Karen Blixen – Din inima Africii - of carti

file:///G|/Carti/Literatura%20universala/Karen%20Blixen%20-%20Din%20inima%20Africii.txt
pãdurea pe care eu aveam s-o plantez curînd.
Mai nutream ºi planul de a creºte vite ºi de a pune
pe roate o lãptãrie. Eram situaþi însã într-o zonã expusã,
ceea ce înseamnã cã þinutul era bîntuit de febra aftoasã
de pe coasta de est a Africii ºi» dacã voiai sã creºti rase
încruciºate, trebuia sã ai ºi o scãldãtoare pentru deparazitarea
vitelor. Ceea ce face cu atît mai grea concurenþa cu
crescãtorii de vite aflaþi mai departe, în interiorul þãrii,
care trãiesc în zone neexpuse, dar pe de altã parte Nairobi
era atît de aproape încît puteam în fiecare zi trimite
laptele cu maºina la piaþã. O datã am avut o cireada de
vite din rase încruciºate, pentru care am construit o scãldãtoare
de toatã frumuseþea. Dar am fost nevoiþi sã le
vindem ºi scãldãtoarea, secatã ºi nãpãditã de ierburi, arãta
ca ruina scufundatã ºi rãsturnatã a unui castel-fantomã.
Mai tîrziu, cîrid seara, la ora mulsului, porneam pe jos
pînã la grajdul lui Mauge sau al lui Kaninu, ca sã mai
simt o datã în nãri dulcea aromã ce o degajã vacile, încercam
o strîngere de inimã cã nu mai aveam ºi eu grajduri
de vite ºi o lãptãrie proprie. Cînd cãlãream pe ºei, în
mintea mea îl vedeam spuzit, ca pe un cîmp cu flori, de
nenumãrate vaci bãlþate.
Dar asemenea planuri au devenit tot mai strãine de
mine pe mãsurã ce anii se scurgeau, încît pînã la urmã
ele s-au pierdut cu totul în ceaþã. în fond, nu mi-ar fi pãsat
prea mult dacã aº fi cîºtigat ceva de pe urma cafelei
ºi aº fi putut menþine ferma în stare de plutire.
Este o mare povarã sã cari în spinare o fermã întreagã.
Bãºtinaºii, ba chiar ºi angajaþii mei albi, mã lãsau sã mã
tem ºi sã mã frãmînt ºi în numele lor, iar cîteodatã mi se
pãrea cã pînã ºi boii de la fermã sau arborii de cafea se
complãceau în aceastã atitudine. Aveam atunci impresia
cã se înþeleseserã între ele, fiinþe glãsuitoare ºi necuvîn-
292
tãtoare, cã numai din vina mea ploile întîrziau sã cadã sau
cU nopþile erau atît de reci. Iar seara mi se pãrea nedrept
sã stau ºi sã citesc liniºtitã în casã ; mã împingea afarã,
pe drumuri, teama de a nu pierde ferma. Farah, care-mi
cunoºtea frãmântãrile, nu era deloc bucuros de plimbãrile
mele noaptea. Îmi spunea despre leoparzii care fuseserã
vãzuþi prin apropierea fermei dupã apusul soarelui ; ºi
avea obiceiul sã stea pe verandã, siluetã îmbrãcatã în alb,
file:///G|/Carti/Literatura%20universala/Karen%20Blixen%20-%20Din%20inima%20Africii.txt (262 of 339)28.01.2005 15:21:01