Karen Blixen – Din inima Africii - of carti

file:///G|/Carti/Literatura%20universala/Karen%20Blixen%20-%20Din%20inima%20Africii.txt
preþuit covor persan, þesut în nuanþe de verde, galben ºi
negru-cafeniu. ªi nu o datã am privit înaintarea peste
cîmpie a girafelor, cu acea graþie a lor vegetalã, stranio.
inimitabilã, ca ºi cum n-ar-fi fost g turmã de animale, ci
o familie de flori rare gigantice, pãtate, cu tulpina lungã.
avansînd încet peste suprafaþa pãmîntului. Am urmãrit
doi rinoceri în promenada lor matinalã, cînd adulmecau ºi
fornãiau prin aerul tare al dimineþii — atît de rece încîi
îþi rãneºte nãrile — ºi care pãreau douã pietre mari, unghiulare,
hîrjonindu-se în valea prelungã ºi bucurîndu-se
împreunã de viaþã. Am vãzut ºi leul maiestuos, înainte.
de rãsãritul soarelui, traversînd sub discul palid al lunii
eîmpia cenuºie în drum spre bîrlogul sãu dupã o vînãtoare-ºî
lãsînd în urmã o dîrã întunecatã^ prin ierburile
argintii, cu chipul încã roºu pînã'cãtre urechi, sau în timpul
siestei sale de la amiazã, cînd se odihnea mulþumit în
mijlocul a lor lui, culcat pe ierburile cele mãrunte ºi la
4umbra delicatã, primãvãraticã a uriaºelor acacii din. marele
parc african.
Erau amintiri plãcute la. care mã puteam gîndi cînd
viaþa devenea monotonã la fermã. Iar animalele cele mari
trãiau mereu acolo, pe teritoriul lor : n-aveam decît sã
merg sã ie caut dacã voiam. Proximitatea lor dãdea un
caracter senin ºi jucãuº atmosferei de la fermã. Far ah —
deºi cu timpul a ajuns sã dobîndeascã un interes-foarte
viu pentru lucrãrile de la fermã — ºi bãtrînii mei însoþitori
localnici la safari-uri trãiau însã mereu cu speranþa
unor noi expediþii împreunã.
Afarã, în sãlbãticie, am învãþat sã mã feresc de miºcãrile
bruºte. Fiinþele cu care ai de-a face acolo sînt timide
ºi veºnic în stare de alertã, avînd un adevãrat talent de
a-þi scãpa tocmai cînd te aºtepþi mai puþin. Nici un animal
domestic nu poate sta atît de imobil ca cele sãlbatice. Lu-'
mea civilizatã ºi-a pierdut aptitudinea nemiºcãrii ºi trebuie
sã ia lecþii de tãcere de la sãlbãticiuni înainte de a
fi acceptatã de ele. Arta de a te miºca, uºor, fãrã bruscheþe,
e prima lecþie a vînãiorului ºi cu atît mai mult a
vânãtorului. înarmat nu cu puºca, ci cu aparatul de fotografiat.
Vânãtorii nu pot face dupã placul lor, ei trebuie
. sã se mlãdie dupã vînt ºi dupã culorile ºi mirosurile peisajului
ºi trebuie sã-ºi însuºeascã ritmul întregului ca ºi
cum ar fi al lor. Uneori o miºcare se repetã la nesfîrºit,
file:///G|/Carti/Literatura%20universala/Karen%20Blixen%20-%20Din%20inima%20Africii.txt (12 of 339)28.01.2005 15:21:00