Karen Blixen – Din inima Africii - of carti

file:///G|/Carti/Literatura%20universala/Karen%20Blixen%20-%20Din%20inima%20Africii.txt
1 puºca lui, care era ºi prea lungã ºi mult prea grea
centru mine ºi care, la recul, mã lovea destul de rãu în
umãr ; curn însã aici un foc de armã era o declaraþie de
iubire, n-ar fi fost oare normal ca puºca sã aibã calibrul
cel mai mare ? în clipa cînd am ochit ºi am tras. mi s-a
pãrut cã leul a sãrit o datã scurt în sus, apoi s-a prãbuºit
înapoi cu picioarele strînse sub el. Stãteam, gîfîind, în
iarbã ºi radiind de atotputernicia pe caxe þi-o dã un foc
de armã tras, cãci efectul lui se materializeazã la distanþã.
Am dat ocol cadavrului girafei. Pãrea cã asistãm la desfãºurarea
unei tragedii clasice, actul cinci. Protagoniºtii
muriserã toþi. Girafa arãta imens de mare, de austerã, cu
cele patru picioare ale eî ºi gîtul înþepenite ºi burta sf îºiatã
de cei doi iei. întinsã pe spate, leoaica avea un zîmbet semeþ
pe chip — ea era femeia fatalã a tragediei. Leul zãcea
nu departe de ea ; cum se fãcea oare cã nu învãþase nimic
din destinul ei ? Capul îi era sprijinit pe cele douã labe
din fatã, coama lui deasã îl acoperea ca o mantie regalã,
zãcea ºi el într-o baltã de sînge, iar între timp aerul dimineþii
se distilase în aºa mãsurã încit pãrea stacojiu.
Denys ºi Kanuthia ºi-au suflecat mînecile ºi, în timp
ce soarele rãsãrea, au jupuit împreunã leii. Cînd au fãcut
o pauzã sã se odihneascã, am destupat o sticlã de vin roºu,
cu, migdale ºi stafide aduse de la maºinã ; le luasem sã le
mîncãm pe diurn, pentru cã în fo-nd era dimineaþa de anul
nou. Ne-am aºezat pe jos în iarba cea piticã ºi am mjncat
ºi am bãut. Perechea de lei, alãturi de noi, arãtau magnifici
în goliciunea lor, n-aveau nici o picãturã de grãsime
în exces, fiecare muºchi al lor era un arc perfect întins ºi
încordat, n-aveau nevoie de nici o îmbrãcãminte, erau,
din cap pînã în picioare, exact ceea ce trebuiau sã fie.
^ Cum ºedeam aºa, o umbrã s-a scurs grãbitã peste pã-
Kiînt ºi peste picioarele mele ºi, vidicîndu-mi privirile, am
zant sus, pe cerul acum azuriu, un stol de vulturi dînd
ocoluri mari.
Inima mea era atît de uºoarã, ca ºi cum i-aº fi dat deo-
«ã drumul sã zboare, asemeni unui zmeu, la capãtul unei
sî°ri ºi am compus un poem :
207
Umbra vulturului goneºte peste cîmpie
Spre munþii din depãrtare, fãrã nume, albaºtri ea aerul
Dar umbrele tinerei zebre grase
file:///G|/Carti/Literatura%20universala/Karen%20Blixen%20-%20Din%20inima%20Africii.txt (185 of 339)28.01.2005 15:21:01