Karen Blixen – Din inima Africii - of carti

file:///G|/Carti/Literatura%20universala/Karen%20Blixen%20-%20Din%20inima%20Africii.txt
þinã în viaþã pînã la primirea despãgubirii lui. In acea
vreme Farah era plecat la .Nairobi cu unul din procesele
lui personale ºi, în absenþa sa, am consimþit sã-l las pe
Wanyangerri sã ia cîte o sticlã de lapte pe zi de la cireada
mea de vaci autohtone ºi i-am instruit pe bãieþii de casã,
care pãreau ciudat de reticenþi ºi nemulþumiþi de aranjament,
sã-i pregãteascã în fiecare dimineaþã sticla.
Astfel au trecut douã-trei sãptãmîni pînã ce, într-o
searã, m-am trezit la mine cu Kaninu. A apãrut din senin
în camera în care stãteam ºi unde citeam lîngã foc. Cum
în genere bãºtinaºii preferã sã stea de vorbã sub cerul
125
liber, felul cum a închis uºa în urma sa m-a fãcut sã mã
pregãtesc pentru mari surprize. Dar prima dintre ele a fost
cã omul era fãrã glas. Limba-i atît de subtil-mieroasã era
lipsitã de viaþã acum, de parcã cineva i~ar fi smuls-o din
gurã, iar camera, cu Kaninu în ea, rãmînea mai departe
tãcutã. înaltul bãtrîn Kikuyu arãta extrem de bolnav, stãtea
sprijinit în toiag, iar de sub pelerinã pãrea cã-i dispãruse
complet trupul, ochii-i erau aþintiþi în gol — adevãratã
privire de mort — ºi neîncetat îºi trecea limba
peste buzele-i uscate.
Cînd, în cele din urmã, s-a hotãrît sã vorbeascã, a fost
doar pentru a enunþa, rar ºi cu glas lugubru, cã, dupã
pãrerea sa, lucrurile stãteau prost. Ceva mai tîrziu a adãugat,
dar pe un ton mai degrabã vag, de parcã ar fi fost un
amãnunt nedemn de luat în seamã, cã îi plãtise acum mai
mult de zece oi lui Wainaina. Dar Wainaina, a continuat el,
mai voia încã o vacã ºi un viþel ºi trebuia sã i le dea,
n-aveâ încotro. De ce fãcuse una ca asta, l-am întrebat,
cînd judecata nu luase încã nici o hotãrîre ? Nu mi-a rãspuns
ºi nici mãcar nu m-a privit. în acea searã Kaninu era
un cãlãtor, un pelerin care n-avea oraº spre care sã se-ndrepte.
Intrase la mine, cãci tot eram în drum, sã-mi spunã
necazul sãu, iar acum pleca mai departe. Nu puteam sã
nu mã gîndesc cã era bolnav ; dupã un rãstimp de tãcere,
i-am spus cã voiam sã-l duc a doua zi la spital. Mi-a aruncat
o privire scurtã ºi dureroasã : bãtrînul obiºnuit sã batjocoreascã
lumea era acum amar batjocorit. Dar; înainte
de a pleca, a fãcut un lucru ciudat : a ridicat o mînã la
obraz, ca ºi cum ºi-ar fi ºters o lacrimã. Era într-adevãr
foarte ciudat, de parcã însuºi toiagul pelerinului ar fi în- ,
file:///G|/Carti/Literatura%20universala/Karen%20Blixen%20-%20Din%20inima%20Africii.txt (111 of 339)28.01.2005 15:21:00