elegere, [i dispare `n decor. Argineanu trebuie s\ fac\ rost de o arm\. De[i jur\mântul s\u este s\ lupte „f\r\ cal, f\r\ arme, f\r\ c\ma[\, vr\jit, cum de apa fermecat\ a râului `n care de mic se sc\ldase.“ Totu[i, trebuie s\ se bat\ „f\r\ armur\, [i nici pâine [i nici ap\ s\ nu bage `n gur\“. Un ]\ran, care l-a auzit vorbind atât de stra[nic contra turcilor, vrea s\-i dea... m\car o securic\, s\ aib\ ceva s\ se apere. Argineanu refuz\. S\-[i ]in\ omul unealta lui, o avea [i el nevoie, cine [tie. S\-i dea mai bine pr\jina aia mare a lui pe care abia o ]ine `n mân\; nici nu-[i calc\ jur\mântul, cu pr\jina aia ba]i, scuturi pomii – [i hai a[a `narmat la lupt\. Un turc c\lare `l ia la ochi imediat. {i zicând a[a spre dânsul calul `nte]e[te Argineanu st\, nici nu se clinte[te... Urmeaz\ o scen\ ca-n filme – Robin Hood. Turcul [arjeaz\, `nvârte sabia, s\-i reteze mârlanului capul, acesta fandeaz\, se ap\r\ „cu groaznica pr\jin\“. Turcul cade mort mu[când p\mântul. Intervine un om al armelor reale, un specialist, care se cam `ndoie[te de veridicitatea faptei. E c\pitanul Alazonios. Un mercenar. Care zice: „Eu nu-s turc, dar s\-mi stea `n drum un ]\r\noi...“ O fi. ~ns\ Chir Mustrul ot Puntureni, patriot, ì d\ replica pe loc: „Ai s-o p\]e[ti [i tu, ai s\ vezi...“ Turcii sunt ului]i. „Asta nu-i treab\ ]\r\neasc\.“ Mârlanul are puteri supraomene[ti... Sar cu to]ii pe el. Dar eroul ì doboar\ pe rând. ~ncât din dou\zeci care fusese Abia doi sc\par\ `n tufe dese. Argineanu ia armele `nvinsului, ì ia [i puterea, ì ia [i calul. E ostenit [i i s-a f\cut [i foame. Dup\ ce m\nânc\, adoarme. Viteaz, `ns\ p\gubos. Turcii, alarma]i, tab\r\ pe el, adormit cum e. Este legat fedele[ [i dus `naintea sultanului Mahomet. Furios, sultanul porunce[te s\ fie omorât `n chinuri groaznice. Dar, prinsul, seme], `l sfideaz\. - Sunt român, strig\, [i Argineanu m\ cheam\, Om de credin]\ [i f\r\ team\. Un pic de noroc nu i-ar strica... El cere s\ i se dea o ultim\ [ans\. S\ i se restituie armele, [i o s\ lupte cu to]i... „Dac\ am s\ mor, am s\ mor [i gata, voinice[te“. Iar marele Mahomet accept\, impresionat. Dac\ pân\ [i ne`ncrez\torul c\pitan Alzonios, ca]aonul, exclam\: - Bravos Arginene, e[ti mare! te ador!!... {i turnirul care urmeaz\, `ncepe. (Din volumul Caftane [i cafteli, Ed. C.R., iulie 1993) C|R}ILE circul\ greu în ultima vreme, mai ales cele ap\rute în editurile cu profil [tiin]ific [i universitar. Am descoperit cu o oarecare întârziere volumul profesorului Vasile Arvinte intitulat Normele limbii literare în opera lui I.L. Caragiale (ap\rut la Ia[i, la Casa Editorial\ Demiurg, în 2007). E o carte de mare însemn\tate [i folos, care face, în fine, ceva de mult a[teptat: descrie toate aspectele lingvistice relevante ale operei lui Caragiale – fonetice, morfologice, de formare a cuvintelor, lexicale, frazeologice –, din perspectiva varia]iilor în raport cu norma literar\ a vremii [i cu normele actuale. Titlul anun]\ mai pu]in decât cuprinde cartea (prea adesea se întâmpl\ invers!). Raportarea la norm\ îi permite de fapt autorului s\ includ\ în text un mare num\r de fapte dialectologie, stilistice, etimologice; lexicul lui Caragiale e descris [i din punctul de vedere al originii [i al dat\rii termenilor, cu semnalarea crea]iilor expresive, a formulelor idiomatice, a jocurilor de cuvinte, a deraierilor lexicale. Cunoscut\ fiind bog\]ia extraordinar\ a limbajului lui Caragiale [i precizia cu care fenomenele de varia]ie pe care le înregistreaz\ plaseaz\ personajele din punct de vedere social, cultural, dialectal, temporal, se în]elege c\ o asemenea carte are foarte mult material (în final, autorul recunoa[te, cu deplin\ onestitate, c\ nu a realizat o cercetare exhaustiv\: dar cartea sa este, evident, mai aproape de exhaustivitate decât tot ce sa scris pân\ acum). De asemenea c\r]i avem nevoie, ca repere [i instrumente de lucru: pentru a nu o lua de la cap\t cu orice întrebare, pentru a putea face afirma]ii în cuno[tin]\ de cauz\, pentru a avea un tablou general al situa]iei lingvistice [i chiar pentru a produce, de acum înainte, bune edi]ii. În orice cultur\ s\n\toas\, înaintea interpret\rilor st\ în]elegerea textului, respectul filologic pentru cuvinte [i contextul lor cultural. Volumele de exegez\ ingenioas\, inteligent\, adesea pasionant\ nu compenseaz\ lipsa unor veritabile edi]ii critice. Din p\cate, un cititor obi[nuit al lui Caragiale nu avea de unde s\ ob]in\ toate informa]iile cuprinse