Karen Blixen – Din inima Africii - of carti

file:///G|/Carti/Literatura%20universala/Karen%20Blixen%20-%20Din%20inima%20Africii.txt
florit, presupunînd despre Kaninu cã era în stare sã plîngã;
ºi mai ciudat însã era cã nu plînsese pînã atunci. Mã
minunam ce se-ntîmplase la fermã cît timp eu fusesem
cu gîndurile departe. Cînd a plecat Kaninu, am trimis
dupã Farah ºi l-am întrebat.
Din cînd în cînd lui Farah îi era urît sã vorbeascã de
treburile bãºtinaºilor, ca ºi cum ar fi fost sub demnitatea
lui sã se ocupe de ele ºi sub a mea sã Ic ascult. Pînã
la urmã a acceptat sã-mi spunã, dar tot timpul privind, pe
lingã mine, afarã pe fereastrã, la stele. La rãdãcina' fe
126
ricirii lui Kaninu se afla bãtrîna mamã a lui Wainaina,
care era vrãjitoare ºi care legase o vrajã asupra lui.
,Bine, Farah", i-am spus, „dar Kaninu sînt sigurã cã-i
prea bãtrîn ºi prea înþelept ca sã mai creadã-n vrãji."
„Nu", rãspunse Farah încet. „Nu, Memsahib. Fiindcã
aceastã femeie Kikuyu e-n stare de asemenea lucruri cu
adevãrat, sînt sigur."
Bãtrîna îi spusese lui Kaninu cã vacile lui vor ajunge
în asemenea hal încît ar fi fost mai bine pentru ele ca stãpînul
lor sã le fi dat de la început lui Wainaina. Acum le
lovea pe rînd orbirea. Iar sufletul lui Kaninu era strivit
încet, întocmai ca oasele ºi ca þesuturile acelor oameni din
vechime supuºi la tortura de a li se pune în spinare poveri
mereu mai grele ºi mai grele.
Farah vorbea de vrãjitoria neamului de Kikuyu pe un
ton sec, preocupat, ca despre febra aftoasã izbucnitã la
fermã, pe care noi, oamenii, n-o puteam lua, dar care ne
putea prãpãdi toate vitele.
Am stat pînã tîrziu în acea searã, gîndindu-mã la magia
neagrã de pe domeniul fermei. La început îmi pãrea
o fantasmã urîtã, ieºitã parcã din mormînt ºi venitã sã îºi
turteascã nasul de geamurile mele. Am auzit hienele tînguindu-se
în depãrtare, pe malul rîului ºi mi-am adus
aminte cã ºi Kikuyu au vîrcolacii lor, femei bãtrîne care pe
întuneric îºi iau înfãþiºarea unor hiene. Poate chiar mama
lui Wainaina se plimbã încet pe malul lacului acum, urlînd
ºi dezvelindu-ºi colþii prin aerul noptatic. ªi pînã la urmã
m-am obiºnuit cu existenþa vrãjitoriei, ba chiar mi se pãrea
un lucru rezonabil, cum multe lucruri par, dupã cãderea
nopþii, aici, în Africa.
„Bãtrîna asta e meschinã", mi-am zis în sinea mea în
file:///G|/Carti/Literatura%20universala/Karen%20Blixen%20-%20Din%20inima%20Africii.txt (112 of 339)28.01.2005 15:21:00