Karen Blixen – Din inima Africii - of carti

file:///G|/Carti/Literatura%20universala/Karen%20Blixen%20-%20Din%20inima%20Africii.txt
de mult peºte aveam nevoie. Mergeam acolo cu maºina,
mi-a explicat el tactica de urmat, întindeam un nãvod
jur împrejurul lacului ºi aduceam peºtii înapoi în cutii de
metal ºi în butoaie, în care aveau sã rãmînã vii numai
dacã ne aminteam sã punem ºi alge în apã. Era atît de încîntat
de soluþia sa încît, în timp ce mi-o expunea, îl apucase
un tremur de emoþie-; cu mîinile lui mi-a confecþionat
ºi unul din acele nãvoade fãrã egal, de care aveam sã ne
servim la lucrarea noastrã. Pe mãsurã însã ce momentul
expediþiei se apropia, aceasta începea sã devinã din ce în 'ce
mai misterioasã. Trebuia întreprinsã, era el de pãrere, Ia
miezul nopþii, într-o noapte cu lunã plinã. La început, a
fost vorba sã luãm trei servitori, apoi el a redus numãru.
lor la doi, iar apoi la unul ºi mã tot întreba dacã ºi acela
era absolut demn de încredere. în final, mi-a declarat ca-
174
tcgor eã ar fi mai bine sã mergem numai ei ºi eu. Mi s-a
pãrut o idee destul de proastã, fiindcã noi doi n-am fi putut
cãra butoaiele grele pînã la maºinã, dar Knudsen a insistat
câ era de departe soluþia cea mai bunã ºi cã nu trebuia
vorbit cu nimeni despre ea.
Cum aveam prieteni care lucrau în Departamentul de
Vînãtoare, nu m-am putut abþine ºi l-am întrebat : ^Knudsen,
peºtii pe care vrem noi sã-i prindem cui aparþin d?
fapt ?" N-a scos nici un cuvînt. A scuipat doar, un adevãrat
scuipat marinãresc, a întins piciorul cu pantofu-i scorojit,
a frecat scuipatul, sã intre bine în pãmînt, s-a întors
pe cãlcîie ºi a plecat încet. îºi trãsese capul între
umeri în timp ce umbla, acuma brusc nu mai vedea nimic,
ci pipãia cu bastonul înaintea sa, o datã în plus era
un om învins, un fugar fãrã adãpost într-o lume josnicã
ºi rece. Ca ºi cum ar fi rostit o vrajã prin gestul lui, am
rãmas pe locul unde mã pãrãsise, victorioasã, în pielea
ºi în papucii lui Madame Knudsen.
Niciodatã proiectul piscicol n-a mai revenit în dialogurile
mele cu el. Doar la cîtva timp dupã moartea lui, cu
ajutorul Departamentului de Vînãtoare, am populat iazul
cu peºti. Aici le-a priit ºi au adãugat existenþa lor tãcutã,
rece ºi neliniºtitã la restul vieþii din lac ºi de pe malul
lui. Dacã treceai pe-aproape în toiul zilei, îi puteai vedea
chiar lîngã suprafaþã, ca cizelaþi în sticlã întunecatã, rnîºcîndu-se
prin apa.bãtutã de soare. Un toto de-al meu pe
file:///G|/Carti/Literatura%20universala/Karen%20Blixen%20-%20Din%20inima%20Africii.txt (155 of 339)28.01.2005 15:21:01