Karen Blixen – Din inima Africii - of carti

file:///G|/Carti/Literatura%20universala/Karen%20Blixen%20-%20Din%20inima%20Africii.txt
tate ºi o corvoadã tristã pentru oamenii ce trãiesc la oraºe
cã în toate acþiunile lor ei nu cunosc decît o singurã dimensiune
ºi se deplaseazã în linie dreaptã, de parcã ar
merge pe sîrmã. Tranziþia de Ia linia dreaptã la planul
bidimensional atunci cînd strãbaþi un cîmp sau o pãdure
este suprema eliberare pentru aceºti sclavi, un fel de Re-
' voluþie Francezã a lor. însã în aer evadezi în libertatea
deplinã a celor trei dimensiuni ; dupã lungi epoci de exil
ºi vise, sufletul stãpînit de dorul de casã, iatã, se aruncã
în braþele spaþiului. Legile gravitaþiei ºi ale timpului,
...în crîngul cel verde al vieþii,
. Se-alintã ca niºte animale blînde ºi nimenea nu poate
banta ce prietenoase ºtiu ele sã fie.
Ori de cîte ori m-ara suit în aeroplan ºi, privind în
jos. mi-am dat seama cã mã desprinsesem de pãmânt,
am avut conºtiinþa unei imense descoperiri noi. „Deci aºa",
mã gîndeam, ...aceasta era ideea. Acum înþeleg eu totul."
într-o zi Denys ºi eu am zburat pînã la Lacul Natron,
aflat la nouãzeci de mile sud-est de fermã ºi cu peste
patru mii de picioare mai jos ca ea, la douã mii de picioare
deasupra nivelului mãrii. Lacul Natron este locul
de unde se scoate soda. Fundul ºi malurile sal*e aratã ca un
fel de beton albicios, care are un puternic miros de sãrat
ºi acru.
Cerul era albastru, dar, cînd am coborît dinspre pãºuni
înspre þinuturile dezgolite de la ºes, peisajul pãrea jupuit
de orice culoare. Tot relieful de sub noi arãta ca o imensã
carapace de broascã þestoasã eu marcaje fine pe ea. Apoi
deodatã, în mijlocul lui, s-a ivit lacul. Fundul sãu alb,
214
1
strãlucind sub apã, îi dã, cînd îl priveºti din aer, o nuanþã
izbitoare ºi incredibilã de azur, atît de clarã încît, timp
de o clipã, eºti nevoit sã închizi ochii, orbit ; pe fondul
maroniu monoton al pãmîntului întinderea de apã apare
ca o patã de acvamarin deschis. Zburasem cu avionul la
mare înãlþime, acum am coborît ºi, în timp ce ne apropiam
de sol, propria noastrã umbrã, albastru închis, plutea pe
sub noi peste acel lac de azur. Aici se aflã o colonie de
mii de flamingo, deºi nu-mi pot închipui cu ce se hrãnesc
ei dintr-o apã atît de sãratã, cãci peºti cu siguranþã
cã nu trãiesc aici. La apropierea noastrã, s-au rãspîndit în
file:///G|/Carti/Literatura%20universala/Karen%20Blixen%20-%20Din%20inima%20Africii.txt (192 of 339)28.01.2005 15:21:01