în aceast\ carte: multe din cuvintele operei caragialiene nu se g\sesc în dic]ionarele curente, edi]iile curente nu au note mul]umitoare. Rezultatul e, printre altele, c\ interpret\rile (nu numai cele [col\re[ti) amestec\ într-un mod inadmisibil fenomenele: adesea se consider\ ca fiind deformare ceea ce constituia norma epocii, c\ e pronun]are incult\ ceea ce era, dimpotriv\, conservatorism fonetic; tr\s\turile limbii autorului sunt confundate cu cele ale limbii personajelor. În acest volum, seriozitatea filologic\ [i cunoa[terea în profunzime a faptelor de limb\ [i de context cultural exclud etichet\rile gr\bite; toate fenomenele, prezentate clar a c t u a l i t a t e a Limba lui Caragiale [i succint, beneficiaz\ de disocieri nuan]ate; formele care apar la Caragiale sunt comparate cu cele ale Junimii, în genere, [i în special cu cele din textele lui Creang\ [i Eminescu. Volumul are [i un indice amplu, care îl transform\ într-un ghid [i un dic]ionar ideal pentru pasiona]ii de Caragiale (foarte mul]i, de altminteri). Ace[tia vor reg\si aici, încadrate, descrise [i explicate, forme ca maala („A b\gat spaima în maalà“), pompiari [i cet\]iani (din Tem\ [i varia]iuni), arfiva, cestiune, bagabond, doftora[ul, boborul, ‘mbou, numeroase exemple de rostire francez\ (depand\, dantist, endepandent, omaj etc.). În morfologie, sunt minu]ios inventariate oscila]iile epocii (desinen]e de plural, forme de genitiv, forme verbale iotacizate etc.), produse de tendin]e populare [i culte, de diferen]e regionale sau de modele culturale multiple. O list\ impresionant\ de interjec]ii – aferim, aida de, oleu, \ra, carnacsi, dec, helbet etc. – confirm\ afirma]iile curente despre oralitatea stilului lui Caragiale, dar mai ales plaseaz\ fiecare element întro re]ea lingvistic\ care îi confer\ semnifica]ie (unele interjec]ii sunt populare, altele regionale; unele vechi, altele inovatoare...). Inventarierea [i interpretarea fenomenelor lexicale confirm\ rolul esen]ial din punct de vedere stilistic al straturilor celor mai pitore[ti din limba popular\ [i familiar\ a epocii lui Caragiale – al turcismelor [i al grecismelor –, dar ofer\ [i o serie de surprize: atrage aten]ia asupra ponderii [i a importan]ei italienismelor, a prezen]ei directe sau indirecte a anglicismelor (care nu se reduc la five o’clock [i high-life; autorul rezum\ aici spectaculoasa sa explica]ie pentru checoc, din expresia a-i trage checocuri apilpisite, p. 254), a rusismelor (malade], mazu, muscal, niznai) [i germanismelor (unele nea[teptate: „Mi]o, s\ m\ vezi cu ghete de brunel cu bize] pe catafalc“) etc. Cititorul lui Caragiale va g\si aici explica]ii pentru turcisme ca budala, geanabet (la cocoana Lucsi]a: „M\! dzenabet!“), laf („[edeam cu socru meu la lafuri“), locma („Nu se [tie înc\ cine va mânca locmaua“), mangafa („mangafaua pleac\ mâine la Ploie[ti“), merchez („Am merchezul meu“), nacafa („Asta era nacafaua mea“), schembea („hai la o schembea!“), selemet, techermecher, ursuzlâc, zefliu... La fel de utile [i pasionante sunt explica]iile grecismelor: apelpisit, a exoflisi, fandacsie, filotimie, ipochimen, istericale, meremetisit, a metahirisi („Nu, nene Sarchiz, mersîm; nu mai metahirisesc de mult cafea cu caimac“), a pliroforisi, sevas, stenahorie, zuliar... Un ultim argument pentru lectura acestei c\r]i cu adev\rat indispensabile: în ea vor g\si r\spunsul competent to]i cei care s-au întrebat cândva ce înseamn\ salutul sabalaerosu, rostit de cocoana Tarsi]a („Ehei! sabalaerosu, taic\ p\rinte..“). România literar\ nr. 14 / 10 aprilie 2009 1 5
Page 1 and 2: 14 editat\ cu sprijinul F u n d a ]
Page 3 and 4: Otreime din elevi nu pun m`na pe ni
Page 5 and 6: e urm\torul: suntem pe drumul cel m
Page 7 and 8: Trecerea de la Marii scriitori dint
Page 9 and 10: ~nsemn\ri Nemul]umirea lui Vladimir
Page 11 and 12: Personajele nu-[i apar]in: sunt ni[
Page 13: Putem întâlni pe pia]\ antologii
Page 17 and 18: evolu]ionar\ nu era condus\ de o id
Page 19 and 20: Arta lui Odobescu: magia de a re`nv
Page 21 and 22: NA este s\ cuno[ti din istorie soar
Page 23 and 24: La Opera bucure[tean\ dup\ o premie
Page 25 and 26: Prima chestiune care se pune în ac
Page 27 and 28: care le face]i, ce vre]i s\ spune]i
Page 29 and 30: Cala Porcx Bernard du Boucheron a
Page 31 and 32: Leu]u lui Neli Î NTR-O NOAPTE, cî

O sear\ la Caracal cu Radu Beligan Ovidiu }opa C\r]ile prim\verii [i ...

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